Hai să trecem în revistă principalele momente în care rușii au arătat cine sunt și ce vor. În toate aceste momente și-au arătat intențiile expansioniste, iar ajutorul dat românilor într-o situație sau alta a fost doar o poziționare care să îi ajute să obțină maxim din ce își doresc. Știm deja că țările române au fost vasale turcilor sute de ani, până a apărut acest „prieten” neașteptat de la răsărit care să ne ajute să trecem peste greutăți. În realitate, voiau doar să schimbe balansul de putere internațional și să slăbească celelalte imperii cu care erau în conflict.
1. Prima invazie – 1739
Invazia din 1739 a avut loc în cadrul războiului ruso-austro-turc (1735-1739), când trupele rusești au ocupat Iașiul, capitala Moldovei, în timpul unui atac împotriva Imperiului Otoman, cu scopul de a-și extinde influența în regiune. După semnarea Tratatului de la Belgrad în același an, care a încheiat războiul, Rusia și-a retras trupele din Moldova. Totuși, acest moment a marcat începutul intervențiilor militare rusești în Țările Române, iar Rusia a continuat să caute modalități de a-și consolida influența în zonă.
2. Ocupația din 1768–1774
În războiul ruso-turc, armatele Ecaterinei cea Mare au ocupat teritoriile românești, cerând oficial independența lor, dar vizând în fapt anexarea.
Războiul ruso-turc s-a încheiat cu înfrângerea Imperiului Otoman și semnarea Păcii de la Kuciuk-Kainargi (1774), care a adus:
- Pierderea unor teritorii din nordul Mării Negre și independența Hanatului Crimeii, anexat de Rusia în 1783.
- Avantaje pentru Rusia, inclusiv dreptul de a proteja creștinii ortodocși din Imperiul Otoman și de a interveni în Principatele Române.
- Cedarea Bucovinei către Imperiul Habsburgic prin Convenția de la Istanbul (1775).
Tratatul de la Kuciuk-Kainargi a umilit Imperiul Otoman, consolidând poziția Rusiei în regiune.
3. Invazia din 1787–1792
Acest conflict a implicat Rusia, Imperiul Habsburgic și Imperiul Otoman, având ca miză controlul asupra Balcanilor și Mării Negre.
- Tratatul de la Șiștov (1791): Habsburgii au încheiat pacea, păstrând câteva câștiguri minore.
- Tratatul de la Iași (1792): Rusia a obținut teritorii între Nistru și Bug, confirmând anexarea Crimeii și stabilind granița pe Nistru.
Impact
- Slăbirea Imperiului Otoman și consolidarea Rusiei ca putere regională.
- Influență crescută a Rusiei în Principatele Române.
Războiul a accelerat reconfigurările geopolitice din Europa de Est.
4. Războiul ruso-turc (1806–1812) și pierderea Basarabiei
Războiul ruso-turc din 1806–1812 a avut ca punct central disputele pentru controlul teritoriilor românești și protejarea granițelor Rusiei în fața amenințărilor otomane și ale lui Napoleon. Trupele ruse, în număr de 40.000, au ocupat Moldova și Țara Românească în 1806 pentru a preveni o invazie otomană.
Momentul crucial: 1811–1812
În 1811, rușii au reluat controlul în Moldova, cerând inițial cedarea întregului teritoriu până la Siret. Planurile au fost modificate din cauza iminenței invaziei lui Napoleon în Rusia. Drept rezultat, Rusia s-a „mulțumit” cu Basarabia, obținută prin Tratatul de la București (1812).
Ocupația rusă și rusificarea
După anexare, politica rusă în Basarabia s-a concentrat pe rusificare intensă, depășind ca duritate măsurile de maghiarizare din Transilvania. Această politică a generat resentimente anti-românești, percepute în unele cercuri și astăzi.
Basarabia și România
- 1918: Basarabia s-a unit cu România în urma dezmembrării Imperiului Țarist.
- 1940 și ulterior: Invaziile sovietice au rupt din nou acest teritoriu de România, menținând o situație geopolitică complexă.
Semnificație istorică
Anul 1812 a marcat începutul tensiunilor etno-culturale în Basarabia și a consolidat sentimentul identitar românesc împotriva ocupanților străini, o problemă care persistă în ecouri până în prezent.
5. Revoluția din 1821 – răscoala Eteriei și impactul asupra teritoriilor românești
Contextul răscoalei
Răscoala Eteriei (1821) a fost o mișcare revoluționară inițiată de Eteria (Filiki Eteria), o organizație grecească secretă care lupta pentru eliberarea Greciei de sub dominația otomană. Aceasta a fost condusă de Alexandru Ipsilanti, un fost ofițer al armatei ruse și fiu al unui fost domnitor fanariot.
