Cetatea Sarmizegetusa – reconstruită de Teohari Antonescu

Venio este partenerul istorieveche.ro! https://venio.ro te pune in legatura cu furnizori care iti trimit oferta personalizata pentru nevoia ta de produse. Trimite cererea ta pentru masti si manusi de protectie sau dezinfectanti aici: https://venio.ro/trimite-mesajul-tau-furnizorilor

Am găsit la prietenul Cristian Moșneanu poza de mai jos, din lucrarea Cetatea Sarmizegetusa – reconstruită după columna traiană și ruinele din Grădiștea de Teohari Antonescu.

În 1906, profesorul de istorie de la Universitatea din Iași, la îndemnul lui Dimitrie Onciul, reconstruiește cetatea Sarmizegetusă, pe baza columnei lui Traian și ale ruinelor de pe Muntele Grădiștea.

“Când D-l D. Onciul, cunoscutul cercetător al istoriei noastre, ne-a propus această reconstituire, noi eram pe deplin convinși de frumusețea și importanța acestei lucrări. Mijloacele materiale pe care în parte D-l Dr. C. Istrati, comisarul general al expoziției naționale din 1906 și el un entusiast al acestei idei de reconstituire, ni le-a pus la disposiție, ne-au făcut să nu mai pregetăm nici o clipă, deși ne dedeam seama foarte bine de greutățile mari pe care aveam să le întâmpinăm.”

Un fragment din lucrare îl găsiți atașat în articol:

Loader Loading...
EAD Logo Taking too long?

Reload Reload document
| Open Open in new tab

Descarca [503.68 KB]



Mai multe informatii despre Teohari Antonescu puteti sa gasiti in Jurnalul sau, publicat de Lucian Nastasă:

“Posteritatea lui Teohari Antonescu pare să fi avut un destin nefericit atât prin poziţia deţinută în ierarhia arheologilor şi profesioniştilor antichităţii, cât şi prin trecerea sa mult prea grăbită din această viaţă, la numai 44 de ani. Situat între eforturile magistrale ale lui Al. Odobescu şi Gr.G. Tocilescu de la finele secolului XIX, pe de o parte, şi cele ale lui Vasile Pârvan, I. Andrieşescu, D. Berciu, R. Vulpe şi mulţi alţii care au ilustrat cercetarea arheologică în prima jumătate a veacului XX, pe de altă parte, Teohari Antonescu aproape că s-a pierdut în anonimat, neoferind nimic senzaţional sub aspectul descoperirilor de teren. A fost perceput mereu ca un profesor universitar bine informat, cu oarecare şarm şi capabil a stârni entuziasme, însă totdeauna rezervat şi la locul său, prea puţin socialmente activ în câmpul culturii sau al politicii. Aşa cum vor sugera şi paginile Jurnalului de faţa, Teohari Antonescu pare să fi trăit o viaţă plină de complexe, începând cu originea sa familială şi până la „nedumerirea” acceptării lui în rândurile maiorescienilor şi a Junimii politice, cu o carieră rapid ascendendă în mediul universitar, cu un mariaj de asemenea „preţios”, cu alte cuvinte copleşit de un statut social prea puţin imaginat în adolescenţă şi care i s-a oferit aproape de la sine. Şi totul pe un fond sufletesc plin de ambiţie, dar mereu timorat de o boală sâcâitoare şi pretenţioasă, precum diabetul.

Aşadar o personalitate complexă şi anevoie de surprins în doar câteva rânduri. Şi totuşi, câteva repere bio-bibliografice se cuvin a fi recompuse, cu atât mai mult cu cât Jurnalul de faţă se cere a fi înţeles atât într-un context cultural mai larg, cât şi în particularităţile sale, intim personale. Născut în Bucureşti, la 1 septembrie 1866, în familia micului negustor Petru Antonescu, Teohari nu şi-a cunoscut niciodată tatăl, anul decesului acestuia (decembrie 1865) indicând chiar serioase îndoieli asupra paternităţii[1]. Recăsătorită aproape imediat, mama sa Alexandrina (Lucşiţa) Antonescu devine Petrescu, iar din mărturiile lui Teohari s-ar părea că n-a avut o copilărie tocmai fericită în noua formulă familială. De altfel, deşi în anii debutului ca profesor la Universitatea din Iaşi încă mai frecventa locurile copilăriei în timpul vacanţelor, mereu şederea la Giurgiu – chiar pe scurtă durată – îi pricinuia adevărate stări depresive, sursă de rememorări tragice din „istoria familiei”, mereu înconjurat de amintirea unor rude mai mult sau mai puţin apropiate, dar a căror înlănţuire genealogică este aproape imposibil de recompus. Întotdeauna a evitat orice discuţie asupra descendenţilor, manifestând permanent jenă şi evidente reţineri în faţa curiozităţilor pe această temă.

Studiile secundare şi cele universitare le-a făcut la Bucureşti. La Universitatea de aici urmează cursurile lui Gr.G. Tocilescu, Bogdan P. Hasdeu, V.A. Urechia, Al. Odobescu, T. Maiorescu, G.L. Frollo ş.a., o pleiadă de cărturari care au imprimat principalele direcţii de evoluţie a culturii române din a doua jumătate a secolului XIX şi începutul celui următor. Dar mai cu seamă a fost atras de Alexandru Odobescu şi Titu Maiorescu. Sub îndrumarea celui dintâi va elabora în 1889 o interesantă lucrare de licenţă despre Cultul cabirilor în Dacia, pe care o va şi publica în acelaşi an[2]. Calităţile manifestate în direcţia studiilor asupra lumii antice şi arheologiei au făcut ca Titu Maiorescu să şi-l apropie, la recomandarea lui Odobescu, şi să-l includă în cercul „protejaţilor” săi, într-o strategie îndelung probată şi exersată în cadrul Junimii. A fost, de altfel, marea şansă a lui Teohari Antonescu. Anii săi de formaţie au coincis cu influenţa covârşitoare exercitată, încă, în societatea românească de junimism, a cărei figură centrală era Titu Maiorescu. Evident, nu mai este vorba de acea junime ieşeană, al cărei ethos comunitar căpătase o nouă semnificaţie spre 1890, mult diferită de cea anterioară. Căzută într-un con de umbră în anii ‘80 ai secolului XIX, junimismul afişa în deceniul următor o altă relaţie între politică şi cultură, o nouă strategie în catalizarea aspiraţiilor tinerilor intelectuali, mai multă coerenţă în acţiune prin acel spiritus rector care a fost Titu Maiorescu[3]. Perioada contestatară trecuse, îşi împlinise misiunea; urma etapa organizării, prin care junimiştii – politizaţi – căutau noi semnificaţii acţiunii lor de grup, a cărei temă preferată a rămas „regenerarea culturală”.

Surse:

  1. Cetatea Sarmizegetusa – reconstruită după columna traiană și ruinele din Grădiștea de Teohari Antonescu
  2. Teohari Antonescu – Jurnal (1893 – 1908) – Lucian Nastasă

 

2 thoughts on “Cetatea Sarmizegetusa – reconstruită de Teohari Antonescu”

  1. Reconstituirea s-a făcut fantezist, doar după interpretarea imaginilor de pe Columna. Cercetăriile arheologice nu aduseseră încă nici o informație la acea epocă.

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.