istorie veche

Marco Merlini despre Tărtăria

tablitele_de_la_tartaria10 lucruri despre descoperirea de la Tărtăria:

 1) Multe dintre interpretările lui Nicolae Vlassa, cercetătorul român care a descoperit tăbliţele în 1961, au fost greşite, conform lui Marco Merlini. Interpretarea lui Nicolae Vlassa cuprindea ideile următoare:

“- Oasele par “arse şi dezmembrate, unele dintre ele sfărâmate”.
– Persoana a fost un bărbat adult.
– Acesta a fost un Mare Preot sau un Şaman.
– A fost incinerat în timpul unui sacrificiu uman.
– Oasele arse, sfărâmate şi dezmembrate reprezintă “rămăşiţele unui sacrificiu însoţit de o formă de canibalism ritual”
– Groapa era o “groapă magico-religioasă …umplută cu pământ cenuşos”
– Mormanul de obiecte găsite pe fundul gropii alături de oasele umane reprezintă “ofrande de sacrificiu”. Descoperirea reprezintă “singurul complex magico-religios … de acest tip din arealul culturii Turdaş”.
– Tăbliţele inscripţionate aparţineau nivelului Turdaş.
– Prin urmare “cele mai bune analogii pentru aceste tăbliţe sunt … tăbliţele arhaice din depozitul de la Uruk-Warka IV, pe care multe dintre semne sunt identice sau foarte asemănătoare celor de la Tărtăria”.” Citeste mai mult

Citate despre istoria veche – partea I

iorga

“Azi nu mai cred că de la colonizarea oficială singură a Daciei vine neamul nostru, ci admit o colonizare populară, mult mai veche și mult mai importantă.”

Nicolae Iorga – Istoria românilor în chipuri și icoane, Editura Ramuri, Craiova, 1921 – pag. 334

“Deosebit de importante pentru problema noastră sunt știrile date de cronicarul Laonic Chalcocondil, care numește pe românii de la nordul Dunării daci, iar pe cei de la sudul fluviului vlahi; aceștia din urmă ar fi coborât din Dacia. Deși nu cunoaște istoria veche a românilor, Chalcocondil constată că aceștia păstrează nu numai limba strămoșilor latini, dar că se aseamănă cu italienii ‘și în alte privințe și în întocmirea traiului de toate zilele și se folosesc de aceleași arme și de aceleași unelte încă și acuma ca și romanii'”. Citeste mai mult

Istoricul englez Robert Sheringham(1602–1678) despre geți

Citești în 10 minute!

În articolul Istoricul englez Edward Bulwer-Lytton despre greci și pelasgi aflam detalii despre elenii care au colonizat Grecia și care au fost mai apoi asimilați de către pelasgi. Mai jos reproducem citate despre geți din cartea De Anglorum Gentis Origine Disceptatio a unui alt istoric englez, Robert Sheringham. Linkurile pozelor duc spre locația citatelor din cartea digitală de pe Google Books.


Despre vitejia, puterea și victoriile geților nu este nevoie să înșiram multe vorbe: este bine cunoscut, de la toți erudiții, că geții au fost cei care au supus aproape întreaga lume. Despre acest adevăr depune mărturie Iustin în Asia, după Trogus Pompeius: “De trei ori au dobândit stăpânirea Asiei, dar ei înșiși au rămas continuu fie neatinși, fie neînvinși de vreo putere străină. Pe Darius, regele perșilor, l-au gonit din Sciția prin fugă rușinoasă; l-au nimicit pe Cirus cu întreaga lui armată; pe Sopirion, general al lui Alexandru cel Mare, l-au făcut să dispară în același fel, cu toate oștile sale; armele romanilor le-au cunoscut din auzite, nu le-au simțit. Tot ei au întemeiat imperiul part și pe cel bactrian. Neam de oameni rezistenți la eforturi și războaie, forța corpurilor lor era uimitoare; nu făceau nimic de care s-ar fi temut să piardă, iar victorioși, nu doresc cu înfocare nimic, în afara gloriei”. Citeste mai mult

