Uncategorized

Povestea statuetei Venus din Piatra Neamț

Toți am aflat în decembrie 2019 despre statueta descoperită la Piatra Neamț de către echipa profesorului Marin Cârciumaru și a Elenei Nițu. Cu toate că la momentul respectiv știrea a surescitat foarte mare interes, ulterior a fost descoperit faptul că statueta a fost scoasă din sit și a fost repusă înapoi în locul descoperirii a doua zi pentru ca arheologii să fie de față, conform regulamentului.





Toate fotografiile sunt capturi de pe Youtube – Roman TV Citeste mai mult

Regii daci Cotiso și Dicomes în vremea lui Octavian August (40 î.Hr – 14 d. Hr.)

Fragment din Codex geto-dacorum – Istoria de 1000 de ani a geto-dacilor – de Cornel Bîrsan

cca. 40 ? – cca.38
?  î.e.n. Comosicus

“După moartea lui Deceneu l-au socotit demn de venerație pe Comosicus, fiindcă era la fel de învățat. Pentru pregătirea lui era socotit și rege și prim preot și judecător în justiția supremă.” – Iordanes – Getica [1]

Urmaşul lui Deceneu a fost tot un preot zamolxian pe nume Comosicus, dar posibil că nici acesta nu a domnit un timp îndelungat. Pe fondul contradicţiilor dintre conducătorii de uniuni de triburi, statul lui Burebista s-a fărâmiţat îniţial în patru state: Citeste mai mult

Prima statueta de tip Venus expusa la Targoviste

Venus din Piatra Neamt – varsta: 17.000 ani

Prima statuetă de tip Venus din România este expusă de miercuri la Târgovişte, aceasta fiind descoperită, prin săpături arheologice, de colectivul de cercetare al Muzeului Evoluţiei Omului şi Tehnologie în Paleolitic, din cadrul Complexului Naţional Muzeal “Curtea Domnească” din Târgovişte, instituţie subordonată Consiliului Judeţean Dâmboviţa.

Complexul Muzeal “Curtea Domnească” Târgovişte informează că descoperirea a fost făcută într-o nouă aşezare paleolitică – denumită Piatra Neamţ 1 – în data de 21 iunie 2019.

“Pentru precizarea vârstei exacte a statuetei, au fost realizate câteva serii de datări radiocarbon AMS în două laboratoare diferite, Beta Analytic din SUA şi RoAMS, laborator al Institutului National de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizică şi Inginerie Nucleară ‘Horia Hulubei’. Astfel, rezultatul datărilor AMS a oferit vârsta de 17.000 de ani. Aceasta înseamnă că ne aflăm în faţa celei mai vechi sculpturi în piatră din România şi din această parte a Europei, precum şi printre cele mai importante descoperiri paleolitice din Europa. O caracteristică excepţională a statuetei de la Piatra Neamţ este oferită de conservarea intactă a acesteia, mai ales că marea majoritate a statuetelor paleolitice din piatră descoperite până în prezent au fost găsite în stare mai mult sau mai puţin fragmentară”, precizează Complexul Muzeal “Curtea Domnească” Târgovişte.

Realizată din gresie, statueta măsoară circa 10 cm şi păstrează urme diverse de prelucrare.

“După 100 de ani de la recuperarea celebrei statuete paleolitice de la Willendorf din Austria, considerată acum simbol naţional, noua descoperire de la Piatra Neamţ contribuie substanţial la îmbogăţirea patrimoniului paleolitic cu un obiect de artă remarcabil”, se arată într-o informare a Complexului Muzeal “Curtea Domnească” Târgovişte.

Preşedintele CJ Dâmboviţa, Alexandru Oprea, a apreciat, miercuri, la deschiderea expoziţiei de la Muzeul Evoluţiei Omului şi Tehnologie în Paleolitic, importanţa descoperirii.

“Eu cred că este o premieră pentru România. În primul rând, aş dori să îl felicit pe domnul profesor Marin Cârciumaru, pentru că a creat la Târgovişte, în cadrul Universităţii Valahia, o şcoală de arheologie (…). Datările care s-au făcut la această statuetă atestă faptul că ar avea aproximativ 17.200 ani, ea este poate mai recentă decât cea care a fost descoperită în Austria şi care a devenit un simbol naţional. Sperăm că această statuetă să devină un simbol şi pentru Târgovişte şi pentru România”, a spus preşedintele CJ Dâmboviţa, Alexandru Oprea.