Răscoala a debutat în Principatele Române, mai precis în Moldova, unde Ipsilanti și-a stabilit baza, considerând regiunile românești un punct strategic pentru declanșarea luptei împotriva otomanilor. El a pătruns în Iași în februarie 1821, proclamând începerea luptei. Deși spera la sprijinul țarului Rusiei, acesta nu a susținut revolta, pentru a evita conflictul direct cu Imperiul Otoman.
Invazia otomană și răspunsul rusesc
Răscoala Eteriei a destabilizat regiunea, determinând o reacție dură a otomanilor. Trupele otomane au invadat Moldova și Țara Românească pentru a suprima revolta, ceea ce a provocat o nouă invazie rusă în 1821. Scopul Rusiei a fost de a proteja propriile interese în zonă și de a-și întări poziția geopolitică, mai ales în contextul în care Principatele Române erau considerate zone tampon între cele două imperii.
Tensiuni regionale
Răscoala a accentuat tensiunile regionale din mai multe motive:
- Implicarea directă a Rusiei: Intervenția rusească a consolidat influența țaristă în Principatele Române, contribuind la fragilizarea controlului otoman asupra regiunii.
- Distrugerile provocate de conflict: Luptele dintre eteriști, otomani și trupele locale au dus la o perioadă de instabilitate economică și socială.
- Sfârșitul epocii fanariote: În urma evenimentelor, domniile fanariote au fost eliminate, iar domnitorii pământeni au fost readuși la conducere, marcând o schimbare importantă în istoria Principatelor Române.
Consecințe pe termen lung
- Transformări politice: Intervențiile repetate ale Rusiei în regiune au pregătit terenul pentru războiul ruso-turc din 1828–1829, care avea să aducă importante schimbări în statutul Principatelor.
- Căderea Eteriei: Deși răscoala a fost înfrântă, aceasta a reprezentat un prim pas important în lupta Greciei pentru independență, obținută în 1830.
- Ascensiunea influenței rusești: Răscoala a fost un catalizator pentru creșterea prezenței ruse în regiune, care va deveni un factor decisiv în evoluția ulterioară a țărilor românești.
6. Ocupația rusă din 1828-1834
În contextul Războiului ruso-turc din 1828–1829, Rusia a ocupat Moldova, Muntenia și Dobrogea, consolidându-și influența în spațiul românesc. Scopul principal al Rusiei era să obțină un avantaj strategic asupra Imperiului Otoman, iar Principatele Române, aflate sub suzeranitatea otomană, au devenit un teatru al confruntărilor.
După încheierea războiului prin Tratatul de la Adrianopol (1829), Rusia a obținut controlul direct asupra Principatelor pentru o perioadă de șase ani (1829–1834). Tratatul a oferit anumite avantaje economice și politice principatelor: desființarea monopolurilor comerciale otomane, libertatea navigației pe Dunăre și garanții pentru autonomia lor administrativă.
Pavel Kiseleff și reformele administrative
Generalul Pavel Kiseleff, numit guvernator al Principatelor, a introdus reforme administrative importante, codificate în Regulamentele Organice (1831 în Țara Românească și 1832 în Moldova). Acestea au reprezentat primul set de legi cu caracter modern în Principatele Române, abordând domenii precum:
- organizarea administrației publice;
- reformarea fiscalității;
- organizarea armatei;
- reguli clare pentru funcționarea instituțiilor.
Reformele au avut un impact major, creând premisele modernizării, dar au întărit influența rusă și controlul boierimii asupra societății.
7. Intervenția rusă în Revoluțiile de la 1848
În timpul Revoluțiilor de la 1848, mișcările naționale din Moldova, Țara Românească și Transilvania au cerut drepturi și reforme democratice. În Principatele Române, revoluțiile au vizat eliberarea de sub suzeranitatea otomană și influența rusească.
În Moldova
Revoluția din Moldova a fost rapid reprimată în martie 1848, sub presiunea Rusiei, care era hotărâtă să mențină stabilitatea la frontiera sud-vestică.
În Țara Românească
În Muntenia, revoluționarii au preluat puterea la București și au inițiat o serie de reforme democratice, dar Rusia, în colaborare cu Imperiul Otoman, a intervenit militar pentru a restabili vechea ordine. În septembrie 1848, trupele ruse și otomane au ocupat Bucureștiul, înfrângând revoluționarii.
