Neagoe Barbu Basarab – necunoscutul domn al Ţării Româneşti sau Banul Mărăcine – eroul lui Vasile Alecsandri
Fragment din Istorie Pierdută – Cronică Românească de Istorie Veche (lucrare în pregătire). Autori: Cornel Bîrsan, Adrian Anghel şi Cristian Moşneanu
▪ Viaţa şi familia lui Neagoe Barbu Mărăcine
Neagoe Barbu Voevod, nimeni altul decât Barbu al III-lea Craiovescu sau “Banul Barbu Mărăcine, Domnul ţării” este fiul Preda Craiovescu (AO, 1932, p. 27 si DIR, XVI/2, p. 157) şi văr cu Barbu al II-lea Craiovescu. Ocupă funcţia de mare ban din 17 martie 1535 până în 20 august 1535 fiind ultimul urmaş pe linie paternă a Craioveştilor ce a ocupat o funcţie în marile dregătorii ale Munteniei. Se consideră că odata cu dispariţia lui din fruntea acestei instituţii a dispărut din istorie şi marea familie a boierilor Craioveşti. Acest lucru este inexact deoarece pe linie maternă urmaşii Craioveştilor au continut a obţile demnităţii în marele sfat al ţării iar pe linie paternă urmşii lui Barbu al III-lea Craiovescu şi ai marii familii de boieri olteni au continat prin mai multe generaţii succesive a avea pretenţii la tronul Ţării Româneşti până aproape la jumătatea secolul XVII.
Tatăl său, Preda Craiovescu, este văr cu voevodul Neagoe Basarab şi se găseşte în fruntea Marii Bănii în perioada 10 aprilie 1520- 4 iunie 1521. În timpul domniei vărului său intră în conflict cu turcii datorită unei datorii pe care o avea faţă de aceştia fiind nevoit să îşi vândă un sat. După ce Neagoe Basarab decedează, Preda este unul din cei care îl sprijină pe fiul acestuia,Teodosie, pentru a ajunge pe tronul Munteniei. Îşi pierde viaţa în anul 1521 în bătălia de lâng Târgovişte dintre Teodosie şi pretendentul Vlad Dragomir Călugărul (fiul voevodului Vlad cel Tânăr) ce este ajutat de către boeierii buzoieni.
Iniţial s-a crezut că Barbu Neagoe nu a avut nici un urmaş, lucru ce este infirmat de cronicile străine unde ne sunt date informaţii despre un anume Nicolae Basarab ce a umbat în perioada 1566-1574 pe la marile Curţi europene pentru a cere ajutor în dobândirea tronului pe care l-a deţinut odinioară părintele său Barbu Basarab. În momntul înfăţişării despoţilor din apus el ȋṣi arogă titulatura “Nicolae Basarab moştenitor şi succesor legitim al Regatului Transalpin” (Nicolaus Bassaraba, Haeres et Succesor legitimus Regni Transalpinae), specificând că tatăl său Barbu al lui Basarab care a fost domn în ţara. Tot de la Nicolae aflăm că tatăl său a fost ucis în urma unui complot în Constantinopol (1565), el reuşind să scape fugind în Malta iar apoi ia drumul Vienei şi Romei (Hurmuzaki, II, p. 565). Barbu Nicolae reuseşte să obţină o scrisoare de recomandare de la Papa Pius al V-lea (20 august 1566) cu care se prezintă în faţa împăratului Maximilian al II-lea şi a lui Albert de Bavaria (Hurmuzaki, II, p. 561-562). În data de 11 noiembrie 1566 ducele Albert de Bavaria îi trmite o o epistolă înpăratului Maximilian al II-lea unde îl aduce în discuţie pe “(…) ilustrului Nicolae Basarab, fiul lui Barbu, Principele de altădară al Ţării Româneşti” (Hurmuzaki, II, p. 566).
