Cetatea romană şi romană târzie Ibida – una dintre cetățile refăcute de Iustinian în secolul VI d.Hr.
Cetatea de pe Valea Slavei, identificată de V. Pârvan cu polis Ibida, pomenită de Procopius din Caesarea între cetățile refăcute de Justinian (De Aedificiis IV 7), menționată și de Theophylactus Simocatta în forma Libidinon polin, este cea mai mare din Dobrogea-cu o suprafață de 24 de ha, o centură de fortificații desfășurată pe o lungime de 2000 m, 24 de turnuri și trei porți. Cetatea, în forma păstrată din epoca tetrarhiei, cu refacerile din timpul lui Justinian-sec. VI p. Chr., este dublată de o fortificație cu suprafața de aproximativ 3 ha situată pe dealul Harada (în traducere din limbă turcă „Cetatea Fetei”), a cărei latură de nord e comună cu cea de sud a cetății. La altitudinea de 158 m, pe o altă culme, situată în prelungirea dealului Harada, către sud, se află un fort de perioadă romano-bizantină, ce supraveghea întreaga vale a Slavei.
Cercetări arheologice sporadice, începând chiar cu sfârșitul sec. XIX, au dus la dezvelirea-în centrul cetății-a unei basilici cu trei nave și trei abside, cu coloane și capiteluri din marmură, paviment din mozaic policrom, unicat arhitectural în Dobrogea romano-bizantină, și la stabilirea stratigrafiei cetății (sec. I – VII p.Chr.).
