Mai jos sunt câteva idei principale din interviul pe care cercetătorul român Mihai Netea, cercetător și membru al Academiei Regale de Știință din Olanda. De asemenea, o parte din concluziile cercetărilor au apărut într-o carte recentă pe care o puteți cumpăra de aici sau dacă dați click pe poza de mai jos.
Iată concluziile:
- Domeniul geneticii aplicat la popoare sau la populații poate fi afectat din punct de vedere ideologic, ca toate componentele geneticii. Pe de altă parte, avantajul geneticii este acela că rezultatele sunt foarte clare, dau puțin loc interpretării subiective. Cercetarea genetică, ADN-ul este fixat practic și interpretările sunt mult mai ușor să fie obiective.
- Genetica a folosit teoria eugeniei, a genelor adevărate, care a fost pusă la șfârșitul sec.al XIX-lea- începutul sec. XX, care a fost după aceea la baza anumitor ideologii de extremă dreaptă, fasciste, rasiste, șamd., pe de o parte, a existat și a fost extrem de periculoasă, bineînțeles. Pe de altă parte, ceea ce s-a demonstrat în ultimii ani foarte clar, este că acele teorii, din punct de vedere științific, sunt absolut greșite, sunt absolut nejustificate din punct de vedere științific.
- Toți avem o fascinație a trecutului. Inclusiv, să zicem, într-o familie. Dacă ești într-o familie, dacă părinții sunt dintr-un anumit loc, ești curios să știi oare de unde or fi părinții, și părinții părinților lor. A ști de unde ne tragem exercită o fascinație profundă.
- Acum douăzeci de ani au fost dezvoltate metodologiile de izolare a ADN-ului uman din oasele care se găseau în situri arheologice. Și pentru prima dată este posibil să analizăm ADN-ul strămoșilor noștri, ceea ce dă o precizie crescută anumitor ipoteze științifice.
- E mult mai ușor să vezi cu cine se înrudește cineva, de unde a venit persoana respectivă, din ce fel de familie genetică face parte, ceea ce dă o precizie mult mai mare în special istoriei vechi. Pentru istoria recentă ai documente, o populație anume știi de unde a venit, dar dacă vorbim în special de perioada pre-istorică, deci înaintea documentelor scrise, nu avem astfel de informații, aveam ipoteze, în timp ce acum putem citi practic povestea populațiilor respective, analizând ADN-ul lor.
- Aceste studii au început acum în jur de 20 de ani și la început au fost câteva grupuri din Europa; trei grupuri, din Germania, Danemarca și Suedia și două grupuri din Statele Unite care au început să facă aceste studii.
- Din punct de vedere istoric, mai ales în preistorie, regiunea Peninsulei Balcanice, și în special regiunea României este de fapt mult mai importantă și mai interesantă din punct de vedere genetic decât Europa centrală, Germania și Scandinavia.
- Marile migrații care au venit dinspre Africa și Orientul Mijlociu către Europa, toate au trecut prin Peninsula Balcanică, intrând dinspre Anatolia, urmând culoarul Dunării, din cauză că era fertil, mult mai ușor accesibil. Marile migrații care au venit din Africa și Orientul Mijlociu au urcat pe coridorul Dunării.
- Am luat legătura cu colegi din România, am intrat în contact cu colegi de la Muzeul de Istorie Națională al Transilvaniei din Cluj, Muzeul Olteniei, Institutul Antropologic din București. Dânșii, fiind arheologi, antropologi lucrau din punct de vedere istoric, antropologic și arheologic pe populațiile care trăiau în România. Ei lucrau la populațiile preistorice de pe teritoriul României si au fost foarte deschiși să colaborăm și să studiem aceste populații nu numai din punct de vedere antropologic, fizionomic șamd, ci și din punct de vedere genetic. Și aceasta a dus, în ultimii zece ani, la mai multe studii pe care le-am făcut cu colegi din România, bineînțeles, dar și cu colegi din Spania, Suedia.