După ce părăseşte domnia (18 aprilie 1536) Barbu Basarab pleacă din ţară şi trăieşte timp de aproape trei decenii în Imperiul Otoman, fiind ucis în împrejurări tragice la 1 august 1565, trupul fiindu-i apoi aruncat în mare. Nu se cunosc foarte multe amănunte despre viaţa lui ulterioară domniei cu excepţia a două episoade :
– În data de 15 iulie 1536, la Constantinopol, Barbu se întâlneşte în secret cu Dionisie della Vechia, agentul lui Carol Quintul cu care a discutat despre posibilitatea revenirii pe tronul Muntenie cu sprijinului imperialilor ( în schimbul ajutorului , odată ajuns domn Barbu Basarab va jura credinţă împăratului debarasându-se de otomani) (Alexandru Ciorănescu, Documente, p. 16).
– În toamna anului 1563 boierii moldoveni ce îl susţineau ca pretendent pe Ştefan Tomşa I îl acuză pe Despod Vodă că doreşte a pune în scaunului Munteniei pe un pretendent anti-otoman , caruia însă nu îi dă numele specificându-se doar că este “fiu al lui Basarab” (Barbu Basarab înainte de a ajunge pe tron pretinde a fi fiul lui Neagoie Basarab) (Mustafa A. Mehmed, Documente turceşti, I, p. 58-59).
▪Domnia lui Neagoe Barbu Mărăcine
Este foarte bine cunoscut faptul că pentru a ajunge pe tonul Ţării Româneşti condiţia esenţială era acea de a fi fiu de domn (legitim sau nelegitim). În atare condiţii, cum a reuşit Barbu al III-lea Craiovescu să ii ia locul lui Radu Paisie timp de 2 luni? În momentul în care a cerut sprijinul turcilor a pretins că este descendent direct al lui Neagoe Basarab, de aici îşi ia şi numele de Barbu Neagoie sau Barbu Basarab. Faptul acesta nu reprezintă o noutate în istoria Munteniei , în septembrie 1530 un alt pretendent , Danciu Gogoaşă, a cerut domnia în detrimental lui Vlad Inecatul susţind că este descendentul aceluiaşi Neagoe Basarab. În cazul lui Danciu lucrile nu au mers bine deoarece a fost “deconspirat ” de turci , fiind ulterior spânzurat la Nicopole. În afara de Danciu, Barbu al III-lea Craiovescu, Şerban din Izvorani (rudă prin alianţă cu Craioveşti) şi Nicolaie Basarab, ulterior şi alţi urmaşi ai boierilor olteni au avut pretenţii la tronul ţărilor române. Putem aminti aici pe Cremonese Basarab (fiul lui Nicolae) ce a încercat în absenţa lui Mihai Viteazul din Alba-Iulia in 1599 să îi ia locul acestuia (Hurmuzaki, XII, p. 520), Radu Şerban domn după Mihai Viteazul (strănepot al lui Şerban din Izvorani) şi pe Neagu Basarab ce a încerca a lua tronul Moldovei în anul 1633.
Care a fost argumentul înpământenit în conştiinţa urmaşilor Craioveştilor în ceea ce priveşte dreptul lor la domnie? Se cunoaşte foarte bine că pretendenţii proveneau din cele două ramuri ale Bararbilor : Drăculeşti şi Dăneşti. Odata cu moartea lui Moise Vodă s-a închiat pentru o perioadă de timp linia de sânge directă a pretendenţilor ramurii Dăneşti. Ca atare cei care au ramas în locul pretendentilor de sânge au fost urmaşii Craioveştilor aducând ca “dovadă” că înaintaşul lor, Negoie Basarab este fiul lui Basarab cel tânăr Ţepeluş ,os de domn din această ramura a Basarabilor (Neagoie Basarab este fiul mareul ban Pârvu I Craiovescu dar “s-a conveit ” că este fiul Ţepeluş pentru a putea ajunge pe tron, deci, în realitate, pretendenţii Craioveşti nu sunt urmşi de sânge ai Dăneştilor).
S-a crezut iniţial că cel care i-a luat locul temporar lui Radu Paisie a fost Danciu Gogoaşă sau Ivan Viezure. În ceea ce îl priveşte pe Danciu Drăghici Gogoaşă cunoştem deja că a fost ucis de către turci cu şase ani înainte. Ivan Viezure a fost într-adevăr un pretendent rival al lui Radu Paisei dar nu în anul 1536 ci după anul 1539 când este şi ucis de către domn confiscândui-se averile (D.R.H., B, IV, p. 235-236).
