O cetate dacică faimoasă a ajuns „cel mai ignorat şi neglijat monument UNESCO din Europa“

Deşi se află pe lista exclusivistă a monumentelor din patrimoniul mondial – UNESCO, cetatea dacică de la Băniţa a rămas un loc inaccesibil, într-o situaţie pe care specialiştii o deplâng.

Au trecut şase decenii de la cele mai ample cercetări arheologice efectuate în cetatea dacică Băniţa, iar de atunci aşezarea misterioasă de pe creasta Dealului Bolii, aflată la peste 900 de metri altitudine, la intrarea în Valea Jiului, a rămas un loc al nimănui, inaccesibil turiştilor neexperimentaţi pe munte. Citeste mai mult

Bătălia de la Adrianopole din 1205 – armata vlaho-bulgaro-cumană împotriva Imperiului Latin

La 14 aprilie 1205, armata vlaho-bulgaro-cumană a reușit să atragă cavaleria grea a cruciaților într-o ambuscadă în mlaștinile de la nord de Adrianopole, provocând o grea și categorică înfrângere acestora. Împăratul Balduin a fost făcut prizonier, îar armata latina decimată în parte. Ludovic I de Blois, lider marcant al cruciaților, candidat la tronul Niceei, avea să-și piardă viața în această bătălie. Până la sfârșitul anului, Ioniță avea să-i înfrângă pe cruciați la Serres, după care a capturat cetatea Philippolis (Plovdiv), înglobându-și în imperiu mari părți ale stăpânirii latine din Tracia și Macedonia. La exact un an de la cucerirea Constantinopolelui, puterea latinilor se clătina sub presiunea forțelor lui Ioniță Caloianul. Latinii evacuau și Asia Mica, rămânând doar în posesia orașului Pegai. În urma acestui eșec de proporții Imperiul Latin al cruciaților nu se va mai reface sau extinde pe deplin. Citeste mai mult

Monumentul triumfal si cetatea Tropaeum Traiani

Complexul muzeal Adamclisi include o cetate romană, un muzeu și un magnific monument triumfal. Cetatea a fost fondată după încheierea războaielor de cucerire a Daciei de împăratul Traian, în anul 102, în locul luptei decisive cu triburile dacice și a devenit un municipiu în anul 170. După distrugerea suferită în urma invaziilor marilor migrații ale popoarelor, cetatea a fost reconstruită de împăratul Constantin cel Mare în anul 321.

Sursa: captura foto Youtube

În locul celebrei lupte, la ordinul împăratului Traian, a fost ridicat un monument unic de piatră în memoria soldaților romani căzuți în luptă. Monumentul a fost proiectat de faimosul arhitect Apolodor din Damasc. A fost construit între anii 106 și 109. Această construcție magnifică, în formă de altar uriaș, a supraviețuit secolelor și a fost restaurată în perioada anilor 1975- 1977. În zilele noastre, monumentul se ridică pe un piedestal cilindric înconjurat de trepte, încoronat cu creneluri, a cărui arcadă are o formă cilindrică și decorațiuni în relief. Pe una din laturi se află o inscripție care spune că monumentul este dedicat “Zeului războiului Marte” de către ”Nerva Traian August, împărat și cezar, învingătorul germanilor și dacilor, fiul divinului Nerva, mare preot, pentru a XIII-a oară tribun, pentru al VI-lea rând împărat, pentru a V-a oară consul, tatăl patriei”. Citeste mai mult

Umbouri de scuturi de parada dacice

Cele două umbouri de scut din fier, piese extrem de rare și extrem de valoroase, au fost recuperate în de către autoritățile române în primăvara anului 2011, după repatriere intrând în colecția Muzeului Național de Istorie a României.

