Vasul „trinoclu” de la Florești – exponatul lunii la Muzeul Naţional de Istorie a Moldovei

olfactiv.ro

Exponatul reprezintă un vas de unicat de tip trinoclu. Este datat în perioada eneoliticului, mileniile V-IV î. Hr., aflându-se în legătură cu civilizația Cucuteni-Tripolie (etapa Cucuteni A-B – Tripolie B).
Artefactul a fost descoperit în anul 1986 în așezarea Florești V, la 2,5 km vest de orașul Florești, actualmente moșia satului Mărculești, pe versantul unui promontoriu, la suprafața căruia au fost observate urmele a circa 40 de locuințe preistorice.
Fragmentele originale descoperite, au permis realizarea unei restaurări fidele a piesei arheologice, oferindu-ne, în acest context, un obiect patrimonial de excepție.
Piesa numită convențional ,,vas” reprezintă un dispozitiv în formă de trinoclu format din trei monocluri – tuburi ceramice unite la capete prin intermediul unor punţi. Monoclurile au corpuri cilindrice goale în interior, la mijloc fiind ovale, cu buza și baza evazate în formă de pâlnii, marginile de la extremităţi fiind plate.
Vasul de culoare roșie-cărămizie este modelat dintr-o pastă fină de lut, arsă oxidant şi decorat cu ornament pictat, pentru care s-au folosit coloranţi naturali, de nuanță negru-vișinie. Monoclurile identice ca formă și dimensiuni sunt pictate în aceeași manieră decorativă. Pe exterior, atât pâlniile superioare, cât și cele inferioare, împreună cu mijlocul piesei și punțile, este pictat un decor cu motive geometrice. Ornamentul stilizat de pe vas este desfășurat în două și trei niveluri pe verticală și compartimentat în patru registre. Cea mai importantă zonă ornamentată de pe trinoclu este spațiul dintre pâlnii în zona mediană. Decorul este compus dintr-un grup din opt linii orizontale executate pe mijlocul monoclurilor și trei grupuri din câte 3-4 linii dispuse vertical între registre despărțite de benzi paralele relativ groase. Pe partea exterioară, pâlniile sunt ornamentate cu cercuri interiorul cărora se întretaie de un grup de trei linii și un punct mare pictat, iar în preajma lor sunt mai multe reprezentări foliacee. Se observă, de asemenea, și câteva linii spiralate între alte benzi groase dispuse în triunghiuri cu o latură concavă. În interiorul pâlniilor, suprafața este rudimentar netezită, formând mai multe caneluri neuniforme, care reprezintă urmele apăsate ale uneltei cu care s-a modelat interiorul, iar la o analiză mai atentă se poate admite și existența unor urme ale degetelor olarului. Decorul prezintă imagini ale unor creaturi mitologice și simboluri a unor ideii și credințe religioase ale comunităților preistorice cucuteniene, de unde este presupusă și funcţionalitatea acestor piese, care puteau fi utilizate în practici magico-rituale.
Dimensiunile vasului sunt următoarele: înălţimea – 228 mm; diametrele extremităţilor variază de la 135 la 142 mm; diametrul maxim pe linia a două binocluri / lăţimea vasului – 285-291 mm.
Vasul trinocul de la Florești aparține perioadei clasice a culturi Cucuteni, când foarte larg sunt cunoscute așa-numitele vase-„binocluri”. Privit în acest context, trinoclul de la Florești se prezintă a fi o piesă de unicat nu numai în spațiul pruto-nistrean, dar și în întreaga arie de răspândire a civilizației Cucuteni-Tripolie, de la Carpați până la Nipru.



Poți să ne susții cumpărând cărți de la Carturesti, Litera, Librex, Libris, Cartepedia, Librarie.net, Okian.ro, Compania de Librării București, Anticariat-Unu sau Anticexlibris folosind linkurile de mai jos:

  1. Carturesti
  2. Litera
  3. Librex
  4. Libris
  5. Cartepedia
  6. Okian.ro
  7. Librarie.net
  8. Compania de Librarii Bucuresti
  9. Anticexlibris

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

error: Continutul este protejat!