- Insula Peuce – autor Redacția Istorie Veche
Insula Peuce este o insulă care a fost localizată pe teritoriul de astăzi al României. Aceasta are relevanță istorică și a fost punctul în care s-au înregistrat recorduri mondiale legendare până spre epoca medievală.
În secolul 2 i.Hr. a fost colonizată de o populație germano-celtică ce a adoptat numele tribal de “Peucini” și reprezenta o parte semnificativă a insulei în acele timpuri.
- A ajutat sau nu răspândirea creștinismului la consolidarea romanizării sau bizantinizării? – a doua parte – autor Adrian Anghel
Cu timpul, împăratul Constantin cel mare nu doar că a acordat concesii creștinilor și mai apoi a transformat creștinismul în religia oficială a Imperiului Roman, dar a început să acorde din ce în ce mai multe privilegii creștinilor. Împăratul scutea preoții creștini de la obligațiile civile și de la plata impozitelor, toate astea pentru a-i susține în practica neîntreruptă a datoriei lor religioase. Simbolistica crucii apare din ce în ce mai des, fiind întâlnită pe monede, steaguri, medalii. armuri, obiecte casnice și chiar pe stidardele armatei romane.
- Construcții fabuloase din Dobrogea – autor Emilia Nicolaescu
Dobrogea a profitat din plin de poziția sa geografică. Ieșirea la mare i-a adus încă de la început, numai avantaje. Aici au întemeiat grecii cea mai mare așezare urbană din țară, Histria în secolul 7 îen. La Trophaeum Traiani a fost ridicat primul edificiu triumfal de către legiunile romane, dedicat grelelor lupte cu geto-dacii din timpul Împăratului Traian. Și tot în Dobrogea, la Mangalia, se află cea mai veche moschee din țara noastră, Esmahan Sultan.
- Cea mai îndepărtată lecție de istorie: dinozaurii din Transilvania – autor Emilia Nicolaescu
Foarte puține lucruri se știu despre istoria Pământului, încercat de evenimente care ne dau posibilitatea, sau de fapt ne obligă, să ne regândim viitorul. Istoria Pământului începe cu mult înaintea dinozaurilor. Din cauza unor fenomene extreme – erupțiile unor vulcani care au încălzit apa oceanelor până la 45 de grade la Tropice, a mișcărilor tectonice, a unor meteoriți care au lovit Pământul – clima s-a schimbat, ceea ce a dus de câteva ori, la dispariția și apariția, aproape în totalitate a viețuitoarelor – terestre și marine – care populau Pamântul, sau așa cum se numea la început, Pangeea.
Notă!
Verifică dacă primești emailurile de comunicare de pe adresa contact@istorieveche.ro chiar și în spam. Este cunoscut faptul că atât Yahoo cât și Gmail au filtre adiționale pentru emailuri. Dacă găsești emailul de la noi în spam, mută-l manual în Inbox și marchează-l cu faptul că nu este spam.
Dacă aveți un card înrolat 3DS și plata nu este confirmată de către tine fie prin cod SMS sau autorizare din aplicația de mobile banking, comanda NU este finalizată.
Recenzii
Nu există recenzii până acum.