MHER ISRAELIAN (născut la 5 iulie 1974, în Erevan) este diplomat militar și scriitor armean, absolvent în 1996 al Facultății de relații internaționale a Universității de stat din Erevan, capitala Republicii Armene. Are o carieră de douăzeci de ani, constând în studii și activitate politică în SUA, în Belgia, în Austria și în alte țări. În anii 1996-2004 a făcut parte din secția de colaborare militară internațională din cadrul Ministerului apărării din Armenia. În 2001 a activat la Centrul european de cercetări pentru securitate „George Marshall” din Germania, iar în 2004 a lucrat la Colegiul de apărare NATO din Italia. În 2004-2016 a avut funcții în Belgia în cadrul delegației armene de cooperare cu NATO. În 2011 a fost demobilizat cu grad de colonel din forțele armate ale Republicii Armene și, în același an, printr-un decret al prezidențial, a fost numit consilier de stat clasa a doua în serviciul special civil. Din 2016 este adjunct al șefului secției de politică defensivă în Ministerul apărării din Armenia.
Poți să ne susții cumpărând cărți de la Carturesti, Litera, Librex, Libris, Cartepedia, Librarie.net, Okian.ro, Compania de Librării București, Anticariat-Unu sau Anticexlibris folosind linkurile de mai jos:
- Carturesti
- Litera
- Librex
- Libris
- Cartepedia
- Okian.ro
- Librarie.net
- Compania de Librarii Bucuresti
- Anticexlibris