Pe când slavii băteau la porțile limesului dunărean…

Putem zice, fără exagerare, că nici nu poate fi vorba de popor român înainte de absorbirea elementelor slave de către populația băștinașă romană în cursul secolelor VI-X.

Ion Bogdan

(discursul de recepție la Academia Română)

Am amintit în scrierile precedente despre cele trei faze de năvălire ale popoarelor barbare în spațiul nord dunărean, printre care am adus aminte și de slavi, vechi popor indo-european, rămânând a ne preocupa de ei într-o lucrare aparte datorită marelui impact produs asupra civilizației române. Dintre toate neamurile care s-au așezat în Dacia, după retragerea aureliană, nici unul nu are atâta însemnătate pentru istoria poporului nostru, precum slavii, ei jucând în ținuturile dunărene rolul pe care l-au împlinit în apus neamurile germanice. Astfel, în parcursul acestui articol dorim să urmărim câteva puncte cheie din procesul năvălirii, stăpânirii, coabitării și asimilării neamului slav cu romanitatea dunăreană și carpatică, anume: toponimia, moștenirea lexicală, așezările, cultura ceramică, riturile religioase. Citeste mai mult