Inspirat de munca lui Mariusz Kozik, artistul 3D din Brazilia, Rodrigo A. Branco a realizat la rândul său un războinic get. Mai jos vedeți câteva fotografii precum și un link cu restul de ilustrații.
Sursa: https://www.artstation.com/artwork/zADbO4
Mariusz Kozik este un artist de grafică polonez care a lucrat, printre altele, și la ilustrații pentru franciză de jocuri “Rome: Total War”. Mai jos este un războinic dac imaginat de artist.
Atenție, cele 2 săbii falx sunt curbate greșit. Falxul are curbura unei seceri.
Sursa: https://lacedemon.artstation.com/projects/128AZ
Prima statuetă de tip Venus din România este expusă de miercuri la Târgovişte, aceasta fiind descoperită, prin săpături arheologice, de colectivul de cercetare al Muzeului Evoluţiei Omului şi Tehnologie în Paleolitic, din cadrul Complexului Naţional Muzeal “Curtea Domnească” din Târgovişte, instituţie subordonată Consiliului Judeţean Dâmboviţa.
Complexul Muzeal “Curtea Domnească” Târgovişte informează că descoperirea a fost făcută într-o nouă aşezare paleolitică – denumită Piatra Neamţ 1 – în data de 21 iunie 2019.
“Pentru precizarea vârstei exacte a statuetei, au fost realizate câteva serii de datări radiocarbon AMS în două laboratoare diferite, Beta Analytic din SUA şi RoAMS, laborator al Institutului National de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizică şi Inginerie Nucleară ‘Horia Hulubei’. Astfel, rezultatul datărilor AMS a oferit vârsta de 17.000 de ani. Aceasta înseamnă că ne aflăm în faţa celei mai vechi sculpturi în piatră din România şi din această parte a Europei, precum şi printre cele mai importante descoperiri paleolitice din Europa. O caracteristică excepţională a statuetei de la Piatra Neamţ este oferită de conservarea intactă a acesteia, mai ales că marea majoritate a statuetelor paleolitice din piatră descoperite până în prezent au fost găsite în stare mai mult sau mai puţin fragmentară”, precizează Complexul Muzeal “Curtea Domnească” Târgovişte.
Realizată din gresie, statueta măsoară circa 10 cm şi păstrează urme diverse de prelucrare.
“După 100 de ani de la recuperarea celebrei statuete paleolitice de la Willendorf din Austria, considerată acum simbol naţional, noua descoperire de la Piatra Neamţ contribuie substanţial la îmbogăţirea patrimoniului paleolitic cu un obiect de artă remarcabil”, se arată într-o informare a Complexului Muzeal “Curtea Domnească” Târgovişte.
Preşedintele CJ Dâmboviţa, Alexandru Oprea, a apreciat, miercuri, la deschiderea expoziţiei de la Muzeul Evoluţiei Omului şi Tehnologie în Paleolitic, importanţa descoperirii.
“Eu cred că este o premieră pentru România. În primul rând, aş dori să îl felicit pe domnul profesor Marin Cârciumaru, pentru că a creat la Târgovişte, în cadrul Universităţii Valahia, o şcoală de arheologie (…). Datările care s-au făcut la această statuetă atestă faptul că ar avea aproximativ 17.200 ani, ea este poate mai recentă decât cea care a fost descoperită în Austria şi care a devenit un simbol naţional. Sperăm că această statuetă să devină un simbol şi pentru Târgovişte şi pentru România”, a spus preşedintele CJ Dâmboviţa, Alexandru Oprea.
La eveniment au mai participat: directorul Muzeului Naţional de Istorie a României – Ernest Oberländer, reprezentanţi ai mai multor muzee judeţene de istorie din ţară, ai Institutului Naţional de Cercetare Dezvoltare pentru Fizică şi Inginerie Nucleară “Horia Hulubei”, cadre didactice, iubitori de artă.