Radu Negru, fondatorul principatului Țării Românești și învingătorul cumanilor (anul 1290)

“Radu Negru este creatorul statului unitar al Țării Românești, astfel cum ni se prezintă statul acesta începând din secolul al XIV-lea și până la unirea Principatelor Române (1859).

negru_voda

Mormântul lui Negru-Vodă de la Curtea de Argeș

Cu puțini ani înainte de venirea acestui mare domn în părțile de dincoace de Carpați, Țara Românească se afla divizată în mai multe cnezate și voievodate mai mici.

La anul 1290, Radu Negru, care domnea în Transilvania peste două ducate Românești, al Făgărașului și Amlașului, strămuta scaunul domniei sale la Câmpulung, apoi la Argeș, apoi sub un singur cap politic și militar diferitele cnezate și voievodate de la Severin și până la Siret, purtă mai multe rezbele fericite cu hoardele cumanilor din această țară, organizează puterea militară a românilor și întemeie mai multe fortificațiuni pentru apărarea țării. Citeste mai mult

2 sau 3 războaie daco-romane?

Citești în 5 minute! 

Dimitrie_Cantemir_-_Foto01În articolul despre rezistența lui Decebal împotriva armatelor romane am descris operațiunile ce s-au desfășurat în cele două războaie din anii 101-102 și 105-106. Dimitrie Cantemir, domnul cronicar al Moldovei dintre anii 1710-1711, în “Hronicul vechimei a româno-moldo-vlahilor”, descrie un pic diferit ceea ce se știa despre desfășurarea acestor evenimente. Astfel, zice despre primul război daco-roman:

Căci dachii deși lua bani de la înpărăție, însă cu această mult înbogațindu-să și din zi în zi crescând și întărindu-să, de mai mari răutăți se gătiia, și așa leat: 101, cu oaste tocmită împotriva dachilor au purces, unde agiungând, vrăjmaș răzsboiu cu dânșii au avut, și după multă moarte și tăiare, măcar că romanii biruitori au ieșit și mulțime de dachi au omorât, însă, și în oastea romanilor, atâta de mult au fost răniți, cât nici pânzături au mai rămas cu carele să le leage ranele; ce Traian scoțând năfrănile, servetele și altă pânză, ce era pentru slujba measii și a casii, li-au dat să fie pentru aceia treabă. Citeste mai mult

Istoricul englez Edward Bulwer-Lytton despre greci și pelasgi

Istoricul englez Edward Bulwer-Lytton (25 mai 1803 – 18 ianuarie 1873) scria în lucrarea sa neterminata Athens: It’s rise and fall, publicată postum, următoarele lucruri referitoare la pelasgi:

Tot ceea ce este necesar să spun despre pelasgi sunt următoarele: ei reprezintă cea mai veche rasă care a exercitat o putere dominantă în Grecia. Regii lor pot fi urmăriți prin tradiție către un timp mult anterior genealogiei oricărui trib, iar Inachus, tatăl pelasgului Poroneus, nu este altceva decât un alt nume pentru era cea mai îndepărtată din care cronologia greacă poate începe. Dacă pelasgii au fost în vechime un trib străin sau unul grecesc a fost un subiect constant de dezbatere. Herodot, vorbind despre niște așezări considerate pelasgice și care existau în timpul său, consideră limba lor ca fiind “barbară”; dar Mueller, cu destul de multe argumente, consideră că expresia istoricului se aplică unui dialect distinct; și această ipoteză este susținută de un alt pasaj din Herodot, în care acesta aplică același termen cu care stigmatizează limba așezărilor pelasgice și anumitor dialecte ioniene. În coroborare cu opinia lui Mueller putem observa de asemenea că “barbar” este un epitet pe care Homer îl alătură carienilor și este corect interpretat de criticii antici ca reprezentând  un dialect amestecat și neșlefuit, însă cu siguranță nu unul străin. Atunci când Agamemnon al lui Sofocle l-a dojenit pe Teucer că vorbește limba “barbară”, niciun cercetător nu ar trebui să considere că Teucer nu vorbește greaca; el era dojenit că vorbea o greacă nepoliticoasă și neelegantă. Este clar că cei care au continuat să vorbească limba de dinaintea modificării sale, se pare că reprezenta un oarecare jargon ciudat și nefamiliar urechilor obișnuite să audă forma mult mai modernă. Și fără îndoială, dacă ne-am întâlni cu un trib care vorbea engleza secolului 13, limba lor ne-ar fi total neinteligibilă și ar părea pentru noi străină. Dar totuși, interpretând fraza lui Herodot, este extrem de dificil de stabilit dacă acele așezări erau pelasgice și în plus, și mai greu este de stabilit dacă Pelasgia pe care ei au continuat-o a rămas nemodificată și pură. De aceea nu dau nicio importanță afirmației lui Herodot. Înclin, în mod contrar, să fiu de acord cu alți cercetători englezi eminenți, care cred că limba pelasgilor conținea cel puțin elementele pe care noi le considerăm grecești; și din multe argumente le aleg pe următoarele: Citeste mai mult

