BIENALA NAŢIONALĂ  DE  ARTĂ  PLASTICĂ „LASCĂR VOREL” ediția a XVIII-a

carturesti.ro

Complexul Muzeal Național Neamț organizează cea de-a XVIII-a ediție a BIENALEI NAŢIONALE  DE  ARTĂ  PLASTICĂ „LASCĂR VOREL” PIATRA-NEAMŢ în perioada 30 octombrie 2023 – 7 ianuarie 2024.

Timp de două luni, prestigioasa manifestare națională de artă plastică aduce la Piatra-Neamț artiști contemporani profesioniști: pictori, sculptori și graficieni, absolvenți ai universităților de artă, membri ai Uniunii Artiștilor Plastici din România.

Pe simezele Muzeului de Artă Piatra-Neamț vor fi expuse peste 100 de lucrări, realizate de artiști din țară, cu abordări tehnice diferite și multiple interpretări de factură experimentală. Ca dovadă a importanţei pe care a dobândit-o Bienala de la Piatra-Neamţ, artiştii premiaţi şi nominalizaţi la ediţiile precedente revin și în acest an pe simeze.

Componența de excepție a juriului și de la această ediție onorează evenimentul, reafirmând statutul Bienalei ca manifestare artistică de amploare, definită ca una dintre expozițiile concurs majore din țară. Astfel, personalități marcante din domeniul criticii de artă și al artelor plastice vor analiza și vor desemna câștigătorii. Președintele juriului, Erwin Kessler, istoric și critic de artă, director al Muzeului de Artă Recentă, Cătălin Davidescu, critic de artă, Mircea Roman, sculptor, Suzana Dan, artist plastic, manager cultural Rezidența BRD Scena9 și Ștefan Potop, pictor, președintele Filialei UAP Neamț,vor acorda „Marele Premiu” și câte un premiu pentru fiecare categorie în parte (pictură, grafică, sculptură) iar Fundația „Vorel” Piatra-Neamț, în calitate de partener, va acorda „Premiul pentru debut”, în ziua vernisajului, 30 octombrie, ora 17.00.

În perioada 31 octombrie 2023 – 7 ianuarie 2024 expoziția va fi deschisă publicului iubitor de artă. Și la această ediție, vizitatorii vor avea ocazia să își aleagă un favorit pe care să îl voteze, iar la finalul expoziției, organizatorii vor acorda „Premiul Publicului”, celui mai apreciat artist.

Parteneri: FUNDAŢIA „VOREL” PIATRA-NEAMŢ, Filiala Neamţ a Uniunii Artiştilor Plastici din România.

Complexul Muzeal Național Neamț sprijină și promovează arta contemporană, oferindu-le artiștilor ocazia de a se exprima. Diversitatea stilistică și varietatea tehnicilor caracteristice activităţii creatoare contemporane caracterizează fiecare ediție a Bienalei.

Sursa: Complexul Muzeal Național Neamț – https://cmnn.ro/expozitie/bienala_nationala_de_arta_plastica_lascar_vorel_2023/



Poți să ne susții cumpărând cărți de la Carturesti, Litera, Librex, Libris, Cartepedia, Librarie.net, Okian.ro, Compania de Librării București, Anticariat-Unu sau Anticexlibris folosind linkurile de mai jos:

  1. Carturesti
  2. Litera
  3. Librex
  4. Libris
  5. Cartepedia
  6. Okian.ro
  7. Librarie.net
  8. Compania de Librarii Bucuresti
  9. Anticexlibris

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

error: Continutul este protejat!