“În luna decembrie, Muzeul Evoluţiei Omului şi Tehnologiei în Paleolitic a împlinit şase ani de la înfiinţare, perioadă în care rezultatele cercetării paleoliticului din România, prin colectivul care activează în muzeu, s-au multiplicat constant, fiind recunoscute la nivel internaţional”, se arată într-o informare a Consiliului Judeţean Dâmboviţa.
Motto: Cred că suprema datorie a unui istoric este să scrie istorie, cu alte cuvinte, să încerce să surprindă într-o secvență cuprinzătoare marile evenimente și mutații care au influențat destinele omenirii.
Steven Runciman – Londra, 1950
M-am tot gândit cum să denumesc acest articol ca să nu fie o exagerare. În 2018 am primit de la Cornel Bîrsan un articol scris de profesorul Mircea Cristian Pricop de la Universitatea Ovidius din Constanța: “O posibilă mențiune a participării românilor nord-dunăreni la prima cruciadă (1095-1099)”. Profesorul deja vorbește despre români, pentru că era perioada în care sursele vorbeau despre români/valahi în principal. Doar că în textul din limba latină a lui Fulcher de Chartres scrie clar despre daci.
Discurs de recepţie
Acad. Ioan-Aurel Pop
Introducere
Numele popoarelor şi ale statelor au o semnificaţie aparte, poartă în ele o întreagă istorie, vin din trecut şi privesc spre viitor. Despre trecutul poporului român şi al României se scriu adesea lucruri de mare profunzime, dar şi texte grav distorsionate, justificabile, până la un punct, de marasmul comunist, de impunerea în acei ani a unei viziuni artificiale, controlate de puterea totalitară. Se remarcă aici clişeele (erorile) propagandistice prin care românii erau declaraţi eterni, vechi de mii de ani, glorioşi şi imaculaţi etc., clişee care au determinat reacţii vehemente, multe disproporţionate. Unele dintre neadevărurile ivite recent se altoiesc şi pe faima proastă a unei mici părţi a diasporei noastre rătăcitoare şi, adesea, prea prezente şi gălăgioase. Astăzi dezorientarea este sau pare să fie mai mare ca oricând. Uneori se afirmă, prin varii mijloace, că românii nu au practic istorie, că sunt recent formaţi, că au avut dinastie cumană, că sunt romi sau, dimpotrivă, că sunt pelasgi ori daci curaţi, creştini de dinainte de Hristos, vorbitori de latină înainte de romani etc. Alţii, istorici de meserie, susţin că suntem un popor relativ nou, născut din valahi (vlahi), că avem un stat abia din secolul al XIX-lea şi monarhie abia de prin 1866, că nu dispunem, prin urmare, de experienţă istorică şi nici de spirit şi exerciţiu de tip democratic. Oscilaţiile acestea, între a fi „cei mai glorioşi din lume” şi a fi „omuleţi patibulari”, „turmă”, pătrunşi de o „puturoşenie abisală”, sunt deconcertante pentru martorii străini oneşti şi dornici de adevăr; pentru mulţi dintre români, ele sunt sursă de neîncredere şi de dezamăgire ori chiar, asociate cu alte dificultăţi, motiv de negare a propriei identităţi. Defăimarea pare uneori de-a dreptul sistematică, dusă cu intenţia de a o cultiva şi perpetua pe fondul unei confuzii voite, întreţinute de către anumiţi „formatori de opinie” care pun pe acelaşi plan cercetarea istorică autentică şi eseul, mărturiile extrase din izvoare şi panseurile fanteziste, adevărurile despre trecut şi imaginaţia exacerbată de felurite frustrări individuale. Această confuzie dintre rezultatele cercetărilor de specialitate şi produsele impresiilor personale „naşte monştri”.