- Noi am secvenționat pentru prima oară craniul de la Peștera Muierii și am caracterizat în detaliu ADN-ul paleolitic al primilor oameni care au trăit în Europa, acum în jur de 36000 de ani.
- Craniul de la Peștera cu Oase a fost studiat de colegi din Germania și Statele Unite. În același timp, am făcut și câteva studii la populații românești contemporane, ca să putem face comparația și am arătat omogenitatea românilor din punct de vedere genetic.
- Practic, sunt extrem de puține diferențe între ardeleni, munteni, etc. Arcul carpatic a fost o barieră genetică foarte penetrabilă, foarte poroasă, foarte slabă, românii din punct de vedere genetic sunt foarte omogeni.
- Sunt foarte omogeni între ei, dar în același timp există o mare asemănare din punct de vedere genetic cu popoarele din jurul nostru.
- Dar ce ne deosebește de popoarele din jurul nostru?
- Din punct de vedere genetic, aproape nimic. Ne deosebește limba, cultura, de acolo vine conștiința națională, faptul că ne simțim altfel decât vecinii noștri maghiari sau bulgari sau sârbi.
- Populația maghiară și populația română, din punct de vedere genetic, sunt foarte apropiate. Noi vedem că există o bază genetică foarte solidă a populațiilor europene, care vine din paleolitic, neolitic și epoca bronzului, după aceea, diferențele care au venit în ultimele două mii de ani, cu populațiile migratoare care vin în timpul evului mediu dinspre est, inclusiv maghiarii, au o influență genetică minimă asupra populațiilor.
- Câteodată ele își pot impune limba, numele țării. Bulgaria – bulgarii au fost o populație turcică care și-a impus numele asupra populației slave care trăia în acel moment pe teritoriul Bulgariei, dar nu își impun genetica.
- Dacă ne uităm la genetica populațiilor din jurul nostru, este o populație extrem de veche care vine din zorii omenirii în Europa și care s-a schimbat din punct de vedere genetic foarte puțin, în ultimii două mii de ani.
- Nu există gene asiatice în genomul românilor de astăzi.
- S-au făcut câteva studii și sunt poate unul sau doi indivizi unde există o idee de genom asiatic, de exemplu, ultima mare migrație care vine din Asia pe teritoriul Europei și care – spre deosebire de celelalte migrații – nu a venit ca o populație cuceritoare, să ne gândim la huni, la avari, maghiari, bulgari, sunt populații războinice care vin dinspre Asia spre teritoriile Europei, dar ele sunt contopite practic în populația autohtonă, sunt complet asimilate în câteva secole.
- Cumanii sau maghiarii au gene categoric asiatice la venirea lor în Europa, dar în două,trei sute de ani ele sunt contopite în populația majoritară pe care o subjugaseră.
- Ultima mare migrație din Europa, o populație care nu vine ca niște cuceritori, este populația romă, și în populația romă se vede foarte clar încă un substrat sud-asiatic.
- Genetica populației rome este în momentul acesta 70% europeană.
- Am păstrat ceva gene din populația care a creat cultura Cucuteni?
- Absolut. Marile culturi neolitice. Dacă e să ne gândim la genetica românilor, sunt trei populații de bază care formează genetica românilor.
- Cam 30% din genetica românilor este populația paleolitică care a migrat în urmă cu 50000 de ani în Europa – oase de la Peștera Cioclovina și Peștera Muierii.
- Urmează o mare migrație neolitică care vine din Orientul Mijlociu și care aduce agricultura și creșterea animalelor și care formează unele dintre cele mai înfloritoare culturi neolitice din Europa pe teritoriul României, cultura Vinca, cultura Boian și mai târziu, în neoliticul mijlociu, cultura Cucuteni.
- Cultura Cucuteni este, probabil, cea mai impresionantă cultură neolitică europeană, în care satele ajung să aibă până la 50000 de locuitori, impresionant de dezvoltate.
- În momentul când omul modern a migrat în Europa s-a întâlnit cu populațiile de Neanderthal care trăiau aici de 700 000 de ani. Trebuie să ne gândim că noi am fost practic noii veniți care am înlocuit populația de Neanderthal care exista deja și trăia de 700.000 de ani în Europa.
