În urma retragerii de la frontiera dunăreană, în imediat primele decenii din secolul VII, în contextul atacurilor avarilor și a slavilor și a nevoii de a concentra forțele rămase în Asia Mică și după constituirea Bulgariei în 680-681, Imperiul Bizantin, într-o anumită măsură a continuat să exercite control asupra fluviului, în contextul operațiunilor navale care se desfășurau contra Bulgariei. În ceea ce privește situația Noviodunumului (Isaccea) există posibilitatea ca aceasta să fi rămas un port accesibil navelor bizantine o parte din timp și după abandonarea limesului, iar în acest sens putem să amintim și Carsium (Hârșova).
În ceea ce privește sistemul de valuri de pământ din jurul Niculițelului, care era situat în apropiere de Nufăru și Isaccea rămâne o enigmă în sensul că identificarea cu regiunea Onglos nu este posibilă. Acest lucru reiese din cele două surse, Theophanes Confessor și Nikephor, iar ,,acel loc bine apărat de râuri și mlaștini, unde s-au instalat temporar protobulgarii lui Asparuh, se afla la nord, nu la sud de Dunăre. Ambii autori descriu acest Onglos nu ca pe o regiune mai întinsă ci ca un loc nu prea mare (Theophanes afirma că în Onglos încăpeau cei puțini care rămăseseră după războiae). ,,Stâncile abrupte” menționate de Nikephor sunt o eroare. Theophanes care era mai bine informat nu le-a amintit”.
[….]
Date fiind evenimentele din jurul anului 1000, obiectivele strategice și militare de la Dunăre s-au axat pe prevenirea atacurilor rușilor. Aceste atacuri periculoase presupuneau întărirea spațiului de securitate nord vestic al Constantinopolului. Așadar aceasta acțiune de apărare s-a bazat pe refacerea fortificațiilor care se aflau pe fostul limes romano-bizantin, dar și prin ridicarea altora noi. Suprafața fortificațiilor de secol X-XI este mai mică decât a celor romane, iar un motiv ar fi faptul că efectivele armatei bizantine erau reduse față de cele romane.
Din analiza circulației monetare deducem că Cetatea de la Nufăru a fost ridicată în apropierea anului 971 pe locul unei fortificații romane târzii. Fortificația romană a funcționat până în secolul al VII-lea. ,,Cea mai veche dintre cele trei incinte bizantine are o grosime e 2,6-2,7 m și înconjoară suprafață de circ 6 hectare. Au fost identificate cinci turnuri pe laturile de est, nord și vest. Trei dintre ele sunt proiectate în exterior (pe latura de est, în colțul de nord-vest și pe latura de nord), iar celelalte două sunt integrate în curtina de vest”.
Textul complet in editia din mai 2022 a Istorie Veche premium.
Poți să ne susții cumpărând cărți de la Carturesti, Litera, Librex, Libris, Cartepedia, Librarie.net, Okian.ro, Compania de Librării București, Anticariat-Unu sau Anticexlibris folosind linkurile de mai jos:
- Carturesti
- Litera
- Librex
- Libris
- Cartepedia
- Okian.ro
- Librarie.net
- Compania de Librarii Bucuresti
- Anticexlibris