Reduceri!

Istorie Veche premium – editiile martie-noiembrie 2022

39,00lei

Categorie:

Toate articolele premium lansate până acum vor fi disponibile după ce vei achiziționa acest pachet. 9 ore de conținut de istorie direct în inbox-ul tău de email!

  1. Martie 2022:
    • Retragerea Aureliană: Abandon al procesului de romanizare ori continuitate daco-romană in provincia Dacia? – autor Teodora Smultea
      Mergând pe succesiunea evenimentelor de după cele două războaie daco-romane, lectura ne obligă la o scurtă poposire asupra procesului romanizării și a cauzelor ce au condus la mult pomenita retragere aureliană din prospera provincie Dacia. În urma celor două confruntări, o parte din teritoriul controlat de regalitatea dacă a devenit provincie romană. Imperiul Roman acaparează acum Dobrogea, Muntenia, sudul Moldovei, Oltenia, Banat și Transilvania, celelalte teritorii nord-dunărene cucerite, Crișana, Maramureș, nordul și centrul Moldovei, nu sunt înglobate Imperiului Roman și rămân dacilor liberi.
    • Conflictele de la Dunărea de Jos din perioada 275 – 324 d. Hr – autor Cristian Roșu
      După retragerea administrației și armatei din Dacia Romană, aceasta a ieșit din granițele Imperiului Roman. Cu toate acestea, majoritatea populației daco-romane a rămas în provinciile dacice. Totuși, continuarea procesului de romanizare după retragere este dezbătut de mulți istorici: “acest eveniment de o importanță excepțională pentru istoria poporului român și a romanității danubiene a provocat în istoriografia modernă cunoscuta discuție în jurul problemei dacă în Dacia a rămas sau nu o populație romanică.”
    • Așezările romane din Dacia – spațiul rural și spațiul urban – autor I.R.
      Pentru a înțelege cât mai bine situația economică, socială și etno-culturală se cuvine să poposim asupra cunoașterii condițiilor de habitat și ale tipurilor de așezări prezente în provincia romană Dacia. Conform toponomiei antice a provinciei, toponomie destul de redusă, se găsesc cu aproximație 80 de denumiri de așezări. Desigur, numărul acestora era mult mai mare, cele mai numeroase așezări fiind cele rurale, dar alături acestora s-au dezvoltat și câteva centre urbane.  Pe de-o parte în așezările rurale se găsește cea mai mare parte a populației, în special populația autohtonă. În timp ce pe de altă parte, surprindem așezările urbane cu populație axată pe o viață meșteșugărească, politică și culturală activă. Este de la sine înțeles faptul că în mediul urban se întâlnesc și coloniștii, dovadă fiind desele menționări în inscripții.
    • Civilizația și cultura dacilor – autor I.R.
      În spațiul carpato-dunărean civilizația și cultura dacilor a înregistrat apogeul de dezvoltare în intervalul secolelor I î.Hr. și I d.Hr. Din punct de vedere arheologic termenul de cultură face referire la totalitatea valorilor materiale și spirituale, de exemplu: așezările, locuințele, uneltele, armele, ceramica, podoabele, diferite manifestări religioase și artistice, etc. Înafara statului roman, la nivelul zonei Europene existau celții și geto-dacii. Așadar, între aceste popoare exista unele similitudini. Cultura daco-geților își are rădăcinile înfipte în credințele autohtone. Hadrian Daicoviciu era de părere că ,,această originalitate nu exclude, ci, dimpotrivă, implică acceptarea unor influențe din afară”.