Mai jos găsim primul paragraf din primul capitol al lucrării Zamolxis – Primus Getarum Legislator scrisă de Carl Lundinus și publicată în 1687, la Uppsala. Am atașat de asemenea și întreaga traducere în limba română, făcută de Maria Crișan:
“Tăbliţele cerate împreună cu celelalte manuscrise, atunci când vorbesc despre originea legilor paternale (naţionale), fac referire la SAMOLSE. Despre el nu se ştie foarte exact dacă a fost sau nu om şi când s-a născut. Totuşi, cei mai mulţi autori afirmă, cu cea mai mare uşurinţă, că s-a născut într-un loc pe Pământul Tracic. Pe atunci‚ acolo locuiau Geţii, “Θρεικων ανδρειοτατοι και δικαιοτατοι ” (Hdt., IV, XCIII, spre final), adică “cei mai curajoşi şi mai drepţi dintre traci”, cu cuvintele lui Herodot. Dintre virtuţile lăudabile, pe bună dreptate, este adăugată cea de neînvinşi cu care Procopius (IV, Hist. Goth., 419) îi înfrumuseţează pe Goţi.
Cei care în Tracia erau numiţi Geţi au fost numiţi pe vremea lui Procopius (istoric grec mort A.D. 562) Goţi şi în vremuri mai vechi fuseseră numiţi Sciţi. Acestor autori le datorăm încerederea cuvenită, căci ei sunt printre cei mai buni; pe lângă aceştia, printr-o demnitate şi autoritate străbună, s-a impus şi strălucitul Messenius (Praefaţa la ed. versific. a legilor semnată Ragvaldus) care în puţine cuvinte, a arătat cu atâta claritate şi perspicacitate că cele dintâi legi la Svioni şi Goţi (Geţi) au fost alcătuie de Samolse. Că această concluzie este în chip necesar cea mai corectă, a înveşmântat-o în cuvântul infailibil. În subsidiar, dacă mai era nevoie, s-au înscris după aceea opiniile unor străluciţi savanţi ca BOXHORNIUS (Hist., VII, la anul 101), LOCCENIUS (Antiquit. Sveog., lib. I, c. 1), SCHERINGHAM (De orig. Angl., c. IX, X, XI), HACHENBERGIUS (De orig. Sved., § X1I, ff.), IACOB GISLON (în pref şi Chron. p.m. 5 spre final) şi în câte alte locuri unde se exprimă aceeaşi părere despre Geţi, Goţi şi Sciţi, pe baza diferitelor argumente şi în mintea scriitorilor de discipline ale doctrinelor, scriitori printre cei mai luminaţi: acest adevăr este perfect confirmat de nenumărate probe. De reţinut acest adevăr unic şi anume că Geţii şi Goţii au fost unul şi acelaşi neam şi că aceştia s-au mai chemat şi cu numele de Sciţi (Joh. Magn. Hist., S. 4, lib. I, c. IV, f.f, Schol. Antiq. In Adam N. LXXXVII şi autorii cap. urm.)”
Jupiter Zbelsurdos este un sincretism între Jupiter roman şi Zbelsurdos al tracilor. Cultul său este adus în Dacia de coloniştii şi militarii de origine tracică. Zbelsurdos este un zeu celest, atmosferic, sideral, al luminii şi al fulgerelor. Grupul statuar din colecția MNUAI este realizat din marmură şi îl prezintă pe Iupiter Zbelsurdos în ipostaza iconografică cea mai cunoscută. Zeul este redat în mişcare, lansând fulgerul cu braţul drept. Detaliile anatomice sunt redate cu multă măiestrie, observându-se influenţa sculpturii greceşti. Pe podul palmei stângi este aşezat vulturul, cunoscut simbol al lui Iupiter, iar înspre dreapta apare şarpele încolăcit pe un stejar cu trunchiul noduros. Sculptura se poate încadra cronologic în sec. II p.Chr. Nu se cunoaşte locul de descoperire.