8. Războiul Crimeii (1853–1856)
Războiul Crimeii a fost un conflict major între Rusia și o coaliție formată din Imperiul Otoman, Marea Britanie, Franța și Regatul Sardiniei, ce a avut loc între 1853 și 1856. Motivul principal al războiului a fost dorința Rusiei de a extinde influența asupra Imperiului Otoman și de a controla strâmtorile Bosfor și Dardanele, strategice pentru accesul la Marea Mediterană. Acesta a avut un impact semnificativ asupra echilibrului de putere în Europa și asupra teritoriilor românești, mai ales în contextul Basarabiei.
Cauzele războiului
- Expansiunea rusă în sud: Rusia voia să-și consolideze controlul asupra teritoriilor otomane din sudul Europei, în special asupra Mării Negre și a strâmtorilor Bosfor și Dardanele, esențiale pentru comerțul și expansiunea militară rusă.
- Protecția creștinilor ortodocși: Rusia se prezenta ca apărător al drepturilor creștinilor ortodocși din Imperiul Otoman, ceea ce a fost folosit ca pretext pentru a interveni în conflictele din regiune, mai ales în Palestina, unde controlul asupra locurilor sfinte era un punct de tensiune.
Evoluția războiului
- Invasia rusă: În 1853, Rusia a invadat Moldova și Valahia (țările românești), încercând să exercite presiune asupra Imperiului Otoman, care se afla într-o perioadă de declin. Atacurile rusești în această perioadă au fost văzute ca o amenințare directă de către puterile europene, care au decis să intervină pentru a împiedica extinderea influenței ruse.
- Coaliția occidentală: În fața expansiunii ruse, Marea Britanie și Franța au decis să sprijine Imperiul Otoman, intrând în război în 1854. În acest conflict s-a alăturat și Regatul Sardiniei, care dorea să câștige sprijinul celor două mari puteri pentru unificarea Italiei.
- Bătălii majore: Războiul a fost marcat de lupte celebre, precum Bătălia de la Alma (1854) și Asediul Sevastopolului (1854-1855), unde coaliția occidentală a obținut victorii decisive.
- Intervenția în Crimeea: Rusia a fost nevoită să apere Crimeea, care reprezenta un punct strategic important, dar a suferit pierderi considerabile în fața forțelor aliate, în special în asediul Sevastopolului, principalul port al Rusiei în Marea Neagră.
Înfrângerea Rusiei și tratatul de pace
- Înfrângerea: După mai mulți ani de conflicte și pierderi grele, Rusia a fost forțată să ceară pace în 1856.
- Pacea de la Paris (1856): Prin Tratatul de la Paris, semnat la 30 martie 1856, Rusia a fost obligată să renunțe la mai multe teritorii și să restituie sudul Basarabiei Imperiului Otoman. De asemenea, Rusia a acceptat o serie de condiții care au limitat influența sa în Marea Neagră și în regiunile balcanice. Tratatul a interzis Rusiei să-și întărească flota în Marea Neagră și a reafirmat integritatea teritorială a Imperiului Otoman.
Impactul asupra României
- Restituirea Basarabiei: Deși Rusia cedase sudul Basarabiei în urma tratatului, în fața noii configurații geopolitice, Imperiul Rus a reușit să recâștige o mare parte din acest teritoriu în 1878, în urma războiului ruso-turc din 1877-1878. Astfel, Basarabia a continuat să fie un teren de dispută între Rusia și regatele din zona Balcanilor, inclusiv România.
- Provocările politice: În timpul și după război, România a fost supusă presiunii politice din partea Rusiei și a fost nevoită să mențină o poziție echilibrată între imperiile vecine. Deși România nu a fost direct implicată în conflictul Crimeei, a avut un rol important în menținerea echilibrului în Balcani.
Consecințele războiului
- Declinul Rusiei: Deși Rusia a rămas o mare putere, înfrângerea din Războiul Crimeii a arătat limitele expansiunii sale în sud și a dus la o perioadă de reforme interne pentru modernizarea armatei și a economiei.
Noile alianțe: Tratatul de la Paris a reconfigurat alianțele și a marcat o perioadă de creștere a influenței Marii Britanii și Franței în Balcani, dar a contribuit și la consolidarea naționalismului în regiunile din sud-estul Europei, inclusiv în România.
9. Războiul de Independență (1877–1878)
Războiul de Independență al României (1877-1878) a fost un conflict crucial în care România a luptat alături de Rusia împotriva Imperiului Otoman, în cadrul războiului ruso-turc. Scopul principal al României a fost obținerea independenței față de Imperiul Otoman. După o serie de bătălii decisive, cum ar fi Bătălia de la Plevna, România a demonstrat o rezistență și o implicare remarcabilă, contribuind semnificativ la înfrângerea armatei otomane.
