Conflictele de la Dunărea de Jos după retragerea aureliană


Poți să ne susții cumpărând cărți de la Carturesti, Litera, Librex, Libris, Cartepedia, Librarie.net, Okian.ro, Compania de Librării București, Anticariat-Unu sau Anticexlibris folosind linkurile de mai jos:

  1. Carturesti
  2. Litera
  3. Librex
  4. Libris
  5. Cartepedia
  6. Okian.ro
  7. Librarie.net
  8. Compania de Librarii Bucuresti
  9. Anticariat-Unu
  10. Anticexlibris

5.5 lei pentru o oră de istorie în fiecare lună, cu lucruri pe care le știai mai puțin sau poate nu le știai deloc despre istoria României!

După retragerea administrației și armatei din Dacia Romană, aceasta a ieșit din granițele Imperiului Roman. Cu toate acestea, majoritatea populației daco-romane a rămas în provinciile dacice. Totuși, continuarea procesului de romanizare după retragere este dezbătut de mulți istorici: “acest eveniment de o importanță excepțională pentru istoria poporului român și a romanității danubiene a provocat în istoriografia modernă cunoscuta discuție în jurul problemei dacă în Dacia a rămas sau nu o populație romanică.”

Un articol complet și atent cercetat pe tema retragerii aureliene din Dacia a fost scris mai de colega mea, Teodora Smultea. Vezi aici.

Situația de la nord de Dunăre după Retragerea Aureliană

Imediat după retragere, teritoriile Daciei rămân sub stăpânirea popoarelor germanice. În vest se regăseau vandalii. În centru și est predominau goții, iar în nord gepizii. De asemenea, regăsim încă două triburi germanice, cu o mai mică importanță –  victoalii și taifalii. 

Granița naturală ce despărțea Imperiul Roman de fosta Dacia Traiana era Dunărea, aceasta necesitând o apărare bine pusă la punct, fiind construite numeroase fortificații de-a lungul său. Totuși, incursiunile ofensive în teritoriul barbar au fost folosite pentru a contracara eventuale acțiuni ofensive pregătite de triburile germanice menționate anterior, în special de goți.

Astfel, în 278, împăratul Probus, cu scopul de a consolida frontiera dunăreană, după obținerea unor victorii răsunătoare împotriva sarmaților, a supus populațiile gotice de la nord de Dunăre, înspăimântate de cele auzite despre violența împăratului. [3]

După aceste victorii, Probus se ocupă de campanii în vestul imperiului, care îl țin ocupat în timp ce Carus preia conducerea armatelor. Probus este ucis de proprii soldați, iar campania militară pregătită de acesta împotriva sarmaților iazygi a fost declanșată de Carus în toamna anului 282.

După cucerirea Daciei de către Traian, cele două neamuri sarmate mai importante, Iazigii și Roxolanii, și-au păstrat locuințele lor, uneori făcând incursiuni în noua provincie romană, ca de pildă pe vremea lui Hadrian. După părăsirea Daciei, ei continuă să domine în aceleași părți, adică la răsărit, în Moldova dintre Prut Nistru, iar la apus în pusta ungară. Se pare că și câmpia munteană, mai ales în partea de răsărit a ei, a fost sub aceeași dominație. Așa ne putem explica denumirea de “regiunea Sarmaților”, care i se dă de către scriitorul Orosius, în timpul lui Constantin cel Mare.

Luptele împotriva sarmaților au fost continuate și de Dioclețian.

Articolul întreg se găsește în ediția din martie 2022, mai jos. Sau cumperi acces pe 6 luni și primești 2 ediții gratis din cele lansate până  acum, ori cumperi acces pe 3 luni și primești o ediție gratis din cele lansate până acum.




Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

error: Continutul este protejat!