Rezistența lui Decebal

Capul_lui_DecebalStrăin și făr’ de lege de voi muri – atunce
Nevrednicu-mi cadavru în uliță l-arunce,
Ș-aceluia, Părinte, să-i dai coroană scumpă,
Ce-o să amuțe cânii, ca inima-mi s-o rumpă,
Iar celui ce cu pietre mă va izbi în față,
Îndură-te, stăpâne, și dă-i pe veci viață!

Astfel numai, Părinte, eu pot să-ți mulțumesc
Că tu mi-ai dat în lume norocul să trăiesc.
Să cer a tale daruri, genunchi și frunte nu plec,
Spre ură și blestemuri aș vrea să te înduplec,
Să simt că de suflarea-ți suflarea mea se curmă
Și-n stingerea eternă dispar fără de urmă! Citeste mai mult

23 de războaie și răscoale dacice între 106-271 d.Hr

statuie-dac-arctriumf1Citești în 10 minute!

Versiunea în engleză aici.

În acest articol vom prezenta o listă cu războaiele și răscoalele documentate, în special din surse romane, ce au avut loc în provincia Dacia Romană în perioada ocupației de 165 de ani. Sunt menționate de asemenea și atacurile dacilor liberi alături de aliații lor. Este o listă deschisă, ce va fi completată pe măsură ce vor apărea noi dovezi documentare istorice.

