Castelul Bran – scurt istoric

1211 – Cavalerii teutoni, „Ordo domus Sanctae Mariae Theutonicorum Hierosolimitanorum“, ordin religios catolic înfiinţat de cruciaţii germani în Palestina, la sfârsitul secolului al XII-lea, primesc de la regele Andrei al II-lea al Ungariei Țara Bârsei (Terra Borza ori Burzenland – un district denumit astfel după tribul cuman al burcilor). Darul urmărește stabilirea în regiune a teutonilor și apărarea graniței de sud-est a Transilvaniei de cumani și pecenegi.

Teutonii ridică o fortăreaţă la Bran (denumirea slavonă a cuvântului „poartă”); în 1226 ei sunt izgoniţi din regiune.

Castelul Bran – septembrie 2020

1377 – La 19 noiembrie cancelaria regelui maghiar Ludovic cel Mare – Ludovic I de Anjou – emite un act prin care acordă locuitorilor Brașovului (Kronstadt – Orașul Coroanei) privilegiul construirii unui castel. Acest document îndeamnă sașii (Sachsen – populație de origine germană venită în Transilvania în secolul al XII-lea) din întreaga regiune a Brașovului să participe la construcția castelului Bran, inițial denumit Dietrichstein sau Törzburg în limba germană, Törcsvár în maghiară și Turciu în română.

1388 – Este anul în care se încheie construcţia castelului. Acesta este ridicat pe stânca abruptă dintre Măgura şi Dealul Cetăţii şi dispune de o vedere excepţională spre dealurile învecinate, spre valea Moeciu şi Ţara Bârsei. Castelul are atât rolul de vamă – reţine 3% din valoarea mărfii care intră şi iese din Transilvania, cât şi cel de fortăreaţă la graniţa estică a Transilvaniei destinată încercării de a opri extinderea Imperiului Otoman. El este locuit de soldaţi, de profesie mercenari. Cronicarul Ioan de Tîrnava amintește și de „briganții și balistarii englezi” din secolul al XV-lea. Castelanul Branului este ales de către rege, de regulă din rândul sașilor. În istoria Transilvaniei rolul său va fi din ce în ce mai important, astfel încât la sfârșit de veac XV comandantul castelului ajunge să dețină și titlul de vice-voievod al Transilvaniei.

1407 – Sigismund de Luxemburg dă castelul ca feudă (proprietate oferită în schimbul loialităţii) aliatului său, domnitorului Țării Românești Mircea cel Bătrân, pentru a se putea retrage aici în caz de atac al turcilor. În 1419, după încetarea din viață a voivodului, instabilitatea politică din Țara Românească îl determină pe Sigismund să preia castelul și să îl încredinţeze principilor Transilvaniei.

1441 – Turcii întreprind o incursiune în Transilvania, dar Iancu de Hunedoara îi înfrânge la Bran. Iancu, principe al Transilvaniei, are nevoie de sprijinul sașilor la graniță și reîntărește privilegiile acordate locuitorilor Brașovului de Mircea cel Bătrîn și de Sigismund.

1459 – Vlad Ţepeş, însărcinat de principii Transilvaniei cu rezistența antiotomană la graniță, este aliat cu Branul și Brașovul în timpul primei sale domnii (1448) și în perioada de până la cea de-a doua domnie. Cu toate acestea la începutul anului 1459, în timpul celei de-a doua domnii (1456 – 1462), armata sa trece prin Bran și atacă Braşovul pentru a rezolva un conflict dintre domnitorul Ţării Româneşti şi saşii care cereau taxe vamale tot mai mari şi îl susţineau pe oponentul său la tron. Vlad Ţepeş arde suburbiile oraşului şi omoară sute de saşi, provocând comunitatea săsească să se răzbune şi să-l zugrăvească în cronici ulterioare drept un tiran extrem de sângeros.

Sursa: castelulbran.ro