Barbu al III-lea Craiovescu intră probabil în conflict cu Radu Paisie îninte de 20 august 1535 când există ultima menţionare a lui în fucţia de mare ban, din 29 august 1535 în fruntea acestei dregătorii se găsea deja Şerban din Izvorani. Reuseşte să obţină sprijinul turcilor argumentând că este fiul lui Neagoe Basarab, în data de 24 februarie 1536 îl alungă în Transilvania pe Radu Paisie (după ce în prealabil îi taie nasul). Despre faptul că în această perioadă Paisie nu se mai afla pe tron avem argumente din coresponţa lui Paisie cu Nicolaus Olahus.(Ungaria. Atila p.88) . Domnia lui Barbu Basarab se încheie numai după aproape douăluni (18 aprilie 1536) când Radu, cu sprijinul armatelor principelui transilvănean Ştefan Mailat îşi recapătă tronul.
▪Demitizarea ṣi adevărul istoric despre Banul Mărăcine
Un lucru foarte interesant ce trebuie amintit ȋn ceea ce ȋl priveṣte pe Barbu al III-lea Craiovescu este legat de faptul că ȋn tradiţia populară românească transmisă prin viu grai secole la rând el se regăseṣte cu numele de “Barbu Mărăcine, Domnul ţării”. Aṣadar putem afirma că este una ṣi aceaṣi perosonă cu mitizatul ṣi controversatul Ban Mărăcine pe care Vasile Alecsandri, la jumătatea secolului XIX , ȋl pune ȋntr-o lumină nouă transformându-l ȋntr-un personaj ce a făcut furori atât ȋn România cât ṣi ȋn Franţa. Mai pe scurt, despre ce este vorba? Acest Ban Mărăcine a fost “identificat” de către Vasile Alecsandri, ȋntr-una din baladele sale cu strămoṣul ilustrului poet francez Pierre de Ronsard.
Pentru restabili firul normal al evenimentelor, ȋn continuare, o să punctăm urmatoarele lucruri :
▪Dovezi care atestă că Barbu Basarab este una si aceaṣi perosnă cu Banul Mărăcine;
▪Care este legătura ȋntre Pierre de Ronsard ṣi Ţara Românească?
▪Cum a făcut Vasile Alecsandri legătura dintre Banul Măracine ṣi Pierre de Ronsard.
▪Dovezi care atestă că Barbu Basarab este una si aceaṣi perosnă cu Banul Mărăcine
Despre existanţa banului Mărăcine nu cred că se mai poate pune semne de ȋntrebare, singurele lucruri ce trebuiesc lămurite sunt legate de perioada exactă ȋn care a trăit ṣi dacă ȋntr-adevăr este sau nu strâbunicul lui Pierre de Ronsard.
Primele consemnări scrise despre ceea ce s-a transmis prin viu grai despre Banul Mărăcine le avem din secolul XIX când ȋn tradiţiile olteneṣti se vorbeṣte despre viteazul Ban Mărăcine care ȋṣi are curtea ȋn Coṣoveni de Jos, lângă Craiova , ȋn vecinătatea pădurii Lumaṣu. Această pâdure a aparţinut Banului Mărăcine iar apoi mânăstirii Sadova (conform Constantin Rezachevici, Cronologia critică a Domnilor din Ţara Românească ṣi Moldova p.202).
O tradiţie locală din Ghindeni, un sat vecin al Coṣăveniului, ne arată că ȋntr-una din casele din zonă a locuit fata vornicului Drăghici ce a fost “iubita” Banului Mărăcine. Cine este acest Draghici vornic? Ȋn studiul efectuat am reuṣit a identifica doi vornici din zona olteniei din toată periada secolelor XIV-XVII ce au purtat numele de Drăghicii. Ceea ce este important este reprezentat de faptul că ambii au fost contemporani cu Barbu Mărăcine. Primul dintre aceṣtia este Drăgichici al lui Stoica (Drăghici Vintilescu??) ce a fost vornic ȋn timpul voevodului Radu cel Mare (membru ȋn sfatul domnesc alături de Preda Craiovescu, tatăl lui Barbu Neagoe). Acesta are doi fii , pe Nagoe ṣi pe Drgăhici ce ajung deasemenea dregători ṣi cinci fete : Maria, Neacṣa., Chera, Slavna ṣi Boba (DIR, XVI/1, p. 59 V, 13. 354 355 si XIIIXV, p. 252. V).