  • 117 – Anul morții lui Traian aduce cu sine și prima răscoală a dacilor din provincie, sincronizați cu dacii liberi care atacă și ei la rândul lor aliați cu iazigii și roxolanii. Guvernatorul provinciei, Gaius Iulius Quandratus Bassus (70 – 117) este ucis în urma acestor lupte, iar Hadrian(117-138), noul împărat, arde suprastructura de lemn a podului de la Drobeta, pentru ca dacii să nu poată trece în Moesia.
  • 138, 140, 143 – Împăratul Antoninus Pius(138-161) întărește din nou legiunile romane din Dacia, la fel ca predecesorul său Hadrian, datorită răscoalelor ce au avut loc în acei ani.
  • 156-157 – Dacii liberi atacă hotarele de nord ale provinciei, iar legatul Daciei Superior, Marcus Statius Priscus(132-162) reușește să îi înfrângă. Sunt luate noi măsuri de întărire a graniței prin construirea unui val de pământ și piatră, pe linia râurilor Someș și Criș.
  • 157-158 – Izbucnește o nouă răscoală, în Dacia Porolissensis, la care se alătură dacii liberi, carpii și costobocii. Împăratul Antoninus Pius aduce din nou trupe auxiliare pentru a înfrânge această răscoală. În urma victoriei, împăratul ia titlul de Dacicus Maximus.
  • 166 – În acest an reincep răscoalele împotriva romanilor. Dacii atacă garnizoanele și castrele din provincie, punând în pericol chiar și capitala Ulpia Traiana Sarmizegetusa. Romanii aduc noi trupe: legiunea a V-a Macedonica și detașamente din legiunile a X-a Fretensis, a XI-a Claudia și a I-a Italica.
  • 167 – Costobocii și carpii, aliați cu quazii, iazigii și roxolanii atacă simultan Dacia Traiana, Raetia, Noricum și Pannonia. Această “Federație barbară” va devasta apoi coastele Mării Negre, până în Macedonia, Moesia și Tracia. Mai apoi, carpii, costobocii și roxolanii ajung până în Tesalonic și Atena unde distrug așezările romane și grecești, ajutați și de populații băștinașe. Pentru restabilirea situației, împăratul Marcus Aurelius(161-180), stabilește un comandament militar unic pentru Dacia și Moesia, condus de Marcus Claudius Fronto.
  • 170 – Marcus Aurelius Fronto este ucis pe câmpul de luptă împotriva “federatilor barbari”.
  • 170-171 – Noul comandant Iulius Piso Berenicionus reușește însă să îi înfrângă pe răsculați, dar fără o situație clară, decisivă pentru vreuna din cele două părți.
  • 174 – Împăratul Marcus Aurelius(161-180) intervine personal în Dacia și reușește cu greu să îi înfrângă pe băștinași cu ajutorul trupelor de elită. Comandanții legiunilor a V-a Macedonica și a XII-a Gemina devin adevărații conducători ai provinciei în locul procurorilor civili. În urma acestui război este luată prizonieră familia regelui costoboc Pieroporus, despre care aflăm detalii dintr-o inscripție funerară găsită la Roma.
  • 180-184 – Fiindcă noul împărat, Commodus Antoninus(180-192) nu și-a respectat angajamentele financiare față de dacii liberi, aceștia au supus provinciile romane la atacuri permanente. Cei care au încheiat aceste războaie au fost generalii romani Clodius Albinus și Pescennius Niger.
  • 213-214 – Revolte în provincie din cauza Edictului Constituția Antoniniana, dat în 211 de Caracalla(211-217) . În 214, costobocii și carpii aliați cu bastarnii, vandalii și roxolanii, pătrund în mai multe provincii ale imperiului. Acest război se prelungește până în 217, când Caracalla este asasinat.
  • 217-218 – Noul împărat Marcus Opellius Macrinus(217-218) nu reușește să înăbușe rezistența dacilor liberi și prin urmare duce tratative cu ei. Dacii liberi părăsesc provincia Dacia, iar romanii, în schimb, plătesc tribut și eliberează ostaticii luați de Caracalla.
  • 236-237 – Împăratul Gaius Iulius Verus Maximinus(235-238), zis și Maximin Tracul, ia măsuri pentru a opri atacurile dacilor liberi aliați cu sarmații iazigi. Îi învinge pe aceștia și primește titlurile de Dacicus Maximus și Sarmaticus Maximus.
  • 248 – Carpii pătrund în Câmpia Română, de unde lansează atacuri spre Transilvania. O altă armată aliată cu goții pătrunde în Dobrogea și apoi Moesia. Acest război se termină după ce au primit promisiuni de subsidii bănești.
  • 242 – Carpii aliați cu goții pătrund din nou în Imperiul Roman, până în Moesia și Tracia.
  • 245-247 – Invazie a carpilor și goților care nu este oprită de romani. În 247, Filip Arabul(244-249), intervine personal cu armatele imperiale, însă tot nu reușește să îi înfrângă, retrăgându-se apoi la sud de Dunăre.
  • 248 – Goții conduși de regii Argaithus și Gunthericus, aliați cu carpii și taifalii pătrund în Dobrogea unde vor fi învinși de către viitorul împărat, generalul Caius Messius Quintus Decius(249-251). Este distrusă de asemenea și cetatea Histria.
  • 249 – Alianță a carpilor și goților cu vandalii, bastarnii și taifalii ce va ataca simultan provinciile Dacia și Moesia. O parte din această armată pătrunde în Dacia Romană și supune capitala Ulpia Traiana Sarmizegetusa, după care atacă legiunile din Pannonia. O altă parte a acestei armate trece Dunărea și invadează Moesia Superior și Macedonia. Împăratul Decius a fost ucis, alături de fiul său, în lupta care s-a dat în timpul retragerii acestei a doua armate spre Dunăre.
  • 253 – Atacul carpilor și goților în Moesia din cauza opririi subvențiilor anuale negociate cu noul împărat Trebonianus Gallus(251-253).
  • 257-258 – Goții și carpii atacă sudul Dunării pe uscat și pe mare, goții ajungând până la Bosfor și pe coastele Asiei Mici.
  • 263-267 – Alianța carpo-gotă atacă din nou sudul Dunării atât pe uscat cât și pe mare, invadând Moesia Inferior și Superior.