Sursa fotografii: http://www.capodopere2019.ro/umbo-de-scuturi-de-parad-dacice.html

Scutul nr 1 (cu reprezentare zimbru) – realizat dintr-o tablă de fier cu diametrul maxim actual de 42 cm prin prelucrare în tehnica au repoussé, sau mai curând prin batere la cald, având o grosime de 1-1,8 mm şi o înălţime maximă de 5 cm. şi o greutate de circa 1,5 kg. Pe toată circumferinţa exterioară este reprodusă o bandă gen şnur sau funie răsucită, în relief, lată de 5 mm, ce delimitează la exterior o margine plată („borul”) a piesei, lată de 5 cm şi perforată în zona mediană cu 12 orificii rotunde, cu diametrul de 6,7-7,1-7,8-8,75 mm., uneori deformate din cauza vechimii şi a restaurării, situate la distanţe relativ egale între ele (8,95-10,11 cm din centrul orificiului). Această margine plată (bor) delimitează umboul propriu zis al scutului compus din trei registre, toate decorate:registrul nr. 1 (decor Eierstab) se compune din ove mici (1,5-0,93 cm) ce au partea rotunjită spre exterior iar partea dinspre interior este dreaptă, sprijinindu-se pe o bandă gen funie răsucită, în relief, lată de 5 mm. Ovele sunt înconjurate pe trei părţi de o linie ovală, paralelă, în relief. Între ove se află câte 2 linii paralele, în relief. Lungimea ovelor, pe o linie oblică, este de 1,87 cm. iar lăţimea unei ove este de 1,62 cm.Registrul 2, lat de 4,5 cm, este delimitat de două benzi gen funie răsucită, în relief, late de 5 mm. Funia exterioară este cea ce delimitează acest registru de cel anterior, iar funia interioară marchează delimitarea de registrul 3, medalion central. Cele două funii au înfăşurarea în acelaşi sens dinstre exterior stânga spre interior dreapta sus. Întreg registrul 2 este decorat cu două şiruri imbricate formate din câte 19 frunze triunghiulare cu nervură mediană şi cu marginile de asemenea marcate în relief. În planul secundar se văd doar vârfurile frunzelor triunghiulare, ce au şi ele nervurile mediane şi marginale. Frunzele stratului superior se văd integral; ele sunt tangente la bază, spre centrul scutului, iar spre exterior au vârfurile distanţate la 4,6-4,8 cm. Registrul 3 sau „medalionul central” are un diametru de 18,5 cm. Întreg spaţiul acestui medalion central este ocupat de decorul animal şi vegetal ce se descrie mai jos. În centru se află reprodus, în relief, un zimbru văzut în profil spre dreapta. Capul zimbrului, cu ureche, ochi, nas şi bot, de asemenea în profil, are coarnele văzute din faţă. Sub bărbie se afle o barbă triunghiulară cu vârful în jos. Corpul este decorat cu şiruri de linii scurte incizate, paralele, ce redau blana (părul). Pe picioare liniuţele sunt orientate dreapta sus – stânga jos, în conformitate cu conturul piciorului. Părul de pe coadă, ce atârnă în jos, este redat ca un sfredel. Picioarele sunt în mers, unul în faţa celuilalt – doar piciorul stâng din spate fiind îndoit. Picioarele de pe partea stângă sunt înspre înainte, iar cele de partea dreaptă sunt întinse spre înapoi. La picioarele din spate se observă o dublură a liniei de contur spre spate sub formă de adâncitură şi crestături. Copitele sunt despicate – mai vizibil la picioarele posterioare. În spatele şi deasupra zimbrului se dezvoltă o iederă lungă, ondulată, din care se separă alte trei ramuri terminate cu trei frunze de dimensiuni diferite ornate prin haşurare. O a patra ramură se termină cu un cârcel, în spirală. La coada taurului se află, foarte probabil, tulpina vrejului, reprezentată tot ca un sfredel, ea fiind paralelă cu coada. O altă ramură, tot cu trei frunze, porneşte din faţa piciorului stâng anterior, ondulându-se prin spaţiul de sub şi din faţa botului animalului, terminându-se în dreptul coarnelor. După prima curbă, sub botul animalului, atârnă o frunză de iederă ornată cu linii adâncite, haşurate. Zona din dreptul frunţii animalului este prost conservată – rugină şi porţiuni lipsă. Zimbrul calcă pe o plantă cu trei tulpine înflorate – florile de pe tulpinele exterioare, amplasate între picioarele din spate sau sub proiecţia în jos a picioarelor din faţă, fiind redate printr-o eflorescenţă de câte 6 puncte în jurul unui punct central (pistil), iar tulpina centrală, sub burta zimbrului, are o eflorescenţă de 6 petale ovale. Tijele sunt spiralate şi au câte o ramură fără floare. Toate cele trei tulpini pleacă dintr-o tufă reliefată şi ornată cu striuri verticale. Pe spatele piesei, pe margine se observă o şanţuire ce reprezintă negativul marginei reliefate de pe exterior. La fel funiile ce separau registrele 1, 2 şi 3 apar sub forma unor şanţuiri. Se observă, de asemenea adânciturile (negativul) întregului decor. Relieful (înălţimea) elementelor decorative măsurate de la baza de fixare a „borului” plat: Umărul zimbrului : + 4,62 cm. Adâncimea şnurului sau funiei ce separă registrul 2 de 3 : + 2,79 cm. Adâncimea şnurului sau funiei ce separă registrul 1 de 2 : + 1,77 cm. Adâncimea fondului registrului 3, în câmp deasupra animalului : + 2,87 cm. Citeste mai mult

