Poveștile Curții Domnești din București

Curtea Domnească a fost construită din porunca lui Vlad Țepeș acum mai bine de 550 de ani. A fost distrusă de turci, a trecut prin incendii, asedii, inundații, cutremure, dar din 1659 de când a fost complet rezidită de către Matei Basarab a devenit resedință domnească permanentă. În interior se vad încă straturile de construcție aferente fiecărei epoci.


Multe s-au scris și s-au spus despre Curtea Domnească, dar acum nu ne interesează toată înșiruirea de nume și date, ci o poveste anume, o poveste mai puțin cunoscută dar una dintre cele mai dramatice și cutremuratoare din istoria noastră. Este povestea a doi oameni, a unui cuplu, soț și soție, altminteri oameni de cultură, mari ctitori și viteji, dar la fel de cruzi, uneltitori, de răzbunători și dornici de a conduce destinele celor din jurul lor și pe cele ale țării: este vorba despre Mircea Ciobanu și soția sa, Doamna Chiajna. Mircea Vodă, a fost numit Ciobanu pentru că vindea oi la Istanbul. El a avut trei perioade de domnie în Țara Românească, începând cu anul 1545 și a fost căsătorit cu fiica lui Petru Rareș, Doamna Chiajna.

Mircea Vodă, fiul lui Radu cel Mare, s-a arătat un demn urmaș al familiei Basarabilor, care a dat Țării Românești cinci domnitori. Dar nu trecuseră două săptămâni de când Mircea Ciobanu ajunsese pe tronul Țării Românești când a pus la cale primul asasinat în masă. Exact între zidurile Curții Domnești, zeci de boieri au fost omorâți pentru că nu îl sprijiniseră pe noul domn care avea și suspiciunea că boierii și-ar fi însușit din banii și din bijuteriile care s-ar fi cuvenit să intre în tezaurul țării.

În urma măcelului, o parte din marea boierime și rudele celor uciși pleacă în pribegie în Transilvania și Ungaria, de unde vor încerca să-l răstoarne pe Mircea Ciobanu de pe tron. Domnitorul ieșea însă mereu biruitor. Abia în anul 1552 a fost învins de către Radu Ilie care primise sprijin de la Guvernatorul Transilvaniei. Atunci au fost lupte grele, Mircea a pierdut și s-a refugiat la Giurgiu până când, ajutat de domnul Moldovei Alexandru Lăpușneanu a urcat din nou pe tron, un an mai târziu. Apoi iar a pierdut tronul și de data asta a plecat la Istanbul. Nu pentru mult timp, pentru că revenit pe tron ajutat de sultan. Și mulți boieri au fugit speriați din țară. Dar Mircea Ciobanu i-a amăgit din nou pe boieri și i-a îmbiat la împăcare și în cinstea noii înțelegeri, chiar i-a poftit pe toți la masă în salonul Curții Domnești, spunându-le “Poftiți, poftiți boieri dumneavoastră să ședem la masă împreună și eu să vă dau iertarea, în schimbul bunei dumneavoastre credințe, poftiți la masă!”

Textul complet in editia din decembrie 2022 a Istorie Veche premium.

 


Poți să ne susții cumpărând cărți de la Carturesti, Litera, Librex, Libris, Cartepedia, Librarie.net, Okian.ro, Compania de Librării București, Anticariat-Unu sau Anticexlibris folosind linkurile de mai jos:

  1. Carturesti
  2. Litera
  3. Librex
  4. Libris
  5. Cartepedia
  6. Okian.ro
  7. Librarie.net
  8. Compania de Librarii Bucuresti
  9. Anticexlibris

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

error: Continutul este protejat!