Arheologia pentru toti #1 – Programul Național Limes – castrul roman de la Bologa, Cluj

Cum te ajuta Istorie Veche? Completeaza chestionarul de mai jos si poti castiga „Documente privitoare la Zalmoxis”, de Dan Dana

Sursa: evenimentemuzeale.ro
Miercuri, 17 februarie 2021, am pornit o primă călătorie în universul arheologiei, alături de Felix Marcu (Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei) și Ștefan Bâlici (Institutul Național al Patrimoniului), doi dintre profesioniștii de al căror nume se leagă unul dintre cele mai importante proiecte de promovare și punere în valoare a patrimoniului arheologic românesc – Programul Național Limes.

Aceasta este, de altfel, și tema principală de anul acesta a întâlnirilor publicului larg cu arheologia. Urmează, așadar, un an de descoperiri, cu ajutorul specialiștilor, a celor mai interesante situri arheologice de pe fosta graniță a Imperiului Roman – pentru care România pregătește în acest an dosarul de candidatură pentru înscrierea pe lista Patrimoniul Cultural Mondial (UNESCO)

În întâlnirea de miercuri, 17 februarie, discutăm, așadar, de ce e important Programul Național Limes și facem o primă oprire – virtuală și cu ghidajul specialiștilor – la Castrul roman de la Bologa, jud. Cluj.
Moderator: Bogdan Șandric (Direcția Patrimoniu Digital, Institutul Național al Patrimoniului – inițiatorii seriei de conferințe dedicate arheologiei).
Agenda primei întâlniri cu „Arheologia pentru toți”
Dată: 17 februarie 2021
Prima parte
– Despre patrimoniul arheologic, prin lentila UNESCO – Ștefan Bâlici
– Programul Național Limes – Felix Marcu
Pauză
 
Partea a II-a
 
– Prezentarea Castrului roman de la Bologa, comuna Poieni, județul Cluj
– Întrebări

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.