După victorie, în 1878, Tratatul de la San Stefano a recunoscut independența României, iar Rusia a obținut teritorii din Imperiul Otoman, inclusiv Basarabia de sud. Însă, la Congresul de la Berlin, marile puteri au validat independența României, dar au permis Rusiei să anexeze sudul Basarabiei, un teritoriu ce fusese parte a Principatului Moldovei. Această anexare a fost percepută de România ca o trădare din partea Rusiei, având în vedere că țara se aliniase cu Rusia în conflictul împotriva Imperiului Otoman. Această pierdere a sudului Basarabiei a adâncit tensiunile între România și Rusia, iar relațiile dintre cele două națiuni au fost marcate de frustrări și neînțelegeri pe termen lung.
10. Pactul Ribbentrop-Molotov (1940)
Pactul Ribbentrop-Molotov din 1940 a avut un impact profund asupra României, determinând pierderi teritoriale și amplificând instabilitatea politică internă. După 23 august 1944, România a intrat într-o perioadă de ocupație sovietică care a dus la instaurarea regimului comunist și la o perioadă lungă de subjugare politică și economică, care a durat până în 1989.
În 1939, Germania nazistă și Uniunea Sovietică au semnat pactul de neagresiune cunoscut sub numele de Pactul Ribbentrop-Molotov. Acesta a avut implicații majore asupra Europei de Est și, în mod special, asupra României, care a devenit o victimă directă a acestei înțelegeri între cele două mari puteri. Pactul a împărțit Europa în sfere de influență și, prin protocolul secret anexat, a stabilit granițele viitoare ale expansiunii teritoriilor. Astfel, în 1940, România a fost forțată să cedeze Basarabia și Bucovina de Nord Uniunii Sovietice, iar sudul Dobrogei a fost cedat Bulgariei, într-un context în care țara se afla deja într-o situație extrem de vulnerabilă din punct de vedere politic și militar.
Aceasta a reprezentat o umilință majoră pentru România, dar și o consecință directă a deciziilor luate de liderii politici din perioada interbelică, care nu au reușit să creeze o coeziune națională solidă și să se apere eficient în fața presiunii externe.
Creșterea Mișcării Legionare și instabilitatea politică din România
În perioada interbelică, România a fost marcată de o instabilitate politică majoră, iar Mișcarea Legionară, cunoscută și sub numele de Garda de Fier, a început să câștige teren. Această mișcare de extremă dreapta a fost fondată în 1927 de Corneliu Zelea Codreanu și promova o ideologie naționalistă, ortodoxă și anticomunistă, cu o retorică violentă și revoluționară. Mișcarea a fost percepută ca o soluție pentru soluționarea crizei economice și politice a țării și a atrăs un număr semnificativ de tineri disperați de lipsa unui viitor, dar și de corupția și ineficiența guvernelor vremii.
În perioada anilor 1930 și 1940, în România au avut loc mai multe asasinate politice atribuite legionarilor, inclusiv uciderea unor lideri politici și a unor membri ai elitei guvernamentale. Aceste acțiuni violente au fost alimentate de o atmosferă de tensiune și de o reacție împotriva regimului corupt. Mișcarea legionară a încercat să își impună propria viziune asupra țării, dar și să preia controlul asupra statului, ducând la o perioadă de instabilitate și conflict intern.
Rebeliunea legionară și ocuparea României de către Germania
În 1940, pe măsură ce situația geopolitică se înrăutățea, Mișcarea Legionară a încercat o răscoală împotriva regimului monarhic al regelui Carol al II-lea. În 1940, rebeliunea legionară a dus la instaurarea unui guvern legionar sub conducerea Ion Antonescu, un general care ajunsese să colaboreze cu legionarii pentru a pune capăt regimului autoritar al regelui. Acesta a devenit, astfel, conducătorul României, începând o perioadă de dictatură militară. În acest context, regimul legionar a impus măsuri de violență extremă, iar asasinarea a numeroși adversari politici și a unor reprezentanți ai minorităților a fost o caracteristică definitorie a guvernării legionarilor.
După înfrângerea legionarilor în 1941, și cu ajutorul Germaniei naziste, România a devenit un aliat al Axei, dar și o țară ocupată indirect de forțele germane. În această perioadă, Ocuparea militară română a avut un impact major asupra statului român, iar armata română s-a alăturat campaniilor germane împotriva Uniunii Sovietice, în special în cadrul Operațiunii Barbarossa (1941), în care România a invadat teritorii din sudul Uniunii Sovietice, inclusiv Basarabia și Ucraina. Operațiunea Barbarossa s-a încheiat însă cu un dezastru militar pentru România și aliații săi, în fața avansului sovietic și a resurselor limitate de care dispuneau. Pierderile teritoriale și umane au fost enorme, iar înfrângerea României în acest conflict a accelerat prăbușirea regimului de la București.
