Un articol de Cristian Moșneanu
De la Herodot avem cele mai importante informaţii despre cultul și mitul lui Zamolxis. După cum aflase de la grecii din Emexon și de la cei din zona Mării Negre, Zamolxis este posibil să fi fost un vechi sclav al lui Pitagora. Eliberat, el s-a imbogăţit și ar fi reușit să facă o călătorie iniţiatică. Apoi s-a întors la traci, pe care i-a deprins cu învăţăturile sale și pe care i-a pus să îi “clădească o sală de primire în care îi primea pe cei mai de seamă dintre concetăţenii săi. În cursul ospăţului îi invaţă că nici el nici comesenii săi, nici urmașii lor nu vor muri, ci vor ajunge într-un loc în care vor trăi de-a pururea și se vor bucura de o fericire desăvȃrșită. Între timp el a pus să i se facă o locuinţă subpămȃnteană în care a coborȃt și a trăit vreme de trei ani. Tracii îl regretau și îl plângeau ca pe un mort. În al patrula an a apărut în faţa lor și așa îi făcu Zamolxis să creadă spusele lui. Iată ce povestesc că ar fi făcut el. Cȃt despre mine nici nu pun la îndoială și nici nu cred pe deplin cele ce se spun despre el și locuinţa lui de sub pămȃnt. De altfel, socot că acest Zamolxis a trăit cu multă vreme înaintea lui Pitagora. Fie că Zamolxis nu a fost decȃt un om, fie că a fost într-adevăr un zeu de prin părţiile Geţiei, îl las cu bine”.
Din cele relatate de către Herodot, rezultă faptul că acest cult al zeului Geto-Dac concentra credinţa în imortalitatea sufletului. Chiar dacă relatările lui sunt euxhefemeriste [ Euxhefemerim – termen provenit din doctrina lui Euhemeros (sec. IV-III î.Hr.), potrivit căreia zeii nu sunt decât oameni care sunt divinizaţi.], totuși se vede caracterul mistic al cultului. De asemenea, el nu se hazardează să facă mai multe comentarii asupra lui Zamolxis probabil și datorită faptului că sursele sale sunt unele oarecum îndepărtate și lasă totul pe seama misterului. Pentru noi, cel mai important detaliu care apare în acest text este legat de anterioritatea față de Pitagora a Diamondului get.
“Geţii se cred nemuritori, căci credinţa lor este că nu mor, și că cel care piere se duce la Zamolxis.” În textul original, scris în limba greacă veche, apare verbul “athanatizein”. Acesta nu însema a fi nemuritor, ci a deveni nemuritor, iar imortalizarea (a deveni nemuritor) se dobȃndește prin intermediul unei iniţieri. O altă caracteristică a cultul lui Zamolxis este și epifania – adică Diamondul Get se arată oamenilor într-o formă “divină” și le destăinuie oamenilor un fel de lume nemaivăzută și diferită de tot ceea ce știau ei. Această manifestare este extrem de asemănătoare cu Budismul și Creștinismul și, deci, Zamolxis poate poate fi considerat a fi văzut într-o oarecare măsură ca un “Bodhisattva”. [ Bodhisattva (bodhi = iluminare, sattva = ființă) reprezintă întruchiparea divinităţii în om. Este deasemena fiinţa unde sinele se confundă cu colectivitatea. Se presupune că există două tipuri de bodhisattva: pământești și cerești. În timp ce condiția de bodhisattva pământesc este accesibilă oricărui om în viața actuală, cea de bodhisattva ceresc presupune puteri supraumane ce nu pot fi obținute decât într-o viață viitoare.]