- Omul de Neanderthal a trăit în Europa de vreo 15 ori mai mult decât am trăit noi, ca om modern. Dacă e să ne gândim la climatul Europei, la tipul de infecții care sunt în Europa, acestea sunt foarte diferite de cele din Africa.
- În momentul când au ajuns în Europa, ca toți oamenii, oameni se amestecă unii cu alții, a fost un amestec clar cu Neanderthal, de exemplu craniul de la Peștera cu Oase este al unui urmaș al înrudirii dintre omul modern și omul de Neanderthal și, bineînțeles, populația de om modern era mult mai numeroasă.
Controverse despre originea aromânilor
- Au fost câteva studii foarte bine făcute de colegii din Spania, care au studiat populațiile aromâne, împreună cu populațiile din jur care, bineînțeles, și-au dat acordul și nu au reușit să le deosebească de populațiile din jurul lor.
- Din punct de vedere genetic nu putem face niciun fel de ipoteză cum că aromânii ar fi români plecați în ultimele secole sau că au fost o populație vorbitoare de limba latină care migrează în sud.
- Dacă mă întrebați pe mine, eu cred că în momentul în care Imperiul Roman ocupă Dacia și avem provinciile Imperiului Roman la sud și la nord de Dunăre, nu trebuie să ne uităm la Dunărea de acum 2000 de ani ca la Dunărea de acum.
- Conștiința națională română vede Dunărea ca granița românismului, granița latinității de unde pornesc Bulgaria, Serbia care sunt țări slave.
- În momentul în care s-a format poporul roman, primii pași în sinteza daco-romană, dacii sunt și ei o populație vorbitoare de limbă indo-europeană care ajung pe teritoriul României abia în epoca bronzului, deci ei formează celelalte 20% din structura genetică a poporului român, ei sunt o ramură a tracilor, și tracii, împreună cu dacii, bineînțeles, trăiesc pe ambele maluri ale Dunării.
- Părerea mea personală este că primii pași ai formării limbii române s-au făcut pe ambele maluri ale Dunării. Și Dunărea reprezenta mai mult o coloană vertebrală decât o graniță în acest proces.
- Acest proces de contopire, de formare a limbii române pas cu pas din latina vorbită, a fost întrerupt, cred eu, de marile migrații, care încep în sec. V, VI, întâi vin hunii, după aceea vin goții, și apoi vin slavii.
- Hunii și goții au o influență extrem de efemeră asupra populațiilor autohtone, dar marea migrație slavă care începe cu sec. VI, VII și se continuă până prin secolul X are o influență extrem de importantă asupra sudului Europei.
- Fiindcă slavizează o parte importantă a Peninsulei Balcanice. Eu cred că populațiile slave, care numeric sunt mult mai importante decât celelalte populații venite anterior și care au un impact scăzut asupra populațiilor autohtone, ele la un moment dat intră inclusiv pe teritoriul României, are loc o importantă influență asupra populației daco-romane, nu putem vorbi de limba română până când anumite influențe slave nu sunt integrate în populația daco-romană.
- În special când slavii sunt urmați de cumani, probabil că inclusiv influența slavilor asupra românilor ar fi fost mult mai mare dacă nu ar fi existat migrația cumană care vine câteva secole mai târziu și care împinge o parte a populației slave spre sudul Dunării. Și părerea mea este că, cel puțin așa cred, dar, încă o dată, sper că mă iartă colegii istorici care știu mai bine decât mine, părerea mea este că migrația slavă masivă care are loc spre teritoriile din sudul Dunării și formează, Serbia, Bulgaria șamd mai târziu, împinge populațiile romanice care trăiau în direct contact cu ceea ce va deveni poporul roman în nordul Dunării și le împing în nordul Greciei, în munții Epirului.
- Dar eu cred că aromânii au fost cu noi împreună în primele faze ale formării poporului roman și apoi au fost împinși de migrațiile ulterioare din evul mediu timpuriu spre nordul Greciei.