  2. Aprilie 2022
    • Pe urmele dacilor liberi – autor Teodora Smultea
      Cultura dacilor liberi se dezvoltă organic din epoca Latene geto-dacică și se înfățișează unitară în întreg arealul acestor populații până în momentul în care se întâlnesc cu diferitele caractere culturale ale grupurilor de populații precum sarmații, romanii ori neamurile germanice, astfel dacii din vest au fost influențați de iazigi, cei din nord-vest și costobocii de cultura vandalilor, iar carpii și dacii sudici au suferit influențele sarmatice [5], însă cu toate acestea, le sunt comune tipurile de așezări și locuințe, lipsa fortificațiilor, ocupațiile, unele forme ceramice reproducând tipuri de vase specifice lumii geto-dacice, practicarea cu predilecție a incinerației. Spre o mai bună înțelegere a culturii pe care o dezvoltă diferitele grupuri ale dacilor liberi, propun o incursiune în mediul de viață și obiceiul de relaționare a dacilor  cu popoarele  invadatoare.
    • Organizarea administrativă și militară a Daciei Romane – autor I.R.
      Făcând referire la primul război daco-roman, cunoaștem faptul că armata romană a intrat în Dacia prin trei părți. Traian intră cu trupele romane pe traseul Viminacium (Serbia) – Tibiscum (Jupa, Caransebeș). Odată cu pătrunderea armatei romane în Țara Hațegului, în urma luptei de la Tapae și odată cu anul 102 se încheie prima confruntare. Dacii accepta pacea impusă de Traian prin care se prevedea cedarea teritoriilor cucerite în confruntare și predarea armelor de război, a mașinilor de război și totodată extrădarea dezertorilor romani aflați în armata dacilor și extrădarea specialiștilor constructori.
    • Așezările, hotarele și populația în Dacia romană – autor I.R.
      Așezările atestate din Provincia Dacia romană sunt atât așezări din zone rurale cât și așezări din zone urbane, ambele având o importanță la fel de mare în ceea ce privește viața din interiorul acestei provincii. Toponimele așezărilor sunt de origine autohtonă, de exemplu: Acidava, Ampelum, Apulum, Buridava, Cumidava, Dierna, Drobeta, Germisara, Micia, Porolissum, Potaissa, Sarmizegetusa, Tibiscum, etc. Însă există și așezări în a căror toponimie se găsește factura romană. Unele dintre acestea sunt create pe baza unui toponim sau hidronim autohton, precum: Ad Batavos, Ad Pannonis, Alburnus Maior, Aquae, Castra Nova, Castra Traiana, Ponce Aluti, Salinae, Ulpianum etc. Din punct de vedere al toponimiei, în Dacia aceasta se referă la așezări civile și la castre, unde în cele mai multe cazuri, pe lângă acestea se alipeau  și așezările civile.
    • Soldați daci din trupele auxiliare romane în Egipt – de la cucerirea Daciei până în secolul 7 d.Hr.
      Situația dacilor din imperiu este relativ cunoscută, însă descoperirile arheologice joacă un rol important în procesul de identificare al valențelor acestora, în special în zona deșertului din Egipt unde se găsesc frecvent urme arheologice are soldaților romani de origine dacică. ,, Este greu de estimat corect numărul celor recrutați și la fel de greu de acceptat cifra de mai mult de 50.000 de bărbați războinici, cu armele lor, așa cum scrie Ioannes Lyduss, dar meîmdoielnic ei au fost incluși ca trupe auxiliare în armată constituind cca. 10 unități”.
    • Rusia Kieveană – sămânța aspirațiilor imperialiste ale Rusiei ultimului mileniu – Cristian Rosu