Ziua de 23 August 1944: Schimbarea direcției și intrarea în războiul împotriva Germaniei
23 august 1944 reprezintă o zi simbolică în istoria României. În această zi, sub presiunea militară sovietică și în urma pierderii războiului de către Germania, Mihai I, regele României, a decis să schimbe tabăra și să declare război Germaniei, întorcându-se astfel împotriva fostului aliat. Aceasta a fost, într-un fel, recunoașterea înfrângerii României în războiul pe frontul estic și o încercare de a salva ce mai rămăsese din statul român.
După 23 august, armata sovietică a intrat în România, iar steagurile roșii și tancurile eliberatoare au invadat țara, aducând cu ele regimul comunist. În acest context, România a fost sub ocupație sovietică directă și sub influența regimului bolșevic. Comunismul a fost impus rapid, iar în 1947, regele Mihai I a fost forțat să abdice sub presiunea autorităților sovietice, marcând sfârșitul monarhiei și instaurarea regimului comunist.
Ocuparea militară sovietică a continuat până în 1958, când trupele sovietice s-au retras, dar influența Moscovei asupra regimului român a continuat până în 1989. Astfel, România a fost inclusă în blocul sovietic, iar viața politică și economică a fost sub controlul strict al Partidului Comunist, până la Revoluția din 1989.
11. Ajutorul cerut de la ruși de Ion Iliescu și Silviu Brucan
În 1989, în perioada Revoluției Române, Uniunea Sovietică a încercat o intervenție în România, având sprijinul unor figuri politice interne, precum Ion Iliescu și Silviu Brucan, care, în acea perioadă, au căutat ajutor din partea Moscovei pentru a menține controlul asupra revoltei populare. Totuși, generalul Stefan Gusa a transmis clar autorităților sovietice că România nu are nevoie de intervenția lor. Mai mult decât atât, generalul Petre Geantă, șeful şeful de stat major, al Comandamentului Trupelor de Grăniceri, a dat ordine clare ca trupele de grăniceri să tragă asupra oricăror încercări de a trece granița, semnalând astfel o decizie fermă de a păstra suveranitatea și independența țării.
12. Atacul hibrid impotriva Romaniei si Republicii Moldova
În urma căderii regimului comunist, în deceniile următoare, România și Republica Moldova au fost expuse la riscuri de influență și destabilizare din partea Rusiei. Un exemplu semnificativ este conflictul din Transnistria, unde, în anii ’90, un război deschis a fost purtat de autoritățile separatiste sprijinite de Federația Rusă împotriva statului moldovean, iar acest conflict a fost, în esență, un război împotriva românismului și integrității teritoriale a celor două state. În ciuda eforturilor României de a sprijini Republica Moldova în procesul de consolidare a independenței sale, Rusia a continuat să susțină regimurile separatiste și să instige la divizarea regiunii.
În ultimii ani, Rusia a adoptat un alt tip de strategie de destabilizare, începând cu războiul hibrid în care folosește noi instrumente de influență, precum rețelele sociale și platforme ca TikTok pentru a manipula opiniile publice și pentru a genera confuzie și instabilitate politică în regiune. Aceste campanii sunt extrem de bine finanțate și direcționate nu doar spre Republica Moldova, dar și spre România, având ca scop crearea unui climat de polarizare și de incertitudine politică. Aceste forme de intervenție sunt subtile, dar eficace, având ca rezultat destabilizarea internă și influențarea alegerilor și a proceselor politice din ambele țări. În contextul actual, România se află într-o perioadă de tensiune geopolitică continuă, având în vedere ascensiunea Rusiei în estul Europei și utilizarea tehnologiilor moderne pentru a submina democrațiile și a spori influența sa asupra statelor vecine. Curtea Constituțională a României a luat o decizie care este o sabie cu două tăișuri: a anulat alegeri democratice, dar mișcarea este, în același timp, și o zmetie dată înapoi Rusiei.
Poți să ne susții cumpărând cărți de la Carturesti, Litera, Librex, Libris, Cartepedia, Librarie.net, Okian.ro, Compania de Librării București, Anticariat-Unu sau Anticexlibris folosind linkurile de mai jos:
- Carturesti
- Litera
- Librex
- Libris
- Cartepedia
- Okian.ro
- Librarie.net
- Compania de Librarii Bucuresti
- Anticexlibris