La eveniment au mai participat: directorul Muzeului Naţional de Istorie a României – Ernest Oberländer, reprezentanţi ai mai multor muzee judeţene de istorie din ţară, ai Institutului Naţional de Cercetare Dezvoltare pentru Fizică şi Inginerie Nucleară “Horia Hulubei”, cadre didactice, iubitori de artă.

“În luna decembrie, Muzeul Evoluţiei Omului şi Tehnologiei în Paleolitic a împlinit şase ani de la înfiinţare, perioadă în care rezultatele cercetării paleoliticului din România, prin colectivul care activează în muzeu, s-au multiplicat constant, fiind recunoscute la nivel internaţional”, se arată într-o informare a Consiliului Judeţean Dâmboviţa. Citeste mai mult

Fulcher de Chartres mentioneaza daci in efectivele militare ale Primei Cruciade (1095-1099 d.Hr)

Motto: Cred că suprema datorie a unui istoric este să scrie istorie, cu alte cuvinte, să încerce să surprindă într-o secvență cuprinzătoare marile evenimente și mutații care au influențat destinele omenirii.
Steven Runciman – Londra, 1950

M-am tot gândit cum să denumesc acest articol ca să nu fie o exagerare. În 2018 am primit de la Cornel Bîrsan un articol scris de profesorul Mircea Cristian Pricop de la Universitatea Ovidius din Constanța: “O posibilă mențiune a participării românilor nord-dunăreni la prima cruciadă (1095-1099)”. Profesorul deja vorbește despre români, pentru că era perioada în care sursele vorbeau despre români/valahi în principal. Doar că în textul din limba latină a lui Fulcher de Chartres scrie clar despre daci. Citeste mai mult

Istoria şi semnificaţia numelor de român/valah şi România/Valahia

Discurs de recepţie

Acad. Ioan-Aurel Pop

Introducere

Numele popoarelor şi ale statelor au o semnificaţie aparte, poartă în ele o întreagă istorie, vin din trecut şi privesc spre viitor. Despre trecutul poporului român şi al României se scriu adesea lucruri de mare profunzime, dar şi texte grav distorsionate, justificabile, până la un punct, de marasmul comunist, de impunerea în acei ani a unei viziuni artificiale, controlate de puterea totalitară. Se remarcă aici clişeele (erorile) propagandistice prin care românii erau declaraţi eterni, vechi de mii de ani, glorioşi şi imaculaţi etc., clişee care au determinat reacţii vehemente, multe disproporţionate. Unele dintre neadevărurile ivite recent se altoiesc şi pe faima proastă a unei mici părţi a diasporei noastre rătăcitoare şi, adesea, prea prezente şi gălăgioase. Astăzi dezorientarea este sau pare să fie mai mare ca oricând. Uneori se afirmă, prin varii mijloace, că românii nu au practic istorie, că sunt recent formaţi, că au avut dinastie cumană, că sunt romi sau, dimpotrivă, că sunt pelasgi ori daci curaţi, creştini de dinainte de Hristos, vorbitori de latină înainte de romani etc. Alţii, istorici de meserie, susţin că suntem un popor relativ nou, născut din valahi (vlahi), că avem un stat abia din secolul al XIX-lea şi monarhie abia de prin 1866, că nu dispunem, prin urmare, de experienţă istorică şi nici de spirit şi exerciţiu de tip democratic. Oscilaţiile acestea, între a fi „cei mai glorioşi din lume” şi a fi „omuleţi patibulari”, „turmă”, pătrunşi de o „puturoşenie abisală”, sunt deconcertante pentru martorii străini oneşti şi dornici de adevăr; pentru mulţi dintre români, ele sunt sursă de neîncredere şi de dezamăgire ori chiar, asociate cu alte dificultăţi, motiv de negare a propriei identităţi. Defăimarea pare uneori de-a dreptul sistematică, dusă cu intenţia de a o cultiva şi perpetua pe fondul unei confuzii voite, întreţinute de către anumiţi „formatori de opinie” care pun pe acelaşi plan cercetarea istorică autentică şi eseul, mărturiile extrase din izvoare şi panseurile fanteziste, adevărurile despre trecut şi imaginaţia exacerbată de felurite frustrări individuale. Această confuzie dintre rezultatele cercetărilor de specialitate şi produsele impresiilor personale „naşte monştri”. Citeste mai mult

Vlad Draculea sau Vlad Țepeș?

