Războaiele purtate de Mircea cel Bătrân – prima parte

Fragment din cartea Mircea cel Batran – Colectia Centenarul Unirii, de Cristian Mosneanu

Bătălia de la Kossovopolje (1389)

După înfrângerea suferită de către otomani în bătălia de la Plocnik (1387), purtată împotriva sârbilor, Murad I îşi va reface oastea la Philippoulis (Plovdiv) până în primavara anului 1389. De aici îşi va deplasa armata pe traseul Velbuzd, Preseve şi Gjilan spre Priştina, unde va ajunge la 14 iunie. Sârbii conduşi de către prinţul Lazăr Hrebeljanovic (1371 – 1389), aflând de intențiile otomanilor vor crea o alianţă creştină din care vor face parte cotingente sârbe, albaneze, croate, bosniace, maghiare şi române.

Mircea cel Batran. Colectia Centenarul Marii Uniri, Cristian Mosneanu

Bătălia se va da în ziua de 15 iunie la Kossovopolje, intrând în istorie sub numele de Bătălia de la Câmpia Mierlei.  Coaliţia avea să obţină primele rezultate în urma distrugerii flancului stâng al oastei otomane condus de Iakub Celebi şi împingerii părţii centrale a armatei turce în retragere. Impulsionaţi de vestea uciderii sultanului Murad I de către nobilul Miloş Oblici, luptătorii creştini, entuziasmaţi, vor scădea ritmul luptei. În acel moment, Baiazid I (1389 – 1402), fiul lui Murad, va iniţia un puternic contraatac care va duce la înfrângerea şi măcelărirea creştinilor. Însuşi prinţul Lazăr va fi ucis în această bătălie. Urmare a acestei strategii Baiazid I va fi supranumit Îlderim, adică Fulgerul.

Poetul sârb Kosančić Ivan avea să rezume întreaga bătălie printr-o frază care reflectă puterea în creştere a turcilor: „dacă toţi ne-am preface acum în sare, tot n-am fi destui să sărăm mâncarea turcului…”

În urma participării contingentelor sale la această bătălie şi a ocupării Dobrogei, Mircea cel Bătrân va conștientiza faptul că intrase în atenţia otomanilor.
În această perspectivă îşi va căuta noi alianţe, finalizate prin cea din toamna anului 1389 cu Petru I Muşat al Moldovei (1375 – 1391) şi Vladislav al II-lea al Poloniei (1386 – 1434), prin actul comun emis la 10 decembrie al aceluiaşi an.

Atacul turcilor asupra Ţării Româneşti nu se lasă mult așteptat. În toamna anului 1390, Baiazid I atacă şi cucereşte Vidinul şi-l alungă pe ţarul Straţimir. Cu această ocazie pătrund şi în Ţara Românească, ucigând şi jefuind comunităţile de la nord de Dunăre. Mircea cel Bătrân atacă în primavara anului 1391 trupele turceşti conduse de către Firuz Bei şi le decimează. În urma victoriei obţinute, domnitorul român reocupă Vidinul, şi-l repune în drepturi pe ţarul Straţimir.
Următorii ani nu se mai semnalează conflicte între români şi turci, aceştia mutându-şi interesul în luptele purtate cu Imperiul Bizantin. Baiazid I va începe asediul Constantinopolului în anul 1391, asediu care va dura până în anul 1401. În anul 1393, Baiazid va ocupa ţaratul de la Târnovo, luându-l în prizonierat pe ţarul Ioan Şişman. Mare parte a Vlaho-Bulgariei va fi anexată în noul Imperiu turc şi transformată în paşalâc, graniţa stabilizându-se la Dunăre. Cu această ocazie este cucerită şi cetatea Silistra, aflată în stăpânirea lui Mircea.

Portret in creion negru
© 2014 Andrei George Croitoru

Bătălia de la Rovine (1394)

Ca răspuns la pierderea cetăţii Silistra şi la frecventele incursiuni ale oştilor turce în nordul Dunării, Mircea cel Bătrân va organiza un atac surpriză chiar în teritoriul turcesc. La începutul anului 1394, pătrunde cu o puternică cavalerie românească, până la poalele versantului meridional al Munţilor Balcani, la Karnobat, unde distruge bazele achingiilor otomani.

Pentru a răzbuna atacul domnitorului român, Baiazid I organizează prima mare campanie în Ţara Românească. În toamna anului 1394, Baiazid pătrunde în Muntenia în fruntea oştilor sale, ucigând şi distrugând totul în calea lor. Cronicarul Laonic Chalcocondil descrie foarte plastic tactica de gherilă, adoptată de domnitorul român:

„Mircea însă, după ce și-a adunat oaste din țară, nu și-a făcut planul să iasă împotriva (dușmanului) ṣi să dea lupta cu el, ci ṣi-a pus la adăpost în muntele Prasovon <zona Brașovului> femeile și copiii. Se ţinea apoi ṣi el după armata lui. Baiazid prin pădurile ţării, care sînt multe ṣi acoperă în toate părţile ţara, ca să nu le fie duṣmanilor lesne de umblat ṣi nici de cucerit. Ţinîndu-se după el, săvârṣea fapte vrednice de amintit: se încaieră în luptă, dacă vreo parte a oștirii duṣmane, rupîndu-se de ceilalţi, se îndreaptă undeva în țară după hrană sau după pradă de vite ṣi astfel hărţuia ostirea (lui Baiazid) cu cea mai mare îndrăzneală, ţinîndu-se după ea ṣi dând mereu lupte în chip strălucit. Şi se spune că presa armata (dușmanilor) aflată în marș ṣi-i aducea grele pierderi ṣi nu înceta să o hăcuiască.“[ Chalcocondil, Laonic ,Chalcocondil, Laonic –  Expuneri istorice, ed. Vasile Grecu, Bucureşti, 1958, p.354]

Armata otomană avea să fie atrasă în cursă, pe un teritoriu mlăştinos, numit la Rovine, loc situat posibil pe cursul Jiului. În urma bătăliei de la 10 octombrie 1394, Mircea obţine una dintre cele mai mari victorii din istoria neamului. Armata otomană a fost în mare parte decimată. Cavalerul cruciat Philippe de Mezieres va relata sugestiv acest fapt: „Baiazid a avut o altă bătălie < înainte de cea de la Nicopole > contra românilor, în care a fost înfrânt cu desăvârşire şi a pierdut în jurul a 30.000 de turci, care au murit în bătălie.”[ Chalcocondil, Laonic, Chalcocondil, Laonic –  Expuneri istorice, ed. Vasile Grecu, Bucureşti, 1958, p.357]

Umilit, Baiazid I se va retrage cu trupele rămase, în grabă la sud de Dunăre, începând munca de reîntregire a armatei otomane.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.