Dintre fetele lui Drăghici cunoaṣtem că Maria a fost mama lui Radu Florescu (frate vitreg cu Mihai Vitezul)- una din “cele 12 concubine” ale lui Pătraṣcu cel Bun (Pătraṣcu a mai avut 10 sau 12 concubine- Hurmuzaki, Documente privitoare la istoria românilor, Bucureşti, 1886, p. 49 ), Slavsna a fost căsătorită cu Hamza din Oblislav (pe care Radu de la Afumaţi ȋl omoară pentru viclenie) iar Neacṣa ia de soţ pe Radu din Drăgoieṣti, sfetnic apropiat al lui Pătraṣcu cel Bun. Luând prin elimiare, putem concluziona că “iubita” lui Barbu Basarab Mărăcine a fost Chira sau Boba .
Un alt personaj este Drăghici vornicul Craiovescu , văr cu Pârvu al II-lea Craiovescu (Hurmuzaki, XI, p. 848) ce se găsea ȋn componenţa locotenenţei domneṣti din timpul absenţei depe tron a lui Radu de la Afumaţi (14 noiembrie 1524 — 1 februarie 1525) . Se cunoaṣte că acest Draghici este rudă prin alianţă cu Craioveṣti. Chiar dacă nu cunoaṣtem ( momentan!? ) nici un document scris ȋn acest sens este posibil ca Drăghici vornicul să fie una ṣi aceaṣi perosnă cu acel dregător a lui Radu cel Mare, să ȋṣi fi luat numele de Craivoescu după ce fica lui se căsătoreṣte cu Barbu al II-lea Craiovescu (????). Oricum ar sta lucrurile trebuie sublinat că singurii doi (sau unu ṣi aceaṣi persoană) vornici ce paortă numele de Drăghici sunt contemporani cu Barbu al III-lea Craivescu ṣi se ȋnvârt “ȋn aceleaṣi cercuri ” cu acesta.
Argumentul cel mai important ne este dat de o altă informaţie culeasă de pe la 1830 ȋn care se arată că ruinele din vecinătatea pădurii Lumaṣu sunt ale palatului lui “Banului Barbu Mărăcine, Domnul ţării, care a trecut în Craiova, stabilindu-se în mahalaua sfintei biserici cu patronajul Sf. Dumitru, sau în curtea bisericii” (Ion Donat, Cine este Banul Mărăcine?, în „AO”, XIII (1934, nr. 71-73, p. 31-32). Nu trebuie să mai amintim faptul că această biserică este ctitoria boierilor Crioveṣti. Aṣadar cunoscându-se faptul că ȋn toată istoria noastră a existat un sigur Barbu din nemul Crioveṣtilor ce a fost ban ṣi domn iată ca acesta nu poate fi nimeni altul decăt Banul Mărăcine.
Ȋn cercetările ȋntreprinse de istorici se afirmă că mormântul lui Barbu Mărăcine se găseṣte ȋn biserica mânăstirii Sadova, lucru care este ȋnsă incorect deoarece după cum am văzut decedează la Constantinopol, trupul fiindu-I aruncat ȋn mare iar cel mai probabil aici este ȋnmormântat vreunul din urmaṣii familie sale ce a purtat acelaṣi nume (mai mulţi membrii ai familiei Craiovescu postumi lui Barbu al III-lea au purtat acelaṣi nume).
▪ Care este legătura ȋntre Pierre de Ronsard ṣi Ţara Românească?