Fragment din lucrarea în curs de apariție Vlad Draculea, scrisă de Cornel Bîrsan

Foto

VLAD DRACULEA SAU VLAD ȚEPEȘ ?
Domnul Țării Românești în documentele emise între anii 1457-1462, se numea pe sine, “Vlad, fiul bătrânului Vlad Voievod”, precum și tatăl său Vlad Dracul care se semna în documentele cancelariei domnești cu numele de “Vlad, fiul lui Mircea Voievod”. În scrisorile atingătoare de Domnul Țării Românești, Matei Corvin îl numea “Wlad Voievod”. Într-o scrisoare datată 2 aprilie 1459, Dan cel Tânăr, pretendent la scaunul Munteniei, scriind brașovenilor îl numește pe Vlad, pur și simplu “Dracul Voievod” !
Într-un raport scris de Ladislau, omul de curte a lui Vlad, din 7 august 1476, urmare drumului făcut în Moldova în ajunul bătăliei de la Valea Albă (26 iulie 1476), acesta îl numește pe domnitor, “Draculea”.
Cronicarul grec Mihail Ducas (n.cca.1400-d.cca.1470) scriind despre urcarea pe scaunul Țării Românești a lui Vlad Dracul, 1437, îl numește pe acesta Dragulios: “Căci numele Dragulios se și tălmăcește cu rău și viclean“[ Scriptores Byzantini I: DUCAS – Istoria turco-bizantină (1341-1462), (traducere Vasile Grecu), Ed.Academiei R.S.R., 1958, p.252]. De ce era rău și viclean Vlad Dracul ? Deoarece avusese curaj să se ridice împotriva sultanului Murad al II-lea (1421 – 1451).
Cronicarul Nicolaos (Laonic) Chalcocondil (n.cca.1430-d.cca.1470), contemporan cu Vlad, îl numește pe acesta “Vlad, fiul lui Draculea”. Cronicarul turc Tursun-bey (n.cca.1420-d.cca.1500) îl numește pe Vlad “Kazîklî”, adică “Țepeș”, de la țeapa folosită de acesta pentru a-și executa inamicii. Un alt cronicar turc, Așîk-pașa-Zade îl numește pe Domnul Țării Românești “Voievodul Kazîklî“ sau “Dracul-oglu“ adică, “fiul Dracului“.
Ienicerul turc Constantin Mihailovici (n.1435-d.1501), participant la campaniile lui Mahomed al II-lea în Țara Românească, în memoriile sale, scrise după anul 1490, îl numește pe Vlad, “Dracul cel Tânăr” sau “Dracula”.
Peste ani, arhiepiscopul de Strigoniu și vicerege al Ungariei, Antonio Verancsics (n.1504-d.1573) numindu-l pe Vlad Draculea, „viteazul principe Dragula”, încerca să explice etimologia acestui cuvânt.”Astfel și Dragula e un diminutiv de mângâiere de la Drago, cea ce înseamnă << cel drag>> din care cauză dacă s-ar îngădui, pe latinește ar trebui să se spună Charulus (carus=scump).“[ Călători străini despre ţările române, vol.1, Ed.Ştiinţifică Bucureşti, 1968, p.400]
Verancsics bun cunoscător al limbii române, și a faptelor strălucite ale lui Vlad Draculea, aferent și de acuzațiile aduse domnitorului de către sași și creștinii catolici, refuza echivalarea numelui acestuia cu termenul de “drac” insinuând, în mod subtil, că numele voievodului a fost defapt “Vlad cel Drag” ! Este primul apărător al memoriei lui Vlad Draculea, și poate singurul, pentru un timp extrem de îndelungat. Însuși marele umanist de origine română, Nicolae Olahus (n.1493-d.1568) îl considera pe Vlad Draculea, “tiran”, chiar dacă în mod confuz, ulterior avea să afirme că era rudă cu Mihnea cel Rău (1508-1509), fiul lui Vlad Draculea !
În realitate numele de “Dracul” cu varianta ulterioară “Dracula” provine de la un ordin cavaleresc.
Ordinul Dragonului a fost înființat în anul 1408 (12 decembrie) de către Sigismund de Luxemburg, având ca rol principal protejarea creștinătății de amenițarea otomană. Simbolul Ordinului era un dragon cu coada încolăcită în jurul gâtului, având pe spate o frunză-armură ale cărei nervuri sunt stilizate sub forma unei cruci. Adoptarea imaginii grafice a dragonului este oarecum ciudată în credința creștină, mai ales că Sfântul Gheorghe, unul dintre patronii ordinuului, este reprezentat ucigand un balaur. Posibil ca acest dragon să fi derivat din stindardul de luptă al dacilor, adoptat ulterior și în tările nord europene, printre care și Germania și Anglia.
Deviza adoptată a Ordinului a fost: q[uam] misericors est deus iustus patient (o, cât de răbdător este dumnezeul nostru).
Membrii fondatori ai Ordinului Dragonului au fost: Sigismund de Luxemburg, Eberhard de Lorraine, Episcop de Zagreb, Ștefan Lazarevici al Serbiei, Alfons al Aragonului și al Neapolelui, Vladislav II Iagello, Vitold, Ernest de Austria, Cristof al III-lea al Danemarcei, Pippo Spano, Perényi Emeric, cancelar al Universității din Praga și baronul Mihail Garai.
La 8 februarie 1431, la Nürenberg, Vlad, fiul lui Mircea cel Bătrân a fost primit în Ordinul Dragonului, urmare recomandărilor făcute de Sigismund de Luxemburg. Citeste mai mult