- Noi nu suntem cu nimic mai apropiați de populațiile albaneze decât suntem de populația ucraineană. Care populație ucraineană formează în timpul neoloticului împreună cu întregul nord-est al României, și se întinde până la sud, și se continuă cu cultura Boian, formează cultura Cucuteni.
- Dacă poporul român s-ar fi format exclusiv în sudul Dunării, migrând apoi în nord, ar fi trebuit să vedem un astfel de semnal genetic care nu se vede.
- Eu cred că în importante momente din istorie a existat o continuitate între populațiile vorbind limbă romanică – deja nu mai era limbă latină – în nordul și sudul Dunării, de unde vedem anumite influențe lingvistice minime, cuvinte din limba albaneză, care cred că sunt o rămășiță a acelor perioade inițiale.
- Dar părerea mea e că poporul român, în principal, se formează în Transilvania, Oltenia, partea vestică a Munteniei, inclusiv o componentă din sudul Dunării care se continuă aici.
- Cred că Moldova și partea estică a Valahiei vor deveni românești treptat. Acolo este o mult mai puternică interacțiune și cu populația slavă. Nu erau munți acolo și pentru orice populație migratoare era mai ușor să se aciueze la șes.
- Până la urmă componenta demografică mult mai puternică a românilor trăind la munte și coborând înapoi și reocupând partea de câmpie, practic duce la actuala conformație geografică a României.
Cât de mult suntem daci sau traci și cât din genomul nostru este alcătuit din genele populațiilor paleolitice și neolitice autohtone?
- Sunt trei componenente cruciale în structura genetică română: componenta paleolitică – craniile de la peștera Cioclovina și Muierii și populațiile mezolitice care urmează după aceea, care e de aproximativ 30%. Sunt aprox. 45-50% populațiile neolitice – cultura Cucuteni, cultura Hamangia cam 50%. Și cam 20% este influență indo-europeană care migrează în Europa acum 3500 de ani din stepele de la nord de Marea Neagră, cele care aduc limbile indo-europene, inclusiv daca.
- Dacii sunt o populație cuceritoare care cuceresc cultura Cucuteni, cultura Boian și formează structurile statului dac, dar ei sunt o elită conducătoare care contribuie cam aprox cu 20% la viitorul popor român care se va forma.
- 5% sunt tot felul de populații care peregrinează pe aici.
- Dar poate că mă întrebați unde sunt romanii? Noi vorbim o limba latină, pe ei nu-i găsim niciunde?
- Romanii sunt și ei importanți, dar romanii erau din punct de vedere genetic nu chiar identici, dar foarte apropiați de daci.
- Genetic, dacii și romanii sunt foarte apropiați. Bineînțeles că ei se încrucișează, și e greu de spus, dar dacă ne uităm la demografia provinciei Dacia, cât a fost administrație romană și câți erau țăranii daci.
- Singurii care ar fi putut să influențeze românii, sau alte populații europene, sunt populațiile care migrează din Asia în timpul evului mediu, care vin cu o structură genetică foarte diferită.
- Dar ele, inclusiv în momentul în care cuceresc – am avut hunii, am avut hanatul avar, am avut cumanii, dar numărul este mult prea mic, este atât de mic încât nu pot să influențeze. Ei sunt niște elite conducătoare, așa cum au fost multe ipoteze publicate în ultimii ani, o elită cumană, boieri cu nume cumane. Ei sunt boieri, doar o elită feudală. Dar, până la urmă vor fi complet asimilați de populația română care era autohtonă.
Poți să ne susții cumpărând cărți de la Carturesti, Litera, Librex, Libris, Cartepedia, Librarie.net, Okian.ro, Compania de Librării București, Anticariat-Unu sau Anticexlibris folosind linkurile de mai jos:
- Carturesti
- Litera
- Librex
- Libris
- Cartepedia
- Okian.ro
- Librarie.net
- Compania de Librarii Bucuresti
- Anticexlibris