      Rusia Kieveană reprezintă primul strămoș comun al celor trei state slave moderne din estul Europei – Belarus, Ucraina și Federația Rusă. Acest stat se întindea de la Marea Baltică până la Marea Neagră, cuprinzând partea vestică a Ucrainei de astăzi, precum și Belarusul și partea europeană a Federației Ruse. 
      Conform mitologiei rusești, regăsită în lucrarea intitulată “Cronica vremurilor trecute”, un viking pe nume Rurik a reușit să fie ales conducătorul mai multor triburi finice și slavice, undeva în jurul anului 860. Succesorul său, Oleg, a subjugat Kievul în 880, reușind să întemeieze cnezatul numit Rusia Kieveană. 

  3. Mai 2022
    • Organizarea militară bizantină la Dunăre în secolele X-XII – autor: Ioana R.
      Organizarea militară a regiunii de la Dunăre în epoca bizantină, secolele X-XII este din ce în ce mai cunoscută datorită progreselor înregistrate în ultimele decenii în acest domeniu al bizantinologiei dar și datorită cercetărilor arheologice și sigilografice. În ceea ce privește istoriografia acestei tematici, amintim prima lucrare de sinteză care a oferit o reconstituire a organizării militare bizantine din Bulgaria și Dobrogea în intervalul cronologic amintit, cea a lui Nicolae Bănescu, realizată în anul 1946 (Les duchés byzantins de Paristrion (Paradounavon) et de Bulgarie, București 1946).
    • Invaziile barbare trec și pragul Daciei – autor: Teodora Smultea
      Departe de a fi adepții unui trai legat de glie, barbarii își caută mereu terenul propice pentru bunăstare, fapt pentru care sunt renumiți , cu rău augur, în perioada antică și medievală timpurie, ca fiind spaima popoarelor prin invaziile necontenite îndreptate cu precădere spre ținuturile Imperiului Roman, văzut de barbari ca fiind izvorul belșugului, al bunei așezări geografice strategice. Dar de ce îi cunoaștem în istoriografia atât românească cât și străină tocmai sub denumirea de „barbari”?
    • Capidava, cetatea dacică, romana și bizantină de la cotul Dunării – autor: Emilia Nicolaescu

      Cetatea Capidava, care se află la 20 de km nord de Cernavodă, pe drumul ce duce la Hârșova,  fost construită de căpeteniile geților din Scitia Minor, apoi a devenit un important castru roman și în final una dintre cele mai mari necropole bizantine din țară. Faptul că ea a stat izolată și în ruină a fost un avantaj pentru că în acest fel s-a conservat mai bine decât multe altele. De fapt este cea mai bine păstrată cetate de frontieră dunăreană a Imperiului Roman.

      A fost descoperită de Vasile Pârvan, dar după câteva cercetări, a fost destul de repede abandonată. Primele studii au început în anul 1924 și au fost conduse de către un elev iubit al lui Vasile Pârvan, arheologul Grigore Florescu. Și au continuat până la moartea sa în anul 1960 când iar s-au oprit cercetările. Dar cetatea s-a păstrat foarte bine cu zidurile sale înalte de 6-7 metri. Și cel mai important este că nu i-a fost suprapusă nicio locuire modernă, care ar fi distrus-o.

    • Conflictele de la Dunărea de Jos din perioada 324-614 d.Hr – autor: Cristian Roșu
      În ediția din luna martie am documentat principalele conflicte care s-au desfășurat imediat după Retragerea Aureliană din 275 în Dunărea de Jos. Urmând firul cronologic al istoriei neamului nostru, vom continua cu cele mai importante evenimente militare petrecute pe teritoriul actual al Câmpiei Române, dar și la sud de Dunăre, din perioada 324-614 d. Hr.
    • Rusia Kieveană din timpul domniei lui Sveatoslav până la invazia mongolă – autor: Cristian Roșu 

      În ediția din luna aprilie am abordat problematica istoriei Federației Ruse, raportându-ne la perioada cuprinsă între crearea Rusiei Kievene de către Rurik (în jurul anului 860) și moartea lui Sveatoslav (972), conducătorul rus care a condus Rusia Kieveană, pentru o scurtă perioadă, dintr-o cetate situată în apropiere de Nufăru, jud. Tulcea. În acest articol vom dezbate cele mai importante evenimente petrecute în cele aproximativ două secole și jumătate rămase până la invazia mongolă, care a destabilizat aproape întreg teritoriul Rusiei Kievene.