De când putem vorbi despre geto-daci?

Fragment din cartea Codex Geto-Dacorum. Istoria de o mie de ani a geto-dacilor, scrisă de Cornel Bîrsan. Cartea poate fi comandată pe site-ul librex.ro aici.

Geto-dacii şi triburile greceşti arhaice (mileniul II-I î.e.n.)
“La elucidarea problemei de când se poate vorbi de geto-daci, o contribuție esențială aduce o descoperire revoluționară, cea mai importantă din ultima jumătate de veac. Este vorba de descifrarea scrierii Linear B, efectuată în 1952-1953 de către Michael Ventris și John Chadwick, care venea să facă dovada că civilizația miceniană ce a înflorit între sec.XIV-XIII î.e.n. nu este pre-elenică, ci grecească și că despre greci trebuie să vorbom încă de la începutul mileniului al II-lea î.e.n., și nu numai începând din secolul al VIII-lea î.e.n. Se știa din poemele homerice, de la istorici și mitografi că în cursul mileniului al II-lea î.e.n. au pătruns indo-europenii numiți aheeni care au dezvoltat civilizația miceniană (înrudită cu cea cretană) ce a dispărut în sec. Al XII-lea î.e.n. ca urmare a tulburărilor provocate de invazia dorienilor. Între civilizația miceniană și cea grecească de tip arhaic, care începe în secolul al VIII-lea î.e.n., se presupune că există o cezură (ruptură, n.n.), purtătorii civilizației miceniene fiind considerați preeleni…
Vine descifrarea scrierii (de pe tăblițele de argilă) numită Linear B să dovedească fără putință de îndoială că purtătorii și făuritorii civilizației miceniene sunt greci, că primii eleni s-au stabilit în Grecia la începutul mileniului al II-lea î.e.n. Civilizația miceniană începută pe la mijlocul mileniului al II-lea, spre sfârșitul secolului al XV-lea î.e.n., face parte din elenism. Linear B este un dialect grecesc de tip arhaic.
Se știa de multă vreme (și noile descoperiri vin s-o întărească continuu) că între locuitorii spațiului carpato-balcanic și purtătorii civilizației miceniene au existat numeroase legături. Astfel lingviști au arătat că numele grecesc al Dunării își găsește o paralelă exactă Istros/Istron în numele unui oraș din insula Creta…Dar multiplele legături de care vorbeam se demonstrează elocvent pe cale arheologică.” [1]
Istoricul și arheologul Ion Horaţiu Crişan (n.1928–n.1994) în lucrarea sa Civilizaţia geto-dacilor prezintă o serie de similitudini între tezaurele si obiectele descoperite în spațiul carpato-dunăreano-balcanic și cele de la Micene și sudul Greciei.
Tezaurul de aur în greutate de 12,50 kg descoperit la Valci Tran (lângă Plevna) în anul 1924 este analog cu piesele descoperite în Peloponez și la Micene, datate în secolele XVI-XV î.e.n. Istoricii presupun că aurul din care au fost confecționate piesele de la Valci Tran provine din Transilvania. Aceleași asemănari au fost evidențiate de către arheologi între piese de aur descoperite în Transilvania și cele de la Micene.
La Tufalău (jud. Covasna) sau descoperit în anul 1840, un vas care conținea un tezaur din aur format din discuri ornamentale, inele de tâmplă, coliere, brățări cu capete spiralice și topoare de luptă. Astfel de obiecte ornamentale identice sau descoperit și în timpul săpăturilor arheologice de la Troia și Micene. Tezaurul de la Tufalău este datat ca fiind din secolele XV-XIV î.e.n.
Datate tot în aceași perioadă sunt 4 topoare de argint, 13 pumnale de aur și o spada scurtă din aur descoperite la Perșinari (Dâmbovița) după anul 1956, 2 pumnale din aur descoperite la Măcin și altele din bronz, la Sălăcea și Tiream asemănătoare cu cele descoperite la Micene.
