Pentru a înțelege criza Americii contemporane, trebuie să îl înțelegem pe Henry Kissinger. Pornind de la lucrări semnate de Kissinger, precum și de la înregistrări secrete și documente de stat, multe dintre ele recent declasificate, Greg Grandin arată cum cel mai important consilier de politică externă al lui Nixon a pus umărul la reînvierea unei versiuni militarizate a excepționalismului american – chiar în timp ce prezida peste înfrângerea din Vietnam și peste un război dezastruos, secret și ilegal în Cambodgia.
Crezând că realitatea poate fi supusă prin puterea voinței sale, că intuiția este mai importantă în politică decât faptele reale și promițând că greșelile trecutului nu vor fi niciodată un obstacol în calea acțiunilor îndrăznețe viitoare, Kissinger a pregătit terenul pentru ascensiunea idealiștilor neoconservatori. Grandin reușește mai mult decât o simplă relatare concentrată fie asupra crimelor, fie asupra realizărilor lui Kissinger, oferind o interpretare nouă și convingătoare a influenței încă actuale a acestuia cu privire la modul în care Statele Unite își văd rolul în lumea de azi.
Un atac împotriva reputaţiei şi a moştenirii lui Henry Kissinger. The New York Times Book Review
O analiză detaliată a politicii externe americane în umbra lui Kissinger până în zilele noastre. Kirkus Review
Sursa: litera.ro
Poți să ne susții cumpărând cărți de la Carturesti, Litera, Librex, Libris, Cartepedia, Librarie.net, Okian.ro, Compania de Librării București, Anticariat-Unu sau Anticexlibris folosind linkurile de mai jos:
- Carturesti
- Litera
- Librex
- Libris
- Cartepedia
- Okian.ro
- Librarie.net
- Compania de Librarii Bucuresti
- Anticexlibris