Observăm că actul retragerii nu înseamnă momentul final al romanizării, ci asistăm în fapt, de la jumătatea secolului III și până la invazia hunică, la o „epocă romană târzie”, perpetuându-se așadar o „romanitate fără imperiu” prin populația daco-romană latinofonă, ce-i drept, mai modestă de acum înainte, după retragere, limba dacică strămoșească neluând locul latinei ci dimpotrivă, latina face progrese teritoriale. Din perspectivă militară, linia Dunării își păstrează vechea importanță strategică prin seria de capete de pod din câmpia nord-dunăreană, de la mare până la Porțile de Fier ale Transilvaniei. Expediții victorioase la nordul Dunării ale împăraților Galerius (domnie 305-311), Constantin cel Mare (domnie 306-337) și Valens (domnie 364-378), au menirea de a fixa pe vizigoți la răsărit de Carpați și instalarea controlului imperial pe cea mai mare parte a Câmpiei Române, control ce se menține doar până la prăbușirea echilibrului politic din Europa Răsăriteană provocată de invazia hună în 376, politica imperială redevenind activă la N de Dunăre după părăsirea scenei de către huni în 454.
Ca și consecințe social-economice, culturale și politice ale actului aurelian, se surprinde o revenire la economia naturală, o ruralizare a vieții, restrângerea activității economice, dispar adevăratele fortificații, termele și templele, depopularea orașelor, risipirea și distrugerea bogățiilor, case de lemn și bordeie, locuințe simple de veche tradiție autohtonă. Ruralizarea nu a însemnat o încetare a existenței orașelor, ci existența lor în forme mai primitive. Această perioadă de degradare a vieții sociale și politice, duce însă, prin mișcarea naturală a populației și prin păstorit, la o expansiune a romanității din fosta provincie roamană Dacia, înspre vestul, nordul și răsăritul Daciei clasice și invers, grupuri de daci liberi vin și se așează în fostul teritoriu imperial Dacia, producându-se pe această cale o anumită uniformizare a culturii materiale romanice încă înainte de sosirea slavilor, cultură numită conform regiunilor: Ipotești-Cândești, Costișa-Botoșana-Hansa, Bratei-Morești, etc. Din perspectivă culturală, vedem cum teritoriul Daciei a continuat să rămână în sfera de influență romană. Produsele de uz casnic precum ceramica, podoabele, se găsesc de la un capăt la celălalt al Daciei, inclusiv în ținuturile dacilor liberi. Întreg acest spațiu aparține în secolele IV-VI civilizației provinciale romane, fapt dovedit și prin descoperirea unor cimitire daco-romane în care se află laolaltă ritul roman de inhumație și dacic de incinerație. Zecile de tezaure descoperite pe teritoriul Daciei atestă circulația monedei bizantine de bronz folosită de populația locală în schimburile cotidiene. Toate acestea conturează existența unei culturi materiale indigene, puternic pătrunse de influențe romane în tot spațiul vechii Dacii din secolele IV-VI.
Articolul întreg se găsește în ediția din martie 2022, mai jos. Sau cumperi acces pe 6 luni și primești 2 ediții gratis din cele lansate până acum, ori cumperi acces pe 3 luni și primești o ediție gratis din cele lansate până acum.
Poți să ne susții cumpărând cărți de la Carturesti, Litera, Librex, Libris, Cartepedia, Librarie.net, Okian.ro, Compania de Librării București, Anticariat-Unu sau Anticexlibris folosind linkurile de mai jos:
- Carturesti
- Litera
- Librex
- Libris
- Cartepedia
- Okian.ro
- Librarie.net
- Compania de Librarii Bucuresti
- Anticexlibris
Pingback: Conflictele de la Dunărea de Jos după retragerea aureliană - Istorie Veche