Roman_province_of_Dacia_(106_-_271_AD).svg

Surse:

Cornel Bîrsan – Istorie furată – Cronică românească de istorie veche, editura Karuna, Bistrița, 2013

Dio Cassius – Istoria romană Citeste mai mult

Mircea cel Bătrân și Dacia

Citești în 10 minute!

În acest articol nu vom vorbi despre domnia lui Mircea cel Bătrân şi nici despre bătăliile acestuia. Vom prezenta citate din lucrarea istoricului bizantin Laonic Chalcocondil (cca. 1423—cca. 1490), Expuneri istorice. Prima precizare este legată de fii nelegitimi ai lui Mircea:

Mircea a fost căsătorit cu Doamna Mara, menţionată în documente în anul morţii sale, 1418. Interesant este faptul că pomelnicele Mănăstirilor Tismana şi Arnota menţioneaza şi o a doua soţie, cu numele de Anca. Cronicarul Laonic Chalcocondil face, la rândul lui, o precizare de luat în seamă legată de acest aspect: „Iar acest Mircea nu de puţine ori tinându-se cu femei tinere a avut de la ele nu puţini copii nelegitimi prin toată Dacia; Mai târziu, după trecerea timpului şi după ce Mircea a murit, au răsărit în Dacia domni în număr mare, când unul, când altul, până în vremea de azi, asezându-se la cârmuirea [ţării]„. Citeste mai mult

Lucian Roșu, studentul lui C.S. Nicolăescu Plopșor

lucian_rosu

Citești în 5 minute!

Lucian Roșu a obținut doctoratul la Universitatea din București. Nativ al României, a predat aici cursuri din diferite subiecte incluzând Istoria Romei Antice și Istoria Civilizațiilor din Orientul Apropiat și a fost mult timp directorul tuturor muzeelor de istorie, arheologie și etnografie din România. A fondat de asemenea, în 1964, jurnalul științific Revista Muzeelor și Monumentelor, pe care l-a condus până în 1987. Fiind un om de știință Fulbright, Dr. Roșu s-a stabilit în SUA unde a predat la Universitatea din Michigan din 1979 până în 1981. Din 1981 până în 1984 a fost asistent de cercetare în Departamentul de Istorie și Artă Antică din Institutul de Artă al Detroit-ului. Întorcându-se la Universitatea din Michigan, a predat acolo până în 1987, când – la recomandarea Dr. Bernard Goldman și a soției sale, Prof. Norma Goldman de la Universitatea Statului Washington, alături de alți colegi de la Universitatea Missouri, DIA și Universitatea Statului Kansas – a venit la Universitatea de Vest din Michigan, la invitația Dr. Diether H. Haenicke, care era atunci președintele acestei universități. Dr. Roșu a continuat activitatea de predare, cercetare și publicare ca profesor titular în Departamentul de Istorie din Universitatea de Vest din Michigan până la moartea sa prematură, în 6 octombrie 1998. Citeste mai mult