  4. Iunie 2022
    • Pe când slavii băteau la porțile limesului dunărean… – autor: Teodora Smultea
      Slavii nu au sosit pentru prima dată în părțile noastre doar odată cu secolul VI ci, în număr mic, ei ajung încă înaintea acestui secol în Dacia prin diferite infiltrații. Patria lor primitivă a fost ținutul cuprins între Vistula, Niprul mijlociu, Lacurile Mazuriene și acelea dintre afluenții Narewului și ai Prieptului și Carpații galițieni, teritoriu ce corespundea aproximativ cu Polonia de azi și regiunea de vest a Ucrainei. [1] Inițial viziunea lor toată era focusată asupra Imperiului Bizantin și a opulenței acestuia, primele incursiuni ale slavilor în zona sud-estică a Europei fiind notată în anii 520-530 în perioada în care erau așezați în nordul Mării Negre, năvălirile lor fiind realizate în cârdășie cu avarii și alte popoare nomade. Treptat se apropie tot mai mult de frontiera dunăreană a bizantinilor și încep să se instaleze între Carpați, Dunăre și Marea Neagră în anii 570-580, iar din 650 ocupă și Ardealul.
    • Prima școală românească – autor: Oana Păuna
      Există o poveste interesantă despre Biserica Sfântul Nicolae din Șcheii Brașovului unde a fost întemeiată prima școală românească.
      „La anul de la Hristos 1292” – scriau cronicile din Şcheii Braşovului semnate de David Cepescu şi Ioan Jipa – „au făcut o cruce de lemn în Şchei, coperită cu şindrilă şi după mulţi ani atunci în locul crucei au ridicat o biserică de lemn cătră anul de la Hristos 1403, care au stătut până cătră anul 1513, cu hramul arhiereului Nicolae, iară cătră anul 1518 de la Hristos fost-au pe aceeaş vreme, un preot Petru, om vestit şi îndrăzneţ, acesta cu mai mulţi oameni din Şchei s-au dus în Ţara Românească la domnul ţărei, adică la Ioan Neagoie Basarab Voievod feciorul lui Basarabă şi l-au rugat să le ridice o biserică de piatră în Şchei”
    • Adevărul despre Negru Voda. Legendă sau realitate? – prima parte – autor: Emilia Nicolaescu

      Rar se întâmplă să fie descoperit într-un mormânt atât de vechi, un inventar atât de complet și un schelet care purta toate însemnele unui mare domnitor. Mormântul princiar, care este foarte posibil să fi fost al lui Negru Vodă, datează de acum 700 de ani. Înăuntru este îngropat un cavaler, un domnitor a cărui identitate istoricii nu o pot preciza cu siguranță, dar când arheologii au redeschis mormântul acum câțiva ani și l-au cercetat cu metode moderne, au aflat lucruri extrem de interesante.

    • Originile îndoielnice ale tăblițelor de plumb de la Sinaia – autor: Cristian Roșu
      Conform unui studiu realizat de Institutul de Fizică și Inginerie Nucleară de la București, plumbul din compoziția plăcilor are o structură asemănătoare cu cea a plumbului tipografic utilizat în cea de-a doua jumătate a secolului al XIX-lea, fapt care confirmă ipoteza topirii și copierii artefactelor originale, din aur. Totuși, inexistența documentelor istorice care să propună un context arheologic în care au fost găsite tăblițele i-a făcut pe cei mai mulți cercetători să considere ipoteza unui falsificator.
    • Sclavia în Dacia – autor: Ioana R. 

      Termenul oficial prin care erau denumiți sclavii este dat de termenul servus, iar corespondentul la genul feminin este serva. Conform dreptului domestic roman, sclavul era socotit ca membru al familiei stăpânului și era supus puterii acestuia. Deși inițial familia se referea numai la membrii care aveau condiție liberă, odată cu trecerea timpului s-a folosit și pentru denumirea unei grupe de sclavi. Sclavul avea un nume care era dat și/sau schimbat de către stăpân.

