Arheologia pentru toți – ApT Ediția #11: Cetățile dacice din Munții Orăștiei. Vechi și noi descoperiri

GRATIS! Cere acces pentru una dintre edițiile Istorie Veche premium lansate până acum: click aici.


5.5 lei pentru o oră de istorie în fiecare lună, cu lucruri pe care le știai mai puțin sau poate nu le știai deloc despre istoria României!

De Zilele Europene ale Arheologiei, Institutul Național al Patrimoniului vă invită la o nouă întâlnire din seria Arheologia pentru toți.

În cea de-a 11-a ediție a prelegerilor destinate promovării patrimoniului arheologic vom afla despre istoria cercetărilor desfășurate în cetățile dacice din Munții Orăștiei, dar și despre cele mai recente descoperiri arheologice de aici.

Cercetătorul care ne va prezenta rezultatele săpăturilor arheologie în siturile din zona Munților Orăștiei este Răzvan Mateescu, doctor în istorie al Universității Babeș-Bolyai, muzeograf la Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei, arheolog expert, cu experiență de lucru de 15 ani în studiul siturilor dacice, inclusiv în calitate de responsabil al șantierului arheologic Grădiștea de Munte-Sarmizegetusa Regia din județul Hunedoara.

Numărul mare de ruine din această zonă montană a fost remarcat încă din secolul al XIX-lea, când descoperirea unor tezaure a atras atenția autorităților, dar și a căutătorilor de comori. Încă de atunci unii dintre observatorii direcți ai vestigiilor au intuit că aici s-ar fi aflat capitala ultimului rege dac, Decebal.

Cercetarea arheologică a „burgurilor dace” a început în perioada interbelică, după întregirea României, prin activitatea profesorului clujean D.M. Teodorescu. Săpăturile au continuat timp de aproape un secol la Grădiştea de Munte – Sarmizegetusa Regia, Costeşti – Cetăţuie, Costeşti – Blidaru, Luncani – Piatra Roşie, Băniţa, Căpâlna, Feţele Albe, Pustiosul, Rudele, Meleia, pentru a enumera cele mai importante situri. Ele au avut ca rezultat descoperiri esențiale pentru cunoașterea civilizației dacice: construcții cu rol militar (fortificațiile propriu-zise cu planuri şi zidărie de influență elenistică, turnuri izolate, valuri din pământ şi piatră), temple, locuințe, edificii poligonale şi rotunde, instalații de captare şi distribuire a apei (cisterne, conducte din tuburi de teracotă, canale din piatră) și ateliere metalurgice.

În perioada recentă, cercetările arheologice s-au desfășurat în sanctuarul şi fortificația de la Sarmizegetusa Regia, cu precădere, şi în alte trei cetăți (Costeşti – Blidaru, Costeşti – Cetăţuie, Luncani – Piatra Roşie).

Vino alături de noi la întâlnirea Arheologia pentru Toți, ediția a 11-a, pentru o nouă incursiune în lumea descoperirilor arheologice.

Moderatorul întâlnirii noastre este Marius Streinu, șeful secției Documentare Muzeală și Arheologică, Direcția Patrimoniu Digital din cadrul Institutului Național al Patrimoniului.

Cetățile dacice din Munții Orăștiei. Vechi și noi descoperiri arheologice

Sursa: https://cimec.ro/apt-editia-11-cetatile-dacice-din-muntii-orastiei-vechi-si-noi-descoperiri/


Poți să ne susții cumpărând cărți de la Carturesti, Litera, Librex, Libris, Cartepedia, Librarie.net, Okian.ro, Compania de Librării București, Anticariat-Unu sau Anticexlibris folosind linkurile de mai jos:

  1. Carturesti
  2. Litera
  3. Librex
  4. Libris
  5. Cartepedia
  6. Okian.ro
  7. Librarie.net
  8. Compania de Librarii Bucuresti
  9. Anticexlibris


Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

error: Continutul este protejat!