Art Stage

ART STAGE Piatra-Neamț


(editia a II-a)

Expoziție de grup – In Memoriam Mircea Răsvan Ciacâru

Muzeul de Artă Piatra-Neamț, revine în atenția publicului iubitor de artă cu cea de a doua ediție a proiectului ART STAGE Piatra-Neamț, uneveniment dedicatartiştilor plastici nemțeni profesioniști, activi în Piatra-Neamţ. Ediția de anul acesta este dedicată memoriei artistului Mircea Răsvan Ciacâru (1946-2019) și reprezintă o datorie morală a comunității artistice dar și a instițutiei muzeale de a aduce recunoaștere celor care au contribuit la consolidarea identității culturale locale. Peste 40 de artiști, cu peste 100 de lucrări expun în amintirea celui care a fost atât un artist pasionat cât și un restaurator desăvârșit în cadrul Complexului Muzeal Național Neamț.

Artist și restaurator, pasionat de portret și de efectul luminii în redarea plastică, mâinile sale nu au modelat doar idei în culoare ci au adus la viață o istorie veche de mii de ani, prin restaurarea a numeroase vase de ceramică aparținând Culturii Cucuteni.

Mircea Răsvan Ciacâru s-a născut în 1946, la Cluj-Napoca și a absolvit Facultatea de Arte Plastice (1973) la Timişoara. După terminarea studiilor de artă și o perioadă de profesorat, Mircea Răsvan Ciacâru a devenit din 1981 angajat al Muzeului de Istorie și Arheologie, desfășurându-și activitatea în cadrul Laboratorului de Restaurare-Conservare al instituției, unde a restaurat bunuri arheologice mobile de o valoare inestimabilă.

Conceptul expoziției aduce împreună, cei peste 40 de artiști nemțeni, în două dintre sălile Muzeului de Artă, având ca element central reconstituirea unui colț din atelierul pictorului Mircea Răsvan Ciacâru, cu lucrări dar și cu obiecte personale. Configurația sălilor de expunere și a lucrărilor cu subiecte și tehnici variate a permis etalarea lucrărilor într-o manieră relxată, artiștii regăsindu-se cu lucrări, în mod egal, în ambele săli.

Evenimentul în ansamblul său este o celebrare a artei plastice nemțene contemporane și constituie o radiografie a identității artistice locale.

Deschiderea expoziţiei va avea loc vineri, 4 octombrie 2024, ora 17.00 și va fi onorată de prezentarea realizată de scriitorul și criticul Emil Nicolae. Publicul este invitat să se alăture acestei întâlniri cu artiștii nemțeni, ale căror lucrări vor putea fi admirate pe simezele Muzeului de Artă până la data de 17 noiembrie.

Muzeograf,

Silvia Trăistariu

Sursa: Complexul Muzeal Național Neamț – https://cmnn.ro/expozitie/art-stage/


Poți să ne susții cumpărând cărți de la Carturesti, Litera, Librex, Libris, Cartepedia, Librarie.net, Okian.ro, Compania de Librării București, Anticariat-Unu sau Anticexlibris folosind linkurile de mai jos:

  1. Carturesti
  2. Litera
  3. Librex
  4. Libris
  5. Cartepedia
  6. Okian.ro
  7. Librarie.net
  8. Compania de Librarii Bucuresti
  9. Anticexlibris

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

error: Continutul este protejat!