AIESEE și sabia lui Ștefan cel Mare

libris.ro


În iulie 1966, Virgil Cândea, director al Secretariatului Asociației Internaționale de Studii Sud-Est Europene (AIESEE), întocmea o Notă referitoare la bunuri culturale românești de interes deosebit aflate în Turcia:
„Relațiile variate stabilite în decurs de peste șase secole între Țările Române și Turcia au prilejuit și o serie de schimburi culturale în urma cărora, în prezent, se găsesc în Turcia bunuri culturale de importanță deosebită, create de români. În prezent aceste bunuri, păstrate în majoritatea lor în Istanbul, sunt distribuite între instituțiile de cultură ale comunității grecești și instituțiile de cultură turcești. Menționăm o serie de piese muzeale de mare însemnătate pentru istoria culturii românești:
1. Spada lui Ștefan cel Mare. Păstrată în tezaurul mănăstirii Putna, spada lui Ștefan a constituit un simbol al eroismului și neatârnării Moldovei. Luată de cazacii lui Bogdan Hmelnițki către mijlocul secolului XVII (tradiție consemnată de Ion Neculce în „O samă de cuvinte”), spada a fost vândută la mezat în Istanbul împreună cu alte săbii moldovenești, ajungând astfel în Muzeul Seraiului. Căutată de cercetători români, spada a fost identificată în 1933. Încercările de recuperare întreprinse de statul român între 1933-1935 nu au dat rezultate. (Muzeul Eski serai = Muzeul vechiului Serai, sala armelor, nr. inventar 2636).
2. Șase săbii de nobili moldoveni din secolul XV. Aceeași proveniență. (Muzeul vechiului Serai, nr. de inventar 2633, 2635, 2637, 2638, 2639, 2643).
3. Trei săbii de paradă ale lui Constantin Brîncoveanu, de factură orientală, din oțel de Damasc. Au făcut parte din bunurile domnului muntean vândute la mezat cu prilejul executării sale la Constantinopol în 1714. (Muzeul vechiului Serai, nr. inventar 2682, 2683, 2684).
4. Relicvariul lui Neagoe Basarab (1512-1521), lucrat în Țara Românească cu motive de artă populară și medievală. Este făcut din aur împodobit cu circa 100 pietre prețioase. (Același muzeu, sala tronului, nr. inventar 2743).”
Sursa: Arhivele diplomatice ale Ministerului Afacerilor Externe, fond Dosare Speciale


Preluare text de la Institutul de Studii Sud-Est Europene


Poți să ne susții cumpărând cărți de la Carturesti, Litera, Librex, Libris, Cartepedia, Librarie.net, Okian.ro, Compania de Librării București, Anticariat-Unu sau Anticexlibris folosind linkurile de mai jos:

  1. Carturesti
  2. Litera
  3. Librex
  4. Libris
  5. Cartepedia
  6. Okian.ro
  7. Librarie.net
  8. Compania de Librarii Bucuresti
  9. Anticexlibris

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

error: Continutul este protejat!