Dacia

The first inhabitants of Dacia

Fragment from “Prehistoric Dacia” written by Nicolae Densușianu

Dacia presents an extreme antiquity in everything.
When studying the prehistoric times of the countries from the Carpathians and the Lower Danube, an ancient disappeared world, the cradle of the ante-Hellenic civilization, presents itself before our eyes. Behind the populations known in Greco-Roman antiquity under the name of Getae and Dacians, stretches back a long series of several thousand years, a buried history of some great events, whose importance had reached far beyond the horizon of this country, the history of a nation, genial, powerful and glorious, who, long before the Trojan times, had founded the first vast world empire, had founded the first cultural unity in Europe and had at the same time established a basis for the moral and material progress in western Asia and in north Africa.
Dacia, this country miraculously endowed by nature with all the goodness of the climate and soil, the work of remote geological times, had formed the first place perfect for the settling and development of the moral and industrial life of the migratory nations. Dacia, during the history of these dark ages, appears as the first geographical metropolis destined, by its particular position, by the abundance of its population and by the diversity of its riches, to extend during the prehistoric epoch, its ethnic and cultural influence, on one hand towards south, in the Balkan peninsula and beyond the Aegean Sea, and on the other hand towards west, on the great and long communication waterway of the Danube.
The civilizing action exercised by the prehistoric ante-Dacian population from the Carpathians and the Lower Danube, over the ante-Hellenic world, was much greater than we can imagine today, on the basis of fragments of monuments and of historical and folkloric traditions which we have from this extremely remote epoch.
In this regard we are now only at the dawn of prehistoric science [1]. Citeste mai mult

Hefaistos – zeul grec născut în Dacia

“Istoria este mitologia oamenilor, cum mitologia este istoria zeilor.”

zeul_vulcan

După cum afirmă Homer[1], în timpurile străvechi, “arta metalurgiei” ocupa un loc de frunte în Elada. Aceasta era strâns legată de Hefaistos – zeul focului, metalelor, metalurgiei precum și al sculptorilor și artizanilor. Cunoscut cu numele de Vulcan la romani, “fiul cel șchiop” al lui Zeus și al Herei, iar creaţiile sale (arme, armuri, obiecte care se mișcau singure) erau “fantastice” încât uimeau chiar și pe zei. Tot de la Homer aflăm că Vulcan s-a născut “acolo unde rȃul murmură şi spumegă”[2] adică lȃngă “cataractele Istrului”[3] (Dunărea la vărsare) şi la început “meşteşugărea“ agrafe, inele, băţări şi cercei. In imaginea ataşată, ce reprezintă un basorelief din Muzeul Capitolin, este reprezentat Vulcan ce bate cu ciocanul o bucată de metal. Lângă el sunt doi ciclopi ajutȃndu-l: Bronte şi Sterope, şi un al un al treilea, Argeş, suflă cu foale. După cum se poate vedea, Vulcan este înfăţişat avȃnd o căciulă dacică în cap şi foloseşte aceleaşi instrumente de lucru simpliste ce sunt văzute, pană la jumatatea secolului XIX, în zona Carpaţilor (ciocan şi nicovală de forma celor descoperite la Grădiştea Muncelului). Citeste mai mult