  5. Iulie 2022
    • Adevărul despre Negru Vodă. Legendă sau realitate? – a doua parte – autor: Emilia NicolaescuNegru Vodă a fost un personaj real. Nu este posibil ca numele lui Negru Vodă să reziste timpului dacă el nu ar fi existat cu adevărat. Extrem de multe locuri poartă numele lui Negru Vodă, biserici, mănăstiri și chiar se regăsește menționat în multe documente.
      Curtea de Argeș a fost conform tuturor legendelor și letopisețelor, înființată de Negru Vodă. La Mănăstirea Negru Vodă de la Câmpulung, preoții s-au judecat vreo 200 de ani pentru o moșie în care aceștia au prezentat un document care arăta că acea moșie a fost dată Bădeștilor de către Negru Vodă! De ce unii istorici ignoră acest lucru, sau consideră că e fals, atâta timp cât în text se spune clar că “Nicolae Alexandru a dăruit această moșie pe care a dat-o tatăl meu Basarab și moșul meu Negru Vodă” este greu de înțeles. Deci arborele genealogic reiese clar din acest document, consideră istoricul Ștefan Dumitrache.  La Cetățeni, avem cetatea lui Negru Vodă, o mănăstire superbă cu două altare.
    • Teritoriul Bucureștiului din secolul VI d. Hr. – prezentarea siturilor arheologice de pe valea Dâmboviței – autor: Cristian Roșu
      Zona din jurul Bucureștiului din zilele noastre este una încărcată de istorie. Dovada o reprezintă numeroasele situri arheologice prezente pe valea Dâmboviței. Complexitatea descoperirilor făcute în aceste situri este destul de dificil de redat într-un singur articol din această ediție, așa că vom încerca să detaliem, pe cât posibil, aspectele legate de locurile în care trăiau strămoșii noștri ce rezultă din rapoartele arheologice despre care vom discuta. În plus, majoritatea acestor rapoarte sunt deja prezente pe internet, așa că îi încurajăm la lectură pe cei mai interesați de aspectele practice ale cercetărilor.
    • Ipoteza kurgană – prima parte – redacția
      Ipoteza kurgană, cunoscută și ca modelul kurganelor sau teoria kurganelor, face referire la originile indo-europene. Conform acestei teorii, oamenii aparținând unei culturi numită „cultura kurganelor” localizată în stepa nord-pontică au fost vorbitori ai limbii proto-indo-europene (PIE).Această ipoteză a fost formulată mai întâi de Otto Schrader în 1883 iar apoi de V. Gordon Childe în 1926, însă cea mai cunoscută autoare care a tratat această temă este Marija Gimbutas. Cercetătoare americană de origine lituaniană, Marija Gimbutas, a definit cultura kurgană ca având patru perioade succesive.
    • Viața economică, socială și politică în Dacia Romană – autor Ioana R.
      Organizarea și reorganizarea unui teritoriu are la baza de cele mai multe ori o reformă sau un război. Adoptarea diferitor meșteșuguri se datorează în primul rând nevoii iar intensificarea războaielor și a meșteșugurilor a dus în cele din urmă la o nouă organizare socială, militară, politică, religioasă, cultural-artistică, etc. Progresul treptat făcut începând cu geto-dacii a fost benefic din punct de vedere economic, social, militar, politic, chiar și demografic unde se poate urmări o creștere semnificativă a populației.
  6. august 2022
    • Ipoteza kurganelor – culturi și valuri de extindere – a doua parte – redacția
      Cultura kurganelor este un termen folosit pentru prima dată de Marija Gimbutas în 1956. Migrația populației din zona stepei Ponto-Caspiene începută în urmă cu aproximativ 6000 de ani, a dus la un proces de „kurganizare” ce a transformat nu doar obiceiurile popoarelor dar și limbile vorbite.După cum e de așteptat, un astfel de proces nu a avut loc repede, dimpotrivă, s-a extins pe parcursul câtorva mii de ani iar cultura kurgană în sine poate fi împărțită în 3 valuri diferite.
    • Cum au fost decriptate hieroglifele egiptene? – autor: Marian Neguțu
