Descoperire făcută de arheologi la Sarmizegetusa Ulpia: urma unui picior de copil imprimată într-o cărămidă

olfactiv.ro

O cărămidă veche de aproximativ 1.800 de ani purtând urma piciorului unui copil de șase ani a fost descoperită de arheologi în timpul unor săpături în situl de la Colonia Sarmizegetusa Ulpia Traiana, fosta capitală a Daciei romane, a declarat Carmen Ciongradi, șef de șantier în cadrul sitului de la Sarmizegetusa.


Cărămida făcea parte din sistemul de hipocaust (sistemul de încălzire) al unei clădiri aflate în incinta orașului Sarmizegetusa Ulpia Traiana. Acest sistem hipocaust presupune ca podeaua clădirii să fie sprijinită pe zeci de picioare formate din cărămizi dreptunghiulare sau rotunde. Astfel, prin spațiul creat între pământ și podea, pe sub toată clădirea, poate circula un aer cald produs într-un cuptor aflat într-o latură a edificiului.

Cărămida care purta urma de picior a copilului făcea parte dintr-un astfel de sistem de încălzire.

‘A fost găsită la praetorium procuratoris — clădirea procuratorului financiar al Daciei Apulensis — în timpul săpării unei încăperi cu hipocaust. Era o așa-numită pila de hipocaust (stâlp de hipocaust), o cărămidă pe care se sprijinea podeaua. Cărămida ar putea data de la sfârșitul secolului al II-lea — începutul secolului III după Hristos. Este vorba despre ultima fază de construcție romană a edificiului’, a declarat Carmen Ciongradi, șef de șantier în cadrul sitului de la Sarmizegetusa.

Ulpia-Traiana-Sarmizegetusa.

Urma a fost imprimată cel mai probabil în timpul în care cărămizile — făcute din lut, care era încă moale — au fost puse la uscat.

Arheologii cred că acel copil, a cărui urmă se poate vedea astăzi prinsă în cărămida dreptunghiulară, se juca cu un altul. Pe acea latură a cărămizii de deasupra urmei tălpii, care este foarte clar imprimată, se poate vedea, însă destul de șters, încă o urmă, tot de picior. Este vorba despre trei degete de la picior a căror orientare arată că un alt copil stătea față în față cu primul, probabil jucându-se printre cărămizile de lut puse la uscat în curtea unui atelier.

Arheologul clujean Emilian Bota a precizat că, deși nu se poate spune că această urmă de picior este prima găsită la Sarmizegetusa Ulpia Traiana, unde există activitate de cercetare de peste 100 de ani, totuși acest tip de descoperire este foarte rar. Arheologii au mai găsit în această vară și multe cărămizi sau bucăți de țiglă care au imprimate urme de labe de câini sau pisici.

Ulpia Traiana Sarmizegetusa (pe numele său complet Colonia Ulpia Traiana Augusta Dacica Sarmizegetusa) a fost capitala Daciei romane. Ruinele orașului antic constituie azi obiectul unui complex arheologic în localitatea Sarmizegetusa, județul Hunedoara.

Situl este cercetat sistematic de specialiști de la Muzeul Național de Istorie a Transilvanei, Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj, Muzeul Civilizației Dacice și Romane Deva și Muzeul Țării Crișurilor din Oradea, care în vara aceasta au desfășurat săpături împreună cu studenți de la Universitatea Babeș-Bolyai, de la Universitatea Heidelberg din Germania, Universitatea Exeter din Anglia, precum și cu voluntari americani.

Sursa: agerpres.ro


Poți să ne susții cumpărând cărți de la Carturesti, Litera, Librex, Libris, Cartepedia, Librarie.net, Okian.ro, Compania de Librării București, Anticariat-Unu sau Anticexlibris folosind linkurile de mai jos:

  1. Carturesti
  2. Litera
  3. Librex
  4. Libris
  5. Cartepedia
  6. Okian.ro
  7. Librarie.net
  8. Compania de Librarii Bucuresti
  9. Anticexlibris

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

error: Continutul este protejat!