Situl arheologic de la Şcheia–Siliştea. Mărturii din preistorie până in Evul Mediu

La construcţia căii ferate Suceava – Păltinoasa, situl multistratificat de la Siliştea Şcheii(com. Şcheia, jud. Suceava) a oferit numeroase şi valoroase materiale din diferite perioade istorice.
Săpăturile sistematice şi cele de salvare, precum şi cercetările de suprafaţă aut dovedit că această staţiune arheologică a fost locuită începând din neolitic (prin comunităţile ceramicii liniare), continuând cu secvenţe de locuire care se succed, cu unele întreruperi, până în Evul Mediu
(sec. XIV–XV).
Deosebit de impresionante sunt descoperirile (ceramică lucrată la roată şi cu mâna, ceramică provincială romană, monede romane imperiale) din perioada dacilor liberi (civilizaţia carpică), precum şi cele aparţinând Evului Mediu, care ne înfăţişează aspectul unei comunităţi rurale din imediata apropiere a oraşului-capitală a Moldovei. Chiar dacă nu sunt tot aşa de consistente,celelalte descoperiri de aici (ceramică liniară, Precucuteni, amfore sferice, Noua, Gáva–Holihrady ş.a.) prezintă importanţă, prin piesele lor ceramice sau de piatră şi bronz, unele cu adevărat excepţionale.

Studiul de faţă reprezintă nu numai o primă sinteză a cercetărilor mai vechi şi mai noi întreprinse aici, ci şi un preambul al viitoarei monografii de sit.

Planul locuintei carpice de la Silistea Scheii, Suceava – sursa Muzeul National al Bucovinei

Nivelul de locuire care a dus faima sitului de la Siliştea Şcheii este datat grosso modo în secolele II–III d.Hr. Excavaţiile manuale pentru rambleul căii ferate au facilitat recuperarea, încă din 1959, a unei cantităţi apreciabile de ceramică de o frapantă diversitate. Săpăturile arheologice de salvare, desfăşurate în paralel cu lucrările la calea ferată, au reuşit să individualizeze numai câteva complexe.

Din păcate, tocmai centrul aşezării dacilor liberi este acum total distrus, rămânând însă intactă periferia acesteia, aşa cum ar sugera săpăturile din anul 1969.
Cercetările arheologice din anii 1960–1961, concretizate prin patru secţiuni şi şase casete, însumând o suprafaţă totală de 430 m2, au reuşit să dezvelească două locuinţe de suprafaţă şi trei cuptoare pentru ars ceramică, acestea fiind printre primele descoperiri de acest gen din Moldova. Pe lângă alte artefacte, între care şi monede romane, materialul cel mai abundent şi mai relevant constă din ceramică, din care numai o parte s-a putut întregi.

Ca în toate siturile dacice aparţinând secolelor II–III d.Hr., după tehnica de modelare, s-a găsit ceramică lucrată cu mâna, cu roata şi fragmente de amfore romane. Stadiul actual de prelucrare a materialului, constând din mii de fragmente, nu îngăduie aproximări cantitative referitoare la procentele speciilor şi formelor identificate în săpătură.

În ceea ce priveşte ceramica lucrată cu mâna, se remarcă două aspecte. Primul se referă la faptul că, într-un centru specializat pe producţia ceramicii lucrate cu roata, s-a făcut şi s-a utilizat şi categoria veselei în care predomină forme precum ceaşca dacică, vasul bitronconic şi oala-borcan. Aşa cum s-a subliniat şi cu alt prilej (IGNAT 1999, 84), aceste vase lucrate cu mâna aveau o folosinţă specială, care le făcea de neînlocuit, cu toată abundenţa ceramicii lucrate cu roata. Al doilea aspect are în vedere faptul că la Siliştea Şcheii s-au modelat cu mâna şi alte forme ceramice, cum ar fi străchinile (FOIT 1969, fig. 4/3), rar atestate în alte aşezări contemporane.

Ceramica lucrată cu roata, arsă reducător (cenuşie, cu nuanţe diferite) şi oxidant, este reprezentată printr-o gamă variată de forme comune ariei de răspândire a aspectului cultural Poieneşti. Din observaţiile de până acum se pare că s-au modelat aceleaşi forme, indiferent de tipul de ardere. O situaţie specială o implică ceramica roşie, de o surprinzătoare calitate, care merită efectuarea unor cercetări interdisciplinare. Frapanta diversitate tipologică a ceramicii lucrate cu roata, utilizarea unor motive ornamentale diferite impun o publicare exhaustivă a acestui material.

În caseta 6, cercetată între cuptoarele 1 şi 3, a fost descoperit, la –0,60 m, un fragment de vas de culoare cenuşie, lucrat la roată, provenind probabil de la o fructieră, decorată cu tipare sigilare şi rotiţe dinţate (pl. IV/5). Cu ajutorul acestora au fost redate cercuri adâncite alăturate, linii adâncite simple sau în forma literei „V”, precum şi un cerb (FOIT 1969, 31, 33–34, fig. 9).

Denar – Antoninus Pius (138 – 161)

Deosebit de importantă este descoperirea întâmplătoare, în anul 1971, în timpul săpării unui canal de scurgere, a unui denar roman imperial emis de Marcus Aurelius (161–180). Piesa, care s-a păstrat în bune condiţii, a putut fi determinată cu precizie, stabilindu-se faptul că a fost emisă în anul 174 d.Hr. (FOIT 1988, 38).
Pe aversul denarului era legenda M(ARCUS) ANTONINVS AVG(VSTVS) TR(IBUNICIA) P(OTESTATE) XXIX, în câmp fiind redat bustul laureat al împăratului, cu faţa spre dreapta. Pe revers putea fi observată legenda IMP(ERATOR)… CO(N)S(VL) III, cu zeiţa Securitas în câmp, aşezată pe tron, cu faţa spre stânga, cu un sceptru în mâna dreaptă şi cu mâna stângă sprijinită de tron (FOIT 1988, 38). Această monedă se alătură celei descoperite în lipitura cuptorului 3, care a fost datată larg, datorită stării precare de conservare, fiind atribuită (FOIT 1969, 28; 1988, 38) unei emisiuni din timpul în care la Roma îşi exercitau puterea Antoninus Pius (138–161 d.Hr.) sau Marcus Aurelius (161–180 d.Hr.).

Monede romane imperiale din argint si bronz- secolele 2-4. d.Hr.

Sursa text si continuarea, mai jos in PDF.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.