Un mare numar de autori antici îl compară pe Zamolxis cu personaje fabuloase și istorice caracterizate prin anumite fapte sau calităţi deosebite: extazul, iniţierea, coborȃrea în Infern, transa șamanică, doctrinele escatologice care au legătură cu imortalitatea sau metempshioza. Zamolxis aparţine mediului religios și cultural specific popoarelor tracice. După descrierea făcută de Herodot, Zamolxis a fost plasat de către greci pe aceeași linie cu Orfeu și Zoroastru, și a fost cunoscut de înţelepţii egipteni și chiar de druizi. Toate aceste personaje erau cunoscute că aveau capacitatea de a rezolva misterele sufletului omenesc. Mnases din Patrea spune voit, sau nu, că getii care îl venerau pe Zamolxis, îl venerau de fapt pe Kronos care se știe că era stăpȃn peste Insula Fericirii, unde ajung oamenii drepţi. Se vede așadar cum cultul lui Zamolxis era centrat pe o experienţă pe care o putem numi escatologică pentru că este susceptibilă de a asigura fericirea post-mortem-ului iniţiat într-o lume de dincolo de tip paradisiac. Prin faptul că Zamolxis a fost comparat cu Kronos se poate considera că a fost un zeu al morţii.
Legat de numele “zeului dac” erau cunoscute în antichitate două forme: Zalmoxis (Herodot, Platon, Diodor, Iordanes, Apulensius etc) și există și forma Zamolxis (Lucan, Diogenius.) Se vede clar că o formă derivă din alta, dar datele pe care le avem nu ne permit să ne dăm seama care din care. Porphirios încearcă să explice forma Zalmoxis prin cuvântul de origine tracă “zalmos” care însemna piele sau blană, făcȃnd legătura si cu o legendă care circula, care spunea că la naștere Zalmoxis a fost acoperit cu blană de urs.
Privindu-l pe Zamolxis drept erou și civilizator al dacilor putem trage concluzia clară că acest lucru ne este arătat de către autorii antici străini. Nu avem nicio sursă interioară de la daci care să ateste exact cum îl priveau aceștia. Analizȃnd profund spusele grecilor nu putem trage decȃt concluzia că erau clar facinaţi de anumite lucruri care se găseau la geţi(aduse de către Zamolxis): imortalizarea, medicina, astronomia sau magia.
După cucerirea romană există dovezi clare că “religia dacilor” nu a dispărut, iar influenţa cuceritorilor a fost infimă. Acest lucru nu trebuie să mire pe nimeni deoarece “băștinașii” aveau cultul bine împămȃntenit de cȃteva secole și o tradiţie și o spiritualitate foarte puternică, demnă de o civilizaţie înfloritoare cu rădăcinile bine înfipte. Ce s-a intȃmplat totuși odata cu apariţia creștinismului? Am avea tendinţa a crede că această nouă “stare de spirit” a apărut ca o adevărată relevaţie, reușind să îngrope tot ceea ce a fost înainte. Lucrurile însă nu au stat deloc așa și există destule probe care confirmă faptul că moștenirea geto-dacă a reușit să își facă loc în continuare. Un număr mare de obiceiuri se regăsesc astăzi în tradiţia creștină de pe meleagurile noastre. Cultul morţilor, mitologia funerară, ritualurile agrare, obiceiurile sezoniere, crezurile magice sunt doar cȃteva exemple care întȃresc ceea ce am afirmat mai sus. Dacă este să discutăm punctual, unul din cele mai bune exemple este al zeiţei Diana(Artemis sau Bendis cum era cunoscută la Daci). Vasile Pȃrvan lansează ipoteza că de la Diana derivă cuvȃntul zȃnă. De la “Diana Sancta de Sarmizegetusa” derivă sȃnziana (San<cta>Diana) figură extrem de împortantă în folclorul romȃnesc.
Poți să ne susții cumpărând cărți de la Carturesti, Litera, Librex, Libris, Cartepedia, Librarie.net, Okian.ro, Compania de Librării București, Anticariat-Unu sau Anticexlibris folosind linkurile de mai jos:
- Carturesti
- Litera
- Librex
- Libris
- Cartepedia
- Okian.ro
- Librarie.net
- Compania de Librarii Bucuresti
- Anticexlibris