Dati click pe butonul Play de mai jos pentru a studia modelul 3D:
Am găsit la prietenul Cristian Moșneanu poza de mai jos, din lucrarea Cetatea Sarmizegetusa – reconstruită după columna traiană și ruinele din Grădiștea de Teohari Antonescu.
În 1906, profesorul de istorie de la Universitatea din Iași, la îndemnul lui Dimitrie Onciul, reconstruiește cetatea Sarmizegetusă, pe baza columnei lui Traian și ale ruinelor de pe Muntele Grădiștea.
“Când D-l D. Onciul, cunoscutul cercetător al istoriei noastre, ne-a propus această reconstituire, noi eram pe deplin convinși de frumusețea și importanța acestei lucrări. Mijloacele materiale pe care în parte D-l Dr. C. Istrati, comisarul general al expoziției naționale din 1906 și el un entusiast al acestei idei de reconstituire, ni le-a pus la disposiție, ne-au făcut să nu mai pregetăm nici o clipă, deși ne dedeam seama foarte bine de greutățile mari pe care aveam să le întâmpinăm.”
În vremurile noastre moderne (…!) istoria României este un produs de trafic, istoricii românii permițându-și să modifice evenimentele istorice prin interpretări personale, sau, după dogma politică,… care li se impune!
Una dintre subiectele cele mai vânturate în anii recenți, este numele regelui Ungariei, Matei Huniade !
Recunoscut de către istoricii maghiari ca fiind cel mai mare și cel mai drept rege al Ungariei, chiar dacă a fost român, istoricii români începând de la Nicolae Iorga și Vasile Pârvan l-au exclus din istoria românilor, deoarece a avut o politică contrară față de Vlad Drăculea și Ștefan Mușat (Stefan cel Mare) !
Fapt greșit înteles, în conjuctura problematicii evenimentelor evului mediu a secolului al XV-lea !
Aceste rânduri nu abordează această problematică, ci se referă în mod direct la numele de onomastică a fiului lui Iancu de Hunedoara !
Conform ultimelor cutume ale istoricilor români, numele de Matei Corvin nu este corect, ci trebuie sa-l numim Matia Corvin ! Aceste argumente bazându-se pe faptul ca Matei Corvin s-a născut la 23 februarie 1443, și a fost botezat după un Sfântul Matia, numit al unsprezecelea apostol, sărbatorit în data de 24 februarie, conform religiei romano-catolice.
Nu doresc să abordez subiectul că Matei sau Matia Corvin nu avea nici o legătura cu numele de Corvin, sau, că Matei/Matia ar fi fost indiferent față de cei din nația sa, ci, despre simplul fapt legat de numele său de onomastică.
Numele de Matei, din in limba română este echivalent în limba ebraica cu Matthias, Mattiyahu sau Matya. Italienii pentru a-l diferenția pe Sf. Apostol Matei, unul dintre primii mesageri a lui Isus Christos, față de cel de-al unsprezecelea apostol (după excluderea lui Iuda) l-au personalizat pe acesta cu numele de Matia. (fără S)… în fapt tot MATEI ! Tot așa l-a numit în actele lor diplomatice, papalitatea, pe Matei Huniade cu echivalentul de Matthia Corvin ! Ambele nume sunt f-false ! NU insist asupra lor !
Ungurii dintotdeauna l-au numit pe regele lor, Mátyás (cu accent pe S), și tot asa i-a spus si Ștefan cel Mare, Mateiaș !!!
Și, aici nu înteleg, care este problema așa importantă, în fapt, a istoricilor români ?! În loc să se ocupe de alte probleme importante ale istoriei vechi a românilor si de educația noii generații ?
Noi, știm de Matei, nu de Matia Corvin, ci de Matei Huniade, regele Ungariei care a modificat statutul românilor în regatul Ungariei pe lângă cele trei națiuni privilegiate !
Dar nu avem informații despre Matia Corvin ? … fapt care ne interesează ?
Cu stima si respect,
Cornel Bîrsan
