Roman 631 (MIR, 30 martie a.c.)

anticexlibris.ro/

Roman 631 (MIR, 30 martie a.c.)


Joi, 30 martie 2023 orașul Roman îmbracă haina festivă, împlinind 631 de ani de la prima atestare documentară. Au trecut peste șase secole de când domnitorul mușatin Roman I făcea, într-un document, prima referire la târgul moldav situat la confluența celor două râuri, Moldova și Siret, amplasat strategic din punct de vedere militar și economic. Istoria a confirmat acest lucru prin atestarea celor două cetăți (Cetatea Mușatină și Cetatea lui Ștefan cel Mare), existența pe parcursul epocii medievale și moderne a unor puternice comunități de armeni, evrei, ruși lipoveni sau greci și a breslelor specifice dar și documentarea Episcopiei Romanului încă din timpul lui Alexandru cel Bun. Muzeul de Istorie din Roman marchează anual această sărbătoare prin organizarea unui simpozion științific, inițiat în 1992 și ajuns la cea de-a XXXI-a ediție. Simpozionul are în acest an o tematică specifică, aceea a evoluției învățământului la Roman, subiect privit în cadrul mai larg al educației. Selectând din comunicările ce vor fi prezentate, exemplificăm prin unele titluri precum: Chipuri emblematice de dascăli ai Seminarului ”Sf. Gheorghe” din Roman, în sec. al XIX-lea (pr. Andrei Ioniță, pr. dr. Florin Aurel Țuscanu), Învățământul teologic la Roman în sec. al XIX-lea (pr. dr. Florin Aurel Țuscanu), Graiul „ceangăiesc” – obstacol pentru implementarea învățământului românesc în satele cu populație catolică din jurul Romanului (pr. Alois Moraru), Ion Ionescu de la Brad – primul profesor de agronomie în anul 1842 (dr. Ion Măzăreanu; Emil Munteanu), Edificii şcolare din Roman în informaţii din Registrul averii imobiliare a oraşului (1939)( Iulia Butnariu), Școli și pedagogi din fostul județ Roman – Hălăucești (prof. Petru Flenchea), Ecaterina Stârcea – ctitoră a școlii și învățământului din Văleni (pr. George Ouatu), Prolegomene la centenarul Liceului de fete ”Sturza-Cantacuzino” ( prof. dr. Ovidiu Trifan), Destinul frânt al unei școli: Liceul Industrial Nr. 1 Roman (prof. Monica Pescaru), Generalul Vasile Nădejde, promotor al învățământului în armata română (istoric militar Sorin Grumuș), Adolescenți, dascăli și studenți prin închisorile comuniste. Studiu de caz: Județul/Roman (1948-1964) (Ovidiu Leonte) Tot joi, 30 martie 2023, în cadrul manifestărilor organizate de Muzeul de Istorie Roman pentru sărbătorirea a 631 de ani de la atestarea documentară a urbei, se deschide o nouă expoziţie temporară – Aspecte din evoluţia învăţământului la Roman. Tema coincide cu aceea a simpozionului şi este ilustrată preponderent prin exponate din patrimoniul instituţiei noastre muzeale, alături de câteva din două colecţii particulare (Pr. dr. Florin Aurel Tuscanu şi prof. O. Lazăr). Expoziţia urmăreşte ilustrarea temei pe parcursul secolelor al XIX-lea şi al XX-lea, până la 1989, fără a fi exhaustivă, prin obiecte, documente şi fotografii relative la diferite instituţii şcolare: școala nr. 1 primară de băieţi, nr. 2 de băieţi, nr. 1 şi nr. 2 de fete, seminarul ortodox, gimnaziul, ulterior liceul „Roman Vodă”, liceul industrial de fete, dar şi şcoli ale minorităţilor, armeană şi evreiască, etc. Dintre exponatele etalate amintim schiţele de amplasare în zonă şi planuri ale edificiilor şcolare, manualele de pe care s-a învăţat în diferite perioade, instrumente de scris şi accesorii, acte relative la activitatea unor profesori din Roman, manuscrise şi tipărituri rezultate din activitatea extinsă a acestora din urmă, imagini care evidenţiază preocupări şi atitudini ale elevilor în orele de curs şi în afara acestora. Expoziţia rămâne deschisă publicului până la data de 20 mai 2023, putând fi vizitată de luni până joi în intervalul 8 – 16 şi vineri între 8 şi 14 (curator de expoziţie: muzeograf Iulia Butnariu).
Muzeul de Artă din Roman sărbătoreşte ziua oraşului prin prezentarea expoziţiei colective Salonul de primăvară. Aflată la cea de-a XI-a ediție, expoziția deschisă joi, 23 martie, este dedicată zilei orașului Roman. În acest an ea a adunat un număr de 36 de artiști din Roman, Piatra Neamț, Vaslui, Bârlad, Ploiești, Brașov, Buzău, Chișinău, Galați, Iași şi Bacău. Sunt expuse 140 de lucrări repreyzentând pictură, grafică, sculptură, fotografie, cu teme diverse: floral, peisaj, portret. O întâlnire a diversității cromatice, tematice și stilistice oferind vizualului un spectacol de frumos, de emoție și provocând un dialog al viziunilor, al artiștilor cu publicul iubitor de frumos. De la peisaje lirice pătrunzătoare, la naturi statice delicate, la compoziții metaforice s-au dezvăluit trăiri și atmosfere emoționale în orchestrații cromatice de mare finețe. Realism, suprarealism, impresionism, figurativ și-au dat întâlnire pentru a crea o simfonie a artelor frumoase care au încântat sufletul și au bucurat privirea. Expoziția este deschisă spre vizitare până pe 7 mai 2023 (curator de expoziţie: muzeograf Mihaela Ciobanu).