      Deși se consideră că egiptologia începe odată cu invazia lui Napoleon (1798-1801), interesul față de civilizația apărută pe malurile Nilului a existat și înainte. În Evul Mediu, pelerinii care se duceau în Țara Sfântă se abăteau deseori de la itinerariu pentru a vizita Cairo și piramidele, despre care se credea că au fost grânarele lui Iosif, un personaj din Vechiul Testament. Învățații arabi descriu detaliat piramidele și le identifică funcția corectă: cea de mormânt regal. În secolele următoare, exploratorii europeni devin tot mai interesați de monumentele, cultura și hieroglifele egiptene.
    • Recuperarea tezaurelor istorice de către autoritățile române – autor: Emilia Nicolaescu
      Această poveste, cu personajele sale, a fost posibilă din cauza situației în care se găsesc siturile arheologice din România: adica la cheremul hoților și a intemperiilor. Fără pază, fără atenția care li se cuvine, siturile arheologice au devenit paradisul hoților.  Indiferența autorităților, golul legislativ, indulgența justiției, într-o complicitate benefică pentru infractori, i-au ajutat pe cei care au jefuit, care au traficat comori inestimabile să le ducă în toată lumea, să se îmbogățească și să nu răspundă în fața legii și așa destul de permisivă. O parte semnificativă din patrimoniul cultural și istoric al poporului român a fost jefuită iremediabil. Dar sunt și excepții. Cele care urmează sunt câteva cazuri în care obiectele furate care nu au reușit să iasă din țară, sau care au ajuns înapoi în țară și au fost recuperate sau răscumpărate de către statul român.
    • Războinicii avari din Transilvania – autor: Cristian Roșu
      În ediția din luna iunie am discutat despre slavii din Rusia Kieveană și dorința perpetuă a conducătorilor acelui stat de a pune mâna pe bogățiile Constantinopolului, prin numeroase atacuri asupra Imperiului Bizantin. Ei bine, nu doar triburile slavice și finice aveau aceste idealuri. Majoritatea popoarelor care, din diferite motive, au ajuns la granițele imperiului, au râvnit la cucerirea Constantinopolului. Printre aceste popoare se regăsește și neamul avarilor, un neam de războinici care au avut curajul de a asedia, împreună cu slavii și perșii, însăși capitala Imperiului Bizantin, în 626 d.Hr.
  7. septembrie 2022
    • Cetatea Zaldapa și Vitalian – autor: Cristian Roșu
      Zaldapa (care înseamnă „apa galbenă”) a fost inițial o așezare tracică antică fondată în secolul 8 î.Hr. E localizată pe un platou în formă de peninsulă cu o lungime de 1.2 km și o lățime de 500 de metri (totalizand 0.6 km pătrați). Observațiile arheologice indică faptul că Zaldapa a avut o construire și locuire dense. Întreaga așezare acoperea o suprafață de 35 de hectare.
    • Cultura Vinča –Turdaș și cea mai veche așezare din Europa – autor: Emilia Nicolaescu
      Așa cum civilizația Egiptului antic s-a născut în jurul Nilului, cum cea persană s-a născut în jurul  Eufratului, cea indiană în jurul Gangelui, așa cum toate civilizațiile au luat naștere în jurul marilor ape și Dunărea a născut o cultură, în jurul anului 7.000 îen care se numește Cultura Vinča –Turdaș, iar Belgradul se află în epicentrul culturii. Numele Culturii vine de la Vinča, o suburbie a Belgradului, unde în 1908 au fost descoperite primele dovezi arheologice, primele șapte sate din neolitic.
    • Habitatul la Dunărea de Jos în secolele VI-VIII – autor: Ioana R.
      În zona câmpiei, între Carpații Meridionali, Balcani și Marea Neagră se constată o serie de elemente comune atât din punct de vedere arheologic, toponimic și hidronimic, chiar și numismatic. Așadar, studierea habitatului și a modului de viață în zona Dunării de Jos ne va ajuta să urmărim continuitatea sau discontinuitatea romanică din zona amintită anterior. Este bine de menționat faptul că această continuitate nu se reflectă strict în studierea habitatului și a modului de viață, ci în studierea a tuturor elementelor comune începând chiar cu studierea istoriei politice și militare a spațiului de la Dunărea de Jos și continuând cu studierea civilizației materiale.
    • Aşezările preistorice în spațiul românesc: tipuri de locuințe – prima parte – autor: Diane Dobrean

