Dinaștii începuturilor

Perioada cuprinsă între secolele IV – III a.Chr., poate fi considerată, pe drept cuvânt epoca „prinților geți de aur și argint”. Se conturează, în exteriorul arcului carpatic, câteva centre de putere, cu o elită strâns conectată la mentalitatea basileului oriental și elenistic și aflată în relații politice, dinastice și culturale, cu regatele din Balcani.
Tezaurele din această perioadă, fie inventare funerare sau doar depozite, sunt alcătuite din trei mari categorii de artefacte: piese de armură, seturi de harnașament și servicii de vase pentru ceremonii. Reprezentările de personaje pe tron, precum și atitudinea solemnă a acestora dovedesc statutul lor înalt: de divinități, regi sau sacerdoți. Motivul „ochilor apotropaici”, redat pe coifurile din aur sau argint, semnifica puterea basileului de a vedea și controla tot.


MORMÂNTUL PRINCIAR DE LA AGIGHIOL

În nord-estul Dobrogei, în apropierea braţului sudic al Dunării înaintea vărsării sale în Marea Neagră, pe teritoriul comunei Agighiol, din judeţul Tulcea, în locul numit Movila lui Uţă, în anul 1931 căutătorii de comori au descoperit un adevărat tezaur, recuperat mai apoi de către autorităţi. Era vorba de fapt de un tumul cu diametrul de 32 m şi înălţimea de 2 m, ce constituia un complex funerar cu construcţii din piatră şi lemn, conţinând un dromos prin care se ajungea la o primă construcţie alcătuită din două camere, cu rol funerar, şi apoi la o a doua construcţie denumită camera cailor prin faptul că în interiorul ei s-au descoperit scheletele a trei cai sacrificaţi. Inventarul, deosebit de fastuos, se compune din obiecte de aur, argint, fier, bronz şi ceramică. Iar datarea este atribuită sfârşitului secolului al IV-lea a. Chr. Printre piesele descoperite, din argint şi aur, se remarcă un coif, două cnemide (apărătoare de picior), două pocale, cinci phiale (vase plate gen cupe-străchini), dintre care una cu inscripţie, numeroase aplice de diferite forme şi decorate cu motive zoomorfe (animaliere), nasturi butoni şi mărgele. În afara acestor obiecte s-au mai descoperit circa 100 vârfuri de săgeţi, din bronz, diferite piese din fier şi bronz – cuţit, vârf de lance, inel, crampoane, un tub – două bile din piatră, o zăbală din fier şi una din argint, o cană locală, un lekane cu capac, două amfore întregi şi una fragmentară, precum şi câteva fragmente de vase greceşti cu figuri roşii.

Tezarurul de la Agighiol

Cnemida

Cnemida

Sursa: MNIR


Poți să ne susții cumpărând cărți de la Carturesti, Litera, Librex, Libris, Cartepedia, Librarie.net, Okian.ro, Compania de Librării București, Anticariat-Unu sau Anticexlibris folosind linkurile de mai jos:

  1. Carturesti
  2. Litera
  3. Librex
  4. Libris
  5. Cartepedia
  6. Okian.ro
  7. Librarie.net
  8. Compania de Librarii Bucuresti
  9. Anticexlibris

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

error: Continutul este protejat!