muzeu

Ceramica epocii bronzului din Sălaj (II)

Perioada târzie a epocii

Noul lot de vase ceramice pe care-l prezentăm publicului provine din așezări cercetate în sud-vestul Sălajului, datate în a doua jumătate a mileniului II î. Chr. Un fenomen destul de des întâlnit în această perioadă pe spații largi în estul Bazinului Carpatic, și nu numai, îl reprezintă gropile în care au fost depuse vase întregi, probabil cu ofrande lichide dedicate zeilor. Astfel de descoperiri au apărut în zona noastră în localitatea Marca, iar câteva dintre vasele prezentate provin dintr-un asemenea context descoperit la Zăuan. Citeste mai mult

Exponatul lunii la Muzeul Vasile Parvan din Barlad – Metalul

Secția de Conservare – Restaurare vă prezintă exponatul lunii iulie 2022: Metalul.

Exponatul lunii la Muzeul Vasile Parvan din Barlad – TOPORUL DE ARAMĂ, SIMBOL AL PUTERII ÎN ENEOLITIC

Orice comunitate umană, mai dezvoltată sau mai puțin dezvoltată, mai veche sau mai timpurie, era condusă de către o căpetenie, un lider, un conducător, calitatea de lider o dobândea fie datorită prestigiului rezultat din capacitățile lui de vânător, bun organizator, bun luptător, magician, prezicător sau numai pentru că, pur și simplu, era capabil sau promitea să asigure grupului necesitățile de hrană (asemenea situații sunt documentate etnografic: există triburi africane care își aleg conducătorii dintre indivizii ce pot asigura nevoile de hrană ale unei comunități, însă în momentul în care respectivii conducători nu-și mai pot îndeplini atribuțiile sunt înlocuiți). Credem că acești conducători, indiferent de perioada istorică în care și-au manifestat atribuțiile, se foloseau de anumite obiecte sau simboluri prin care își etalau statutul superior față de membrii grupului propriu sau față de alte comunități. Citeste mai mult

DACICA 3D – CUM ÎȘI LUMINAU DACII ÎNCĂPERILE

Lutul, piatra, lemnul și osul au fost materialele care au stat la baza dezvoltării civilizațiilor umane. Cel dintâi a fost, nu doar material de construcție, ci și materia primă care, modelată și arsă la temperaturi de până la 1000 de grade, căpăta rezistență în timp. Din lut au fost confecționate case, ustensile, obiecte de cult și, nu în ultimul rând, instrumente pentru iluminat în spațiile de locuit. 

În perioada dacică clasică preromană (sfârșitul sec. 2 a.Chr.-înc. sec. 2 p.Chr.), olăritul era o activitate specializată, realizată de meșteri care dețineau cunoștințe temeinice privind modelarea lutului și controlul temperaturilor de ardere a vaselor realizate de ei. Citeste mai mult

DACICA 3D. CERAMICA DACICĂ DE LUX

Lutul, piatra, lemnul și osul au fost materialele care au stat la baza dezvoltării civilizațiilor umane. Cel dintâi a fost nu doar material de construcție, ci și materia primă care, modelată și arsă la temperaturi de până la 1000 de grade, căpăta rezistență în timp. Din lut au fost confecționate case, ustensile, obiecte de cult și, în primul rând, recipiente pentru preparat și servit hrana.

În perioada dacică clasică preromană (sfârșitul sec. 2 a.Chr. – înc. sec. 2 p.Chr.), olăritul era o activitate specializată, realizată de meșteri care dețineau cunoștințe temeinice privind modelarea lutului și controlul temperaturilor de ardere a vaselor realizate de ei. Citeste mai mult

Deschiderea expoziției Nicolae Iorga – patrimoniu inedit din „Colecția Iorga-Pippidi”, la Muzeul Memorial „Nicolae Iorga”, Vălenii de Munte

Muzeul Național de Istorie a României, în parteneriat cu Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Prahova și Muzeul Memorial „Nicolae Iorga” din Vălenii de Munte, anunță deschiderea expoziției temporare Nicolae Iorga – patrimoniu inedit din „Colecția Iorga-Pippidi”.

Evenimentul va avea loc joi, 16 iunie 2022, începând cu ora 12ꓽ00, la sediul muzeului din Vălenii de Munte.

Marele savant Nicolae Iorga (1871-1940) este omagiat la 151 de ani de la naștere, prin acest demers cultural ce pune în valoare obiecte din Colecția „Iorga-Pippidi”, donate Muzeului Național de Istorie a României de către domnul prof. univ. dr. Andrei Pippidi, nepot al lui Nicolae Iorga și expuse acum pentru prima dată. Din inestimabila colecție au fost selectate și vor face parte din expoziție: documente de familie, corespondență, insigne, brevete și decorații precum: insigna comemorativă a Corpului 2 Polonez Kaniow, Ordinul Legiunea Onoare în grad de Comandor primit în 1919, Marea Cruce a Ordinului Orania-Nassau primită de marele istoric de la regina Wilhelmina a Olandei în 1937, diploma Academiei din Atena prin care Nicolae Iorga este ales membru străin pentru „Știință și virtute” din 25 martie 1933, dar și unul din planurile Universității Populare din Văleni, proiectul Căminului, soluția 3, realizat de către arhitectul Duiliu Marcu și multe altele. Citeste mai mult

Deschiderea expoziției „Jandarmeria Română 1850 – 2020” la Muzeul Județean de Etnografie și Artă Populară Maramureș

Muzeul Național de Istorie a României, în parteneriat cu Complexul Național Muzeal ASTRA din Sibiu, Inspectoratul General al Jandarmeriei Române și Consiliul Județean Maramureș, anunță deschiderea expoziției itinerante „Jandarmeria Română 1850 – 2020” la sediul Muzeului Județean de Etnografie și Artă Populară Maramureș din Baia Mare.

