Complexul Muzeal Național Neamț vă invită sâmbătă, 7 septembrie 2024, de la ora 17.00, la Muzeul de Artă Piatra-Neamț, la evenimentul de lansare a volumului „Familii și conace boierești din Moldova”, a istoricului Narcis Dorin Ion, apărut la Editura Vremea. Alături de autor vor participa doamna academician Georgeta Filitti și doamna Silvia Colfescu, director al Editurii Vremea.
Având vaste preocupări în domeniul istoriei reședințelor boierimii române, autorul s-a oprit în această carte asupra a trei conace reprezentative: Cantacuzino-Ghica din Deleni, Rosetti din Căiuți și Balș-Ghica din Trifești. „Istoria celor trei moșii – cu conacele, bisericile, gospodăriile aferente, stăpânii și locuitorii trăitori în preajmă – este oglinda grăitoare a existenței marii proprietăți din Moldova. După parcurgerea a sute de documente, dialogul fructuos cu descendenții de azi ai bisericilor de odinioară și vizite la fața locului, istoricul Narcis Dorin Ion reface în contururi expresive cadrul de viață al boierimii noastre, cu final, din nenorocire asemănător: naționalizarea, anularea națiunii de proprietate privată și practice distrugerea unui patrimoniu de neînlocuit”, notează, în deschiderea volumului, academician Georgeta Filitti.
Evenimentul face parte din turneul de promovare a volumului, inițiat de Editura Vremea. Lansările se vor desfășura pe 6 septembrie la Muzeul Municipal „Regina Maria” Iași, pe 7 septembrie la Muzeul de Artă Piatra-Neamț și la data de 12 septembrie la Librăria Humanitas Kretzulescu.
„În prezentarea istoriei acestor reședințe rurale, am optat pentru recursul la documentele inedite de arhivă, la incursiunile în presa vremii, la relatările memorialistice atât de sugestive, la genealogii și istorii de familie, toate cu scopul de a contura mai clar contextul și epoca în care s-au ridicat aceste mândre, cândva, zidiri. Am urmărit, astfel, nu doar înfățișarea aspectelor artistice (ce țin de stiluri, decorații, amenajări interioare) ale conacelor respective, ci și reconstituirea – atât cât ne-au permis sursele de informare! – a vieții fastuoase petrecute în interiorul acestor rafinate clădiri. Un mod de viață demult apus, în care ambientul acestor reședințe era profund sugestiv pentru gustul și rafinamentul comanditarilor, care au știut nu numai să creeze clădiri cu valoare de monument istoric, dar și să se înconjoare de un mediu artistic din care nu lipseau tablourile sau sculpturile (în multe cazuri, adevărate colecții de pinacotecă), obiectele de artă decorativă (extrem de puține recuperate în muzeele din zilele noastre) ori bibliotecile fabuloase (majoritatea devastate și arse după 1948)”. (Narcis Dorin Ion)
Intrarea este liberă.
Vă așteptăm cu drag!
Sursa: Complexul Muzeal Național Neamț – https://cmnn.ro/expozitie/lansare_de_carte_familii_si_conace_boieresti_din_moldova/
Poți să ne susții cumpărând cărți de la Carturesti, Litera, Librex, Libris, Cartepedia, Librarie.net, Okian.ro, Compania de Librării București, Anticariat-Unu sau Anticexlibris folosind linkurile de mai jos:
- Carturesti
- Litera
- Librex
- Libris
- Cartepedia
- Okian.ro
- Librarie.net
- Compania de Librarii Bucuresti
- Anticexlibris