Recomandare carte de istorie – Drumul spre iad

carturesti.ro

In vara anului 1914, cea mai mare parte a Europei s-a prăbușit într-un război atât de catastrofal încât a zdruncinat politica și însuși sistemul de credinţe al continentului într-un mod fundamental. Dezastrul i-a înspăimântat pe supraviețuitori și a șocat o civilizație care își asumase total rolul de model pentru restul lumii. Totul s-a prăbușit într-un haos de o sălbăticie aflată dincolo de orice termen de comparație. În 1939, europenii aveau să înceapă un al doilea conflict care a reușit să fie chiar și mai teribil – un război în care uciderea civililor a ocupat scena centrală și care a culminat cu Holocaustul.

Drumul spre iad ne spune această poveste cu înțelegere, fler și originalitate. Kershaw reia evenimentele într-o narațiune fascinantă, dar abordează și problemele cele mai dificile pe care le ridică aceste întâmplări din trecut – ce au însemnat ele pentru europenii care le-au declanșat și care le-au trăit și ce înseamnă pentru noi.

Istorie la dimensiuni epice… ar trebui să figureze în lista lecturilor obligatorii. The New York Times

 Ne aflăm în prezenţa unui istoric emerit. Spectator Magistral. The Economist


Sursa: librex.ro

Fii la curent cu noutati despre istorie

Email:




Poți să ne susții cumpărând cărți de la Carturesti, Litera, Librex, Libris, Cartepedia, Librarie.net, Okian.ro, Compania de Librării București, Anticariat-Unu sau Anticexlibris folosind linkurile de mai jos:

  1. Carturesti
  2. Litera
  3. Librex
  4. Libris
  5. Cartepedia
  6. Okian.ro
  7. Librarie.net
  8. Compania de Librarii Bucuresti
  9. Anticexlibris

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

error: Continutul este protejat!