Scuturile din Dacia

Prezenta lucrare se datorează inexistenței până în prezent, a unui astfel de demers în istoriografia românească. Au fost publicate mai multe obiecte de acest gen, din diferite locații, însă niciodată nu au fost puse toate laolaltă. Ce-i drept, nici nu sunt foarte multe, însă suficiente pentru a fi incluse între două coperți.

Câteva obiecte, în special umbo-uri (umbones) de scut sunt însă inedite și au constituit punctul de plecare în elaborarea acestei cărți. Prezentarea acestora și reluarea celor deja publicate, alcătuiesc osatura lucrării. Nu sunt însă sigur că am reușit să le strâng pe toate. Volumul de informații ce au trebuit prelucrate, a fost pur și simplu copleșitor, într-un interval scurt de timp. Am însă convingerea că prin această lucrare, anumite aspecte ale scuturilor din Dacia, au fost lămurite măcar într-o anumită măsură. Citeste mai mult