O istorie generala a unei tari, a unei provincii sau a unei regiuni are obligatia sa recompuna prezentul oamenilor care au trait in trecut in functie de rolul jucat de fiecare entitate, grupare, etnie, confesiune componenta.
Dar, ca toate celelalte istorii, nici aceasta nu poate raspunde tuturor problemelor spinoase ale trecutului si prezentului Transilvaniei. Totusi, incearca sa explice, din perspectiva intregii evolutii, care au fost, de-a lungul timpului, locuitorii acestor meleaguri, ce structuri institutionale au intemeiat ei, in ce formatiuni politice s-au integrat cu voie ori au fost integrati fara voie, cum a fost traiul laolalta al grupurilor etnice si ce realizari au avut fiecare separat si impreuna. Este evident ca cea mai importanta chestiune implicata in carte pentru Epoca Moderna se refera la explicarea, pe baza izvoarelor, a apartenentei Transilvaniei la Romania. Cu alte cuvinte, cititorul este invitat sa inteleaga cum si de ce s-a ajuns la miscarea de emancipare nationala a romanilor, care a condus la integrarea Transilvaniei in Regatul Romaniei. – Autorii
Poți să ne susții cumpărând cărți de la Carturesti, Litera, Librex, Libris, Cartepedia, Librarie.net, Okian.ro, Compania de Librării București, Anticariat-Unu sau Anticexlibris folosind linkurile de mai jos:
- Carturesti
- Litera
- Librex
- Libris
- Cartepedia
- Okian.ro
- Librarie.net
- Compania de Librarii Bucuresti
- Anticexlibris