Pierre de Rossard (11- septembrie 1524- 28 decembrie 1585), a fost considerat cel mai mare poet al secolului XVI ȋn Franţa (poate ṣi al Europei) ṣi a fost poetul Curţii Regal din vremea lui Henric al III-lea, fiind foarte apreciat de acesta. Un amânut ce trebuie aminti este legat de faptul că ȋn periada 1579-1581 ȋl cunoaṣte pe vitorul voevod Petru Dimitrie Cercel (influneţându-i de altfel ṣi stilul literar- a se vedea singura operă păstrată a lui Dimitire Cercel). Este de notorietate faptul că cei doi au avut interminabile “dialoguri de idei”, lucru obiṣnuit al minţilor lumiate ce se găseau la curtea regelui francez ȋn acea perioadă.
Lucrul interesant legat de Pierre, ce a făcut să curga multă cerneală mai multe secole la rând, este legat de scrierea Elegie à Remi Belleau unde acesta descrie locurile de unde a venit străbunul lui : dintr-un ţinult boreal ṣi friguros, din jos de Ungaria unde Tracia se ȋnvecinează cu Dunărea. Deṣi ȋn mai multe studii s-a ȋncecat a plasa acel loc ȋn Moravia, Ungaria sau chiar Bulgaria, ȋn momentul de faţă toată lume este de acrod că ţinutul despre care vorbeṣte Ronsard este Ţara Românească.
Ȋn acea perioadă exista tendinţa ca unele personaliţăţi ale vremii să ȋncerce a-ṣi găsi rădăcinile ȋn trecutul glorios al unor personaje pline de eroism (de multe ori inventate). Tindem a crede că ȋn momentul ȋn care Pierre de Ronsard a scris aceste rânduri avea o bază reală ṣi nu a fost pură ficţiune. Ȋn sprijinul lui, vin după câteva secole ṣi câţiva cercetători români care au ȋncercat să găsescă originea lui Pierre ȋn spaţiul Carpato- Danubiano-Pontic ( Nicolaie Iorga, Barbu Brezeanu, Mircea Eliade ṣi Radu Coculescu).
Ȋntr-un articol publicat ȋn anul 1936 intitulat “Ronsard sau Mărăcine?”, Barbu Brezeanu, pe lângă opiniile legate de ceea ce afirmă Ronsard aduce la cunoṣtinţa publicului amânuntele unui document ce se păstrează la Biblioteca Naţională Franceză. Ȋn acel document se vorbeṣte despre un anume Baudoin Ronsard ce ȋṣi avea tatăl ȋn Franţa dar care ar fi trăit prin aceste locuri (ȋn zona românilor sud dunăreni din vreme lui Petru ṣi Asan sau ȋn Banatul Severinului din timpul suzeranităţii maghiare) ṣi care ȋn momntul ȋn care a aflat că regale Franţei se afla ȋntr-o situaţie militară critică s-a arătat dornic de a-i oferii ajutor. Acesta ȋnpreună cu 500 de cavaleri traversează Ungaria ṣi sudul Germaniei ṣi vine ȋn ajutorul regelui Franţei (Mircea Popa, Eseu- Cazul Pierre Ronsard p. 73).
Probabil aceasta este “suportul” pe care Pierre ȋṣi construieṣte respecitva operă mai ales că informaţiile pe care le redă sunt din aceaṣi eră cu menţiunea din respectivul document:
“Străbunul coboară spiţa din vremuri de ceaţă
Acolo unde Dunărea prin Tracia îngheaþă.
De unguri mai la vale, sta în ţării vecine (…)
Străbătu ungurimea ṣi ţara nemţilor
Străbătu Burgundia ṣi ţara Franciei mai jos
Şi lui Filip Valois duse al său prinos,
Care tocmai purtând război cu neamul englez
Primi solia în slujba steagului francez
Io răsplăti cu bunuri peste trebuinţă(…)”
Se poate observa din aceste versuri că Pierre de Ronsard plasează acţiunea ȋn timpul regelui Filip al VI-lea De Valois (1328-1350) ṣi consideră că străbunul său s-a angrenat ȋn lupta din războiul de 100 de ani contra englezilor(1337-1453). Ȋn ȋntreaga sa operă, Ronsard are mai multe scrieri unde descrie amănunţit ţărmurile Mării Negre ṣi Dunării, vorbeṣte despre Transilvania, munţii Carpaţi, geti, sciţi, ȋmpăratul Traian (ibidem p.74) :
“Puis approchant du grand Danube large
Qui par sept huiz en mer se decharge,
Viendras a l’isle a laquelle les Pins
Donnet le nom: la scauras tes destins
L’un apres l’autre, hoste de la riviere
De qui la corne est si brave et si fiere.