Pentru colectivul Muzeului de Științele Naturii Roman evenimentul de la 30 martie reprezintă, în plus, şi o provocare întrucât s-a dorit împletirea unei file a istoriei orașului cu una din calendarul ecologic al naturii – Ziua Mondială a Apei – ce se sărbătorește anual pe 22 martie, respectând şi tema din acest an: învâţământul. În cadrul unei lecţii de educaţie muzeală, elevii clasei a XI-a D profil Protecția Mediului, de la Colegiul Tehnic Petru Poni, coordonați de doamna profesor Dascălu Elena, au identificat, prin intermediul pieselor de patrimoniu muzeal, speciile faunistice ocrotite în aceste arii naturale și au înțeles rolul major al apei curate, nepoluate, în viața acestor viețuitoare. Numeroase sunt tipurile de ecosisteme din această zonă, dintre care amintim pădurea de luncă și zăvoaiele ce însoțesc cursurile de apă, ecosistemul bălților permanente și al zonelor umede. Activitatea a evidențiat ecosistemele acvatice și transformările survenite din cauza intervențiilor nefaste ale oamenilor, ce au afectat profund echilibrul biologic al acestora. (organizator: muzeograf Cătălina Ivan) Organizatorii acestor manifestări sunt Consiliul Judeţean Neamţ, Complexul Muzeal Naţional Neamţ – Muzeul de Istorie Roman, Muzeul de Artă Roman, Muzeul de Științele Naturii Roman, având ca parteneri Primăria Municipiului Roman, Societatea Culturală Roman Mușat, Asociaţia Cultural – Ştiinţifică Urbana şi colecţionari particulari.

Sursa: Complexul Muzeal Național Neamț – https://muzeu-neamt.ro/component/content/article/50-evenimente/1145-roman-631-mir-30-martie-2023.html


Poți să ne susții cumpărând cărți de la Carturesti, Litera, Librex, Libris, Cartepedia, Librarie.net, Okian.ro, Compania de Librării București, Anticariat-Unu sau Anticexlibris folosind linkurile de mai jos:

  1. Carturesti
  2. Litera
  3. Librex
  4. Libris
  5. Cartepedia
  6. Okian.ro
  7. Librarie.net
  8. Compania de Librarii Bucuresti
  9. Anticexlibris

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

error: Continutul este protejat!