MNIR: Festivalul de reconstituire istorică ”Zilele Columnei” – în perioada 17-19 septembrie

Festivalul de reconstituire istorică daco-romană din Bucureşti “Zilele Columnei” se va desfăşura, în perioada 17-19 septembrie, la Muzeul Naţional de Istorie a României şi în proximitatea instituţiei muzeale.

Potrivit unui comunicat transmis luni AGERPRES, festivalul, organizat Asociaţia Terra Dacica Aeterna şi de MNIR, va începe pe 17 septembrie, la ora 21,00, cu o paradă cu torţe în zona Căii Victoriei şi a Centrului Vechi, evenimentul urmând să aibă loc în zona adiacentă intrării principale şi în proximitatea clădirii MNIR.

“În spaţiul amintit, membrii Asociaţiei Terra Dacica vor aduce la viaţă elemente civile şi militare ale perioadei antice. În zilele de 18 şi 19 septembrie, în cadrul mai multor ateliere meşteşugăreşti, publicul va putea vedea cum se produceau cămăşile de zale sau cum se prelucrau lemnul, osul sau pielea. Participanţii vor avea ocazia să deguste şi o serie de reţete culinare antice, autentice. Nu în ultimul rând, vor avea loc demonstraţii militare, prin intermediul cărora publicul se va familiariza cu formaţiile de luptă romane sau cu armele dacilor”, precizează sursa citată.

Cu acest prilej va fi organizată o micro-expoziţie cu artefacte antice, care au fost replicate în scop educativ de către membrii Terra Dacica Aeterna, aproximativ 70 de tineri aflaţi în grija Direcţiei pentru Protecţia Copilului Sector 3 fiind invitaţi la o “Lecţie de Istorie Vie”, susţinută de către membrii asociaţiei şi angajaţii MNIR.

La finalul lecţiei, tinerii vor participa la un concurs de tip “treasure hunt”, dotat cu premii constând în cărţi cu tematică istorică şi rechizite, asigurate de ThoughtWorks România.

Festivalul de reconstituire istorică “Zilele Columnei” este organizat cu sprijinul Asociaţiei Coolturale “Nouă ne Pasă!” şi The History Channel. AGERPRES/(AS – autor: Daniel Popescu, editor: Mihai Simionescu, editor online: Ada Vîlceanu)  Citeste mai mult