Ce fleuve ayant sur la teste un rouzzeau,
Et sons l’aisselle un vas remply d’eau.
Et du menton versant une fontaine”
(Epoeea Franciada).
Legat de interesul lui Rosard pentru istoria ṣi geografia Muntenie, Charles Drouhet (titular al catedere de limba franceză din cadrul Universităţii Bucureṣti) afirmă că regăsirea identităţii sale pe melegurile noastre reprezinta o extravaganţă a acestiua, o licenţă poetică menită să ȋl apropie de locul naṣteri lui Orfeu pentru a-ṣi putea revenidca titulatură de “Orfeu Galic”.
Nicolae Iorga ȋncercă să demostreză perezenţa lui Baudoin Ronsard ȋn zona Dobrogei iar Mircea Eliade ȋntr-un articol din “ Universul Literar” explică faptul că I. Dumitrescu a ţinut o conferinţă prin care a ȋncercat să argumenteză că Pierre Rosnsard ar fi avut originiea ȋn zona Bârladului aducând ca argumenter asemănarea dintre stemele oraṣului Bârlad ṣi blazonul familiei lui Pierre (ibidem p.75).
▪Cum a făcut Vasile Alecsandri legătura dintre Banul Măracine ṣi Pierre Ronsard?
Stând o bună perioadă la Paris, Vasile Alecsandri ȋṣi ȋnsuseṣte ideea de la “colegii de breaslă” din Franţa de a culege versuri, balade ṣi cântece populare. Culegând mai multe balade din zona olteniei află de faptele de vitejie ale Banului Mărăcine . Deasemenea el cunoaṣte foarte bine opera lui Pierre Ronsard ṣi fapul că acesta ȋṣi atribuie originile ȋn spaţiul Carpato-Danubiano-Pontic. Astfel că ȋntr-o baladă dedicată Banului Mărăcine ȋl identifică pe acesta cu strămoṣul lui Pierre de Ronsard. Nu cunoaṣtem exact pe ce s-a bazat când a făcut această legătură dar ṣtim că ȋn spatele idei exista un substrat politic prin care dorea să redea ţării noastre o carte de vizită cât mai bună ȋn Europa. Publicată ȋn Paris (editura Dentu) ȋn anul 1855 scrierea face furorii ȋn Franţa dar ṣi apoi ȋn ţară. Ȋn urma ei au apărut mulţi cercetători francezi ṣi români ce au reluat studiul descendentei lui Ronsard. Ȋn strânsă legătura cu “ideia cauzei politice ce se găsea ȋn spate” a lui Alecsandri, Nicolaie Iorga Afirma :” trebuie să se ţină socoteală că acestea se petreceau în epoca de «La Guezia» de Merimée ṣi că exista interesul să se întreţină sentimentul de prietenie pentru români, a căror cauză cerea, chiar după tratatul ṣi convenţia din Paris, să fie pledată în Franţa”.
Concluzie
Punând cap la cap toate lucrurile menţionate mai sus ajungem la următoarele concluzii:
_ Banul Mărăcine nu este un personaj fictiv ci a fost chiar Barbu al III-lea Craiovescu, ban al Craiovei ṣi Voevod al Ţării Româneṣti ce ȋṣi ia numele de domn Barbu Neagoe sau Barbu Basarab.
_ Există documente care să ateste faptul că Baudoin Ronsard strămoṣii lui Pierre de Ronsard ar fi trăit pe aceste meleaguri o perioadă de timp ṣi acesta este unul din motivele pentru care Ronsard ȋṣi revendică originea ȋn această zonă (peste care se adaugă ṣi motviul obţinerii licenţei poetice de Orfeