Istorie
Un rezumat al evenimentelor petrecute între anii 1291 şi 1315, şi a identităţii Întemeitorului Ţării Româneşti, Radu Negru Vodă, poate fi sintetizată prin documentele timpului şi ulterioare:
– documentul din primăvara anului 1291, prin care Ugrinus este pus în posesia celor doua moşii din Ţara Făgăraşului;
– cronica lui Nicefor Gregoras, care menţionează despre existenţa unui principe al Valahiei în jurul anului 1300;
– inscripţia de pe mormântul lui Laurentiu de Longo Campo din anul 1300;
– menţionarea Valahiei şi a unui mare conducător al ei, în anul 1307, în cronica lui Ottokar de Styria;
– pisania de pe frontispiciul Bisericii din Câmpulung care menţionează anul sfiinţirii ei, 1315;
– documentul emis în anul 1332, de cancelaria regală maghiară, în care Radu Negru este menţionat sub numele de Tatomir;
– cronica lui Nicolo Luccari, din anul 1352, care îl identifică pe Radu Negru ca Întemeietor al Ţării Româneşti;
– hrisovul din anul 1549 a lui Mircea Ciobanul, în care se confirmă existenţa unor acte de danie din timpul lui Negru Vodă;
– idem, în anul 1558, acelaşi domnitor Mircea Ciobanul;
– 1569, domnitorul Alexandru II Mircea re-confirmă actul de danie a lui Negru Vodă;
– în anul 1585, seniorul Jaques Bongars, vizitează ruinele cetăţii lui Negru Vodă;
– in anul 1618, Gavrilă Movilă confirmă un act de danie făcut de către Nicolae Alexandru Basarab, „nepotul răposatului Negru Radul Voievod” ;
– Matei Basarab, confirmă în anul 1646 existenţa în cancelaria domnească a unor documente de pe vremea lui Negru Vodă;
– în Letopiseţul Ţării Româneşti a lui Macarie Zaim, scrisă în jurul anilor 1640-1650, scrie despre Ankro Voivod (Negru Vodă);
– în jurul anilor 1660, Paul de Alep, scrie despre „Negrul Voievod, adică, Domnul cel Negru”;
– în anul 1656, călugării de la Bărătia, prezinta un document autentificat cu pecetea lui Negru Vodă, judelui Ghergina;
– în anul 1659, Mihnea Vodă întăreşte privilegiile câmpulungenilor, în baza „hrisovului lui Negru Vod㔑
– Letopiseţele Cantacuzinesc şi al Bălenilor, scrise în jurul anilor 1665 – 1678, îl menţionează pe Radu Negru Voievod ca descălecator;
– în anul 1682, Gheorghe Duca, întăreşte privilegiile câmpulungenilor în baza hrisovului lui Negru Vodă;
– cronica călugărilor franciscani din anul 1764, mentioneaza întemeierea oraşului Câmpulung de către Radu Negru.
În baza documentelor, mai sus prezentate, se poate alcătui o cronologie a evenimentelor care au dus la Întemeierea Tării Româneşti.
Radu Negru Vodă (cca.1255/60 – 1315) a ales drumul surghiunului, descălecând in Ţara Românească, însoţit de supuşii lui în anul 1291, şi Intemeind Ţara Românească. Radu Negru era căsătorit cu Marghita (Margareta) şi avea, cel puţin doi copii, Vlaicu zis şi Basarab şi o fată al cărei nume nu-l cunoaştem, din păcate. Soţia lui Radu era de naţie maghiară şi era catolică, cea care va iniţia construcţia Biserici Catolice din Câmpulung. Radu Negru va construi în Campulung doua biserici, una ortodoxă, terminată şi sfiinţită în anul 1315 şi una Catolică, pentru supuşi lui catolici, fideli, sfiinţită în anul 1304. Piatra de temelie a Oraşului Câmpulung va fi pusă în anul 1299, administrarea oraşului făcându-se între anii 1299-1300 de către magistrul sas Laurentiu. Tot in anul 1300, Radu Negru îşi va căsători fiica cu regele sârb Stefan Milutin. Începând din anul 1304 oraşul Câmpulung va deveni capitala oficială a Ţării Româneşti. Radu Negru, Întemeitorul Ţării Româneşti va trece la cele vesnice în anul 1315, conducerea destinelor locuitorilor acestei ţări trecând în maînile fiului acestuia, Vlaicu (Ivancu) Basarab, numit in istoria oficială, ca şi Basarab I.
În documentul emis de cancelaria maghiară în anul 1332 prin menţţiunea referitoare legat de numele de Basarab, „Basarab, filium Thocomerii, scismaticum, infidelis Olahus Nostris”, istorici şi cercetătorii noştri, începând cu Nicolae Iorga şi până la Neagu Djuvara, omit întelegerea textului.
Basarab era fiul lui Tatomir (Thocomeri), de religie ortodox (schismatic), infidel, dar Olah (Român).
Cum se poate ca fiul, român fiind, să fie de neam cuman, prin tată ? Citeste mai mult
Despre Dionisie Fotino (1777 – 10 octombrie 1821) se știu extrem de puține lucruri în ceea ce privește opera lui istorică. Grec la origine din Peloponez, se stabilește în Țara Românească la începutul secolului XIX, unde devine profesor de muzică la „școala de psaltichie” din București, avându-l elev pe Anton Pann, care îl și descrie în introducerea la Bazul teoretic și practic al muzicei bisericești: „…iar acum vine rândul de a vorbi și de cei ce i-am apucat eu cu vieața, și mai întâiul pe bunul meu dascăl, serdarul Dionisie Fotino, care era din orașul Peloponezului Palea Patras și venise de se statornicise în București, unde a scris Istoria Țării Românești în trei tomuri, a versificat pe Erotocrit, a făcut și alte versuri originale, care îl vădesc că a fost un bun Istoric, Poet și Ritor.”
Vodă Pătraṣcu cel bun la suflet ṣi “degrabă nevărsătoriu de sânge” are meritul de a zămisli printre altele “două figuri luminoase, două fulgere în cea mai întunecată noapte a vieții noastre: Petru Cercel și Mihai Viteazul”. Pătraṣcu ȋṣi are originea ȋn marea dinastie a Basarabilor, având străbun pe linie directă pe 
Se pare că studiul blazonului în ţara noastră a început odată cu o informare făcută în cadrul Academiei Române de către Dimitrie A. Sturza (1833 – 1914) despre existenţa unor blazoane ale Valahiei în celebra carte a lui Ulrich von Richental: Cronica Conciliului de la Constanz 1414 – 1418 (Chronik des Konzils zu Kinstanz: 1414 – 1418).
10 minutes read!