      În Preistorie are loc o etapă foarte importantă în istoria umanităţii care constă în trecerea de la un stil de viaţă nomad, bazat pe vânătoare şi culegerea hranei, la stilul de viaţă sedentar, implicit la agricultură, la tehnici de producere şi prelucrare a alimentelor.

      Astfel, se formează vetre permanente care modifică mediul natural în care se trăia până atunci, prin apariţia şi folosirea unor tehnici de cultivare şi prelucrare a  hranei dar și a unor obiecte care ajută şi simplifică viaţa de zi cu zi. Aceste mari schimbări evolutive se constituie într-o adevărată bază a creşterii populaţiei şi implicit a apariţiei şi dezvoltării construcţiei de aşezări. Este desigur perioada în care apar primele manifestări evidente de arhitectură. Acestea sunt reprezentate de construcţiile de locuinţe şi de monumentele din piatră.

  8. octombrie 2022
    • Constanța subterană – autor: Emilia Nicolaescu
      Sub pământul pe care călcăm acum în Constanța, sub fiecare metru pătrat de trotuar, sub toate clădirile din centrul orașului sunt urme materiale care dovedesc aici o locuire neîntreruptă de mii de ani. Orașul s-a ridicat 5 sau chiar 7 metri pe alocuri, straturi peste straturi de locuire, deci de istorie. Vestigiile pe care le-au scos arheologii la lumină, ne spun o poveste uimitoare despre cetatea Tomis și orașul Constanța.
    • Coloniștii aduși în Dacia Romană – autor: Ioana R.
      Pentru a înțelege cât mai bine situația teritoriului Daciei în timpul ocupației romane este bine să poposim asupra unor informații care țin de problemele social-economice și etno-culturale în vederea înțelegerii habitatului provinciei. Așadar, vom expune o scurtă incursiune asupra structurilor politice înainte de stăpânirea romană pentru a crea un context și pentru a înțelege cât mai bine informațiile oferite.  Atât sursele literare cât și datele arheologice trebuie examinate în vederea stabilirii efectele colonialismului roman și ale colonizării pentru această provincie.
    • Aşezările preistorice în spaţiul românesc: tipuri de locuinţe partea a 2-a – autor: Diane Dobrean

      La Chişoda Veche au fost descoperite locuinţe de suprafaţă, locuinţele de formă rectangulară, cu dimensiunile cuprinse între 4-6 m lungime şi 2-3  lăţime.

      Podinele caselor au o grosime de cca. 0,2 m, marginile acestora nefiind prea ferm conturate. Cercetările nu au evidenţiat prezenţa gropilor de stâlpi sau a unor şanţuri de fundaţie. Deşi nu se poate ști dacă podinele aveau o subconstrucţie de bârne şi pari – condiţie obligatorie pentru o podină suspendată absenţa gropilor de stâlpi şi a şanţurilor de fundaţie ne conduc la concluzia că locuinţele aveau o talpă de lemn pe care, prin metoda legăturilor cu fibre vegetale şi a îmbinărilor, se înălţa structura de rezistenţă a pereţilor.

    • Istoria bulgarilor și teritoriul antic al României din primul mileniu d.Hr – autor: redacția Istorie Veche

      Demult, pe vremea împăratului bizantin Constans al II-lea, trăia un rege pe nume Kubrat. Acesta a reușit să unifice în 632 d.Hr. triburile de bulgari utriguri și cutriguri, formând o alianță numită Bulgaria Mare. Alianța creată de Kubrat se întindea la nordul Mării Negre, în zona centrală și de sud a Ucrainei de astăzi.

      Dar înainte de a intra în detalii despre Bulgaria Mare și despre cum au ajuns strămoșii bulgarilor din zilele noastre la sud de Dunăre, este nevoie să analizăm puțin istoria acestui popor până la urcarea pe tron a lui Kubrat.