“ Trebuie subliniat însă că nu este vorba de importuri din cercul micenian, ci de produse locale având doar ca prototip pe cele grecești .” [2]
În opinia altor istorici aceste tipuri de arme au fost preluate ca și model de către grecii vechi de la civilizația geto-dacică arhaică, prin contactul avut cu aceștia, în timpul traversării spațiului carpato-danubian în drumul lor spre sudul Peninsulei Balcanice și insulele Mărilor Egee și Mediterană.
Vechi greci erau originari din stepele pontice care mărginesc coastele de nord – est ale Mării Negre, dincolo de Peninsula Crimeea, din sudul Rusiei. Sub presiunea altor popoare triburile grecești au ales să migreze spre alte teritorii.
Pătrunderea triburilor grecești spre sudul Peninsulei Balcanice, în insulele Marilor Egee și Mediterană și în Anatolia s-a produs pe două căi:cea terestră și cea maritimă.
Primii greci au fost ionienii, triburi seminomade, care în jurul anilor 2000-1900 î.e.n. au pătruns pe cale maritimă și terestră în Grecia, prin Anatolia, așezându-se în anumite regiuni din Peloponez și Grecia continentală.
Urmatorul val al invaziei grecești s-a datorat triburilor războinice ale aheenilor în jurul anilor 1600 – 1500 î.e.n. Plecați din nordul Mării Negre, o parte din triburi vor alege drumul spre vest spre nordul Carpaților Orientali, traversând țara noastră prin Moldova și Muntenia, în drumul lor spre sud, spre Peninsula Balcanică.
Dovezi ale confruntării triburilor aheene cu triburile geto-dacice arhaice sunt uriașele fortificații descoperite în ultimii ani la Cornești (Timiș), Sântana (Arad) și Căuaș (Satu-Mare).
Sub presiunea populațiilor locale geto-dacice vechi, aheeni își vor continua drumul lor spre sud, trecând Dunărea și Munții Balcanici, și infiltrându-se în Grecia continentală vor ocupa ținuturile stăpânite de ionieni pe continent, Peloponez și insulele Marii Egee și Mării Mediterane.
Aheenii vor înființa în Grecia mai multe state mici având capitalele la Micene, Argos, Tirint, Pylos, Atena și Teba, întemeind așa numita epocă a civilizației miceniene.
Civilizația aheenilor se va prăbuși în jurul anilor 1200-1100 sub atacurilor triburilor grecești ale dorienilor. Dorienii la rândul lor, după plecarea din nordul Mării Negre, parte din triburi, urmaseră calea terestră spre Grecia tot prin spațiul carpato-dunărean.
Despre influența și legăturile dintre geto-dacii vechi și triburile grecești ale aheenilor și dorienilor există numeroase dovezi în spațiul carpato-balcanic.
“Securile duble de bronz ce datează din secolul al XV-lea î.e.n., descoperite în număr mare pe spațiul carpatic, își găsesc numeroase paralele în lumea de care vorbeam la fel ca și zăbalele de os, cu corpul în formă de disc. Ornamentica de pe ceramica aparținând culturilor Sighișoara-Wietenberg și Suciu de Sus, având ca motiv central spirala, își găsește numeroase analogii în culturile heladice târzii. S-au putut dovedi legătura care există între cultura Otomani și cercul micenian. Templul cu megaron de la Sălacea, aparținând așezării Otomani, este un bun exemplu în acest sens.” [3]
“Dacă făuritorii civilizației miceniene sunt grecii și nu indo-europeni preeleni, atunci și cei care au creat frumoasa civilizație a epocii bronzului sunt, fără îndoială geto-daci.” [4] Citeste mai mult