Vernisajul va avea loc vineri, 5 august 2022, la ora 12.00.

Muzeului Județean de Etnografie și Artă Populară Maramureș este a zecea instituție muzeală din România care găzduiește expoziția cu tematică militară. Aceasta a fost organizată mai întâi la Muzeul Național de Istorie a României, în intervalul 29 iulie – 8 noiembrie 2020 și ulterior itinerată la Muzeul Orașului Oradea – Complex Cultural (8 decembrie 2020 – 24 martie 2021), Complexul Muzeal Arad (2-25 aprilie 2021), Muzeul Județean Buzău (12 mai – 27 iunie 2021), Muzeul Național al Banatului (7 iulie – 3 octombrie 2021) și Complexul Național Muzeal „Curtea Domnească’’ Târgoviște (12 octombrie 2021 – 19 ianuarie 2022), Muzeul de Etnografie Brașov (24 ianuarie – 20 martie 2022) și Muzeul Banatului Montan (25 martie – 1 mai 2022), Muzeul Județean Satu Mare (9 mai – 31 iulie 2022).
Expoziția reprezintă rezultatul unei colaborări de succes dintre Muzeul Național de Istorie a României, Complexul Național Muzeal ASTRA din Sibiu, Inspectoratul General al Jandarmeriei Române, Muzeul Jandarmeriei Române, Asociația RoMilitaria, Muzeul Județean de Etnografie și Artă Populară Maramureș, Consiliul Județean Maramureș și Inspectoratul de Jandarmi Județean „Pintea Viteazul’’ Maramureș.
Organizată cu ocazia aniversării a 170 de ani de la înființarea Jandarmeriei Române, expoziția își propune să aducă în atenția publicului istoria acestei instituții care a îndeplinit un rol semnificativ în istoria modernă și contemporană a României. Întemeiată prin ordin domnesc în data de 3 aprilie 1850 de către domnitorul Grigore Alexandru Ghica, Jandarmeria Română şi-a asumat de-a lungul timpului rolul de garant al siguranţei cetăţeanului, al drepturilor şi libertăţilor sale fundamentale.
În cadrul expoziției vor putea fi admirate o serie de piese de patrimoniu și obiecte cu valoare istorică, distincții militare, brevete, documente, fotografii, periodice de specialitate, elemente uniformologice și de echipament care provin din patrimoniul Muzeului Național de Istorie a României, Muzeului Jandarmeriei Române și al Asociației RoMilitaria, alături de numeroase replici de uniforme realizate în cadrul proiectului ,,Neamurile trăiesc și devin eterne prin păstrarea memoriei eroilor lor – Nicolae Iorga – In memoriam eroilor jandarmi 1918-2018”.
Un rol semnificativ la realizarea expoziției îi revine domnului Nicolae Adrian Alexe, muzeograf în cadrul Complexului Național Muzeal ASTRA din Sibiu, unul dintre cei mai notabili specialiști în istoria Jandarmeriei Române și autor al cărții ,,Jandarmii și milițienii de la sate’’ publicată la editura ASTRA Museum din Sibiu în anul 2014.
Expoziția ,,Jandarmeria Română 1850-2020’’ va putea fi vizitată la Muzeul Județean de Etnografie și Artă Populară Maramureș din Baia Mare, în perioada 5 august – 18 septembrie 2022, de marți până duminică în intervalul orar 10:00-18:00, ultima intrare fiind la ora 17:30. Citeste mai mult

MINAC – 22 august 2022

       Cu 95 de ani în urmă locuitorii orașului Constanța, în frunte cu edilii lor, erau martorii unui eveniment deosebit – inaugurarea Palatului Regal de la Mamaia, ridicat pe terenul primit în dar de către suveranii României de la Primăria orașului Constanța. Decizia comunală din 5 decembrie 1924 consemna în acest sens: „Pătrunși de adânc respect și admirațiune către Făuritorii României Mari, către adevărații Părinți ai Patriei, păstrând neștearsă în sufletul constănțenilor amintirea zilelor grele, când dușmanul cotropitor călcase peste zidurile Constanței, când toată încurajarea și speranța zilelor fericite veneau de la Auguștii noștri Suverani; […] Ca semn de prețuire nețărmurită și de devotament adânc – DECIDE: Să roage pe Majestatea Sa Regele Ferdinand I și pe Majestatea Sa Regina Maria, a primi ca donație terenul în suprafață de 34968 m.p., aflat pe plaja Mamaia lângă Parcul Comunal Ioan I.C.Brătianu, ca loc destinat pentru castelul de vară al Majestăților Lor și cu drept de proprietate absolută și personală”. Citeste mai mult

error: Continutul este protejat!