DOCUMENTAR: 545 de ani de la prima menţiune documentară a Craiovei

Prima menţiune documentară a Craiovei datează de la 1 iunie 1475.

Pe teritoriul actualului municipiu Craiova este atestată locuirea neîntreruptă încă din neolitic, după cum indică lucrarea „Enciclopedia geografică a României”, autor Dan Ghinea (Editura Enciclopedică, Bucureşti, 2002). Au fost identificate astfel, în perimetrul actualului oraş, vestigii neolitice (între care se remarcă ceramica pictată policrom), precum şi urmele unei aşezări datând din perioada de trecere de la neolitic la epoca bronzului aparţinând culturii Coţofeni (2.500-1.800 î.Hr.).

În acelaşi areal au fost descoperite urmele unei importante aşezări geto-dacice datând din secolul al IV-lea î.Hr. numită Pelendava. La marginea oraşului, pe terasa Jiului, au fost descoperite urmele unei aşezări civile romane şi ale unui castru roman din secolele II-III, plasate pe drumul roman ce venea de la Drobeta la Romula.

Originea numelui actual al oraşului este subiectul multor controverse şi pluteşte în legendă, se arată pe site-ul https://www.primariacraiova.ro. Singurul lucru care se poate spune cu certitudine este că numele vine de la slavonescul „kralj” (rege, crai), mai indică acelaşi site.

La sfârşitul secolului al XV-lea, Craiova era un târg, întins pe moşia puternicilor boieri Craioveşti, moşie de la care provine şi numele oraşului, potrivit https://www.primariacraiova.ro. Citeste mai mult

INFOGRAFIC – Continuitate in spatiul carpato-danubiano-pontic – 257-1000 d.Hr. – a doua parte

Mai jos este un infografic cu acțiunile documentate privitoare la autohtonii din spațiul carpato-danubiano-pontic  între anii 257-1000. Acest infografic este bazat pe acest articol mai vechi de pe website-ul nostru: Dovezi despre continuitate Dacică ȋn spaţiul Carpato-Danubino-Pontic (257-1000)

Prima parte aici: INFOGRAFIC – Continuitate in spatiul carpato-danubiano-pontic – 257-1000 d.Hr. – prima parte

INFOGRAFIC – Continuitate in spatiul carpato-danubiano-pontic – 257-1000 d.Hr. – prima parte

Mai jos este un infografic cu acțiunile documentate privitoare la autohtonii din spațiul carpato-danubiano-pontic  între anii 257-1000. Acest infografic este bazat pe acest articol mai vechi de pe website-ul nostru: Dovezi despre continuitate Dacică ȋn spaţiul Carpato-Danubino-Pontic (257-1000)

A doua parte aici: INFOGRAFIC – Continuitate in spatiul carpato-danubiano-pontic – 257-1000 d.Hr. – a doua parte

 

 

 

 

Recomandare de film istoric pe Netflix – Rise of Empires: Ottoman

Sursa foto: https://anz.newonnetflix.info/

Această mini-serie realizată de Netflix urmărește întregul asediu al Constantinopolului din anul 1453 (dintre 2 aprilie până pe 29 mai).

Că stil de film este o docu-dramă, deci îmbină filmul artistic cu documentarul. In film sunt prezenți profesori de istorie și autori de cărți istorice care comentează pe marginea anumitor subiecte.

