Când ne gândim la prima școală românească, ne vin în minte două imagini: una a unei școli cum vedem astăzi și alta a hărții României. Ei bine, România nu a fost întotdeauna cum o vedem acum pe hartă, ci a fost formată din unirea, cu multă trudă și sacrificiu, a celor 3 țărișoare despre care am învățat la istorie: Țara Românească, Moldova și Transilvania.
Prima școală românească: unde se află
Prima școală românească se află în Șchei, județul Brașov, în curtea unei biserici numite Biserica Sf.Nicolae. Această biserică fost ridicată în 1495 de către voiedoul din acea vreme, dar și cu ajutorul a 32 de domni ai Țării Românești și ai Moldovei, cu sprijinul deosebit al fiicei țarului Petru cel Mare, Elisabeta Petrovna și mai târziu cu donație din partea lui Neagoe Basarab 1521.
Prima școală românească este astăzi un muzeu ce poate fi vizitat de către oricine, iar clădirea sa include vechea „casă de ănvățătură” construită în anul 1495, iar parterul și etajul au fos construite în anul 1760 odată cu turnul cu ceas al bisericii.
Se află la câțiva pași de Piața Sfatului din Brașov, într-o curte înverzită, un loc plin de liniște și frumusețe în care parcă dai timpul înapoi cu fiecare pas făcut. Ghidul turistic este un preot, Sebastian Pârvu care vorbește fluent 5 limbi străine și care are răbdare cu fiecare turist să îi explice importanța și valoarea fiecărui exponat.
Articolul întreg se găsește în ediția din iunie 2022, mai jos. Sau cumperi acces pe 6 luni și primești 2 ediții gratis din cele lansate până acum, ori cumperi acces pe 3 luni și primești o ediție gratis din cele lansate până acum.
Poți să ne susții cumpărând cărți de la Carturesti, Litera, Librex, Libris, Cartepedia, Librarie.net, Okian.ro, Compania de Librării București, Anticariat-Unu sau Anticexlibris folosind linkurile de mai jos:
- Carturesti
- Litera
- Librex
- Libris
- Cartepedia
- Okian.ro
- Librarie.net
- Compania de Librarii Bucuresti
- Anticexlibris
Pingback: De 1 decembrie vă oferim gratis primele 5 articole premium de istorie veche la care am lucrat recent - Istorie Veche