  9. noiembrie 2022
    • Aethicus Histricus și zamolxianism dobrogean din secolul 5. Sau cum știm doar jumătate de poveste – autor Adrian Anghel
      Acum ceva ani buni am aflat despre povestea lui Aethicus Histricus din revista Agero Sttutgart dintr-un articol al lui Ion Pachia-Tatomirescu. Mi se părea destul de fascinantă povestea și un pic de necrezut. Am tot tratat-o cu o oarecare circumspecție de atunci până acum ceva luni, când am decis să abordăm acest subiect în materialele premium pe care vi le trimitem lunar.
      Cum este posibil ca un locuitor al Histriei din antichitate să își fi construit o întreagă flotă de corăbii cu care să călătorească în jurul lumii? De unde această dorință de explorare și mai ales, de unde atâtea resurse pentru o astfel de călătorie? De asemenea, de unde atâta erudiție ca să notezi întreaga aventură într-un jurnal de călătorie și care să dăinuie peste 15 secole?
    • Oguzname sau legendele oguzilor și mențiunea valahilor – autor Diane Dobrean
      Sub numele de Oguzname regăsim o întreagă cronică a poporului turc. Formată dintr-un cuvânt compus, unde Oguz este numele legendarului conducător al poporului turc Oghuz Khagan și name care înseamnă poveste, Oguzname cuprinde, după enciclopedia Islamului, aproximativ 30 de cărți istorice despre legendele, miturile și credințele poporului turc.
      Mai mult decât o resursă valoroasă despre istoria poporului turc, Oguzname relatează viziunea asupra lumii și gusturile estetice ale turcilor pre-islamici în marea parte a operelor. Volumele conțin exemple ce reflectă în special concepții social-politice, istorico-mitologice, religios-filosofice, gânduri epice și figurative.
    • Istoria medicinei românești – autor Emilia Nicolaescu
      Unul dintre marile avantaje pe care îl avem, trăind în aceste timpuri, este progresul medicinei. Nu cu mult timp în urma se murea din cauza unei simple răceli, sau fracturi, sau infecții, sau la naștere sau din cauza unor boli banale pentru ziua de azi. Drumul dezvoltării medicinei a fost însă unul lung și anevoios. Primele studii științifice au apărut acum deja mii de ani și încă o dată se dovedește că nimic nu a existat în lume, fără să fi fost mai întâi în antichitate. Așa că o trecere rapidă prin istoria medicinei, nu numai că ar fi extrem de interesantă, dar chiar ar putea să ne pună pe gânduri și să ne întrebam, oare unde se va ajunge?!
      Istoria medicinei românești este în mare parte istoria medicinei în general, pentru că dintotdeauna cei care au lecuit și mai târziu au tratat oamenii, nu au cunoscut granițele. Informațiile au circulat dintotdeauna. Cei care au început să vindece, fie că se numeau șamani, vraci, vrăjitori, au căutat cu toții, să facă ceva, ca pe oameni să nu-i mai doară. Așadar, la început a fost…durerea.
    • Superstițiile romanilor – autor Emilia Nicolaescu

      Pe cât erau romanii de ordonați, calculați, buni ingineri, excelenți strategi, pe cât le plăceau exactitatea și rigurozitatea, pe atât erau de superstițioși și religioși. Credeau în toate zeitățile posibile, cele mai multe preluate de la greci și cărora ei le-au schimbat doar numele. În credințele lor, erau foarte profunzi, ba chiar habotnici și respectau cu mare atenție toate ritualurile și sărbătorile, care nu erau puține. Aveau, ca toate popoarele antichității o relație strânsă și specială cu lumea de apoi, în care credeau fără tăgadă și cu spiritele morților care îi puteau ajuta în viața asta și în cealaltă. Si vom începe cu un obicei al romanilor mai puțin cunoscut, dar foarte răspândit: blestemul!

Notă!

Verifică dacă primești emailurile de comunicare de pe adresa contact@istorieveche.ro chiar și în spam. Este cunoscut faptul că atât Yahoo cât și Gmail au filtre adiționale pentru emailuri. Dacă găsești emailul de la noi în spam, mută-l manual în Inbox și marchează-l cu faptul că nu este spam.

Dacă ai un card înrolat 3DS și plata nu este confirmată de către tine (fie prin cod SMS sau autorizare din aplicația de mobile banking), comanda NU este finalizată.

Recenzii

Nu există recenzii până acum.

Fii primul care adaugi o recenzie la „Istorie Veche premium – editiile martie-noiembrie 2022”

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

error: Continutul este protejat!