Nu intrăm în detalii, vă lăsăm să urmăriți seria, după care vă invităm să ne lăsați impresii. Citeste mai mult

Răspândirea monedelor romane în Dacia după anul 275

În articolul despre războiul romano-gotic am găsit o informație interesantă despre răspândirea monedelor romane după anul 275 d.Hr. în teritoriile carpato-dunăreano-pontice.

Inițial m-am oprit peste informația din timpul campaniei lui Valens împotriva goților legată de răspândirea de monede în estul Munteniei (click pe poza pentru mărire):

Sursa: Alexandru Madgearu – Războiul romano-gotic din anii 367-369

Cele mai multe dintre puţinele monede romane descoperite în Muntenia datate între 367-375 se află pe un traseu care sugerează un trafic dinspre văile Argeşului şi Mostiştei spre regiunea Buzăului. Aceasta era una dintre căile de contact dintre centrul de putere gotic de la Pietroasele şi Imperiu, şi de aceea tot pe acolo a înaintat armata lui Valens în 367.
Monedele sunt următoarele:
-1 solidus de la Iovianus (363-364) şi 1 solidus de la Valens (364-378) la
Curcani, jud. Călăraşi;
– 1 siliqua de la Valens (367-375) în aşezarea gotică de lângă castrul
Pietroasele, jud. Buzău;
– 2 monede de bronz de la Valentinianus I (364-375) şi 1 de la Valens
(367-375) la Bucureşti;
– 1 monedă de bronz de la Valens (364-378) la Dridu-Metereze, jud.
Ialomiţa, probabil dintr-un mormânt din secolele XII-XIII (recuperată
probabil din zonă şi depusă ca obol);
– 1 monedă de bronz de la Gratianus (367-375) la Ion Roată, jud.
Ialomiţa;
– 1 monedă de bronz de la Valens (367-375) la Novaci, jud. Giurgiu;
– 1 monedă de bronz de la Procopius (365-366), 6 de la Valentinianus I
(364-367), 1 de la Valentinianus I (367-375), 4 de la Valens (364-367) din
locuri necunoscute din jud. Buzău;
– un tezaur de 46 de monede de argint (siliquae) emise în 364-367,
descoperit undeva în zona Gurii Ialomiţei. Citeste mai mult

RĂZBOIUL ROMANO-GOTIC DIN ANII 367-369

de Alexandru Madgearu

Conflictele dintre Imperiul Roman şi goţii care se aşezaseră în sudul Ucrainei, Moldova şi estul Munteniei după mijlocul secolului al III-lea au fost temporar încheiate prin victoria lui Constantin cel Mare din anul 332. Încă din anul 328, Constantin cel Mare cucerise un teritoriu din sudul Olteniei, care a fost legat de imperiu prin podul de la Oescus-Sucidava. În nord, acest teritoriu reintrat sub autoritatea imperiului şi inclus în Dacia Ripensis se întindea cel puţin până la Romula (a fost reparat şi drumul de la Sucidava până acolo). Teritoriul de la est de Limes Transalutanus a fost lăsat după 332 sub stăpânirea goţilor. Goţii din Muntenia şi Moldova până la Prut făceau parte din grupul tervingilor (ceea ce însemna „oamenii pădurilor”), iar cei care trăiau între Prut şi Nipru din cel al greuthungilor („locuitorii stepei”). Aria de răspândire a celor două grupuri corespunde în linii mari cu cea a culturii Sântana de Mureş-Cerneahov, care s-a format pe la sfarşitul secolului al III-lea (printre purtătorii ei se mai numărau sarmaţii şi dacii liberi). Alt grup germanic a fost cel al taifalilor, care s-au instalat mai întâi în nordul Moldovei şi apoi s-au aşezat în vestul Munteniei. Prin tratatul de pace din 332, goţii tervingi au devenit foederati (aliaţi ai imperiului), cu obligaţia de a pune la dispoziţie luptători în caz de război. Goţilor le-a fost recunoscută stăpânirea asupra regiunilor nord-dunărene unde se instalaseră, cu condiţia respectării păcii. De asemenea, ei primeau subsidii anuale, iar comerţul urma să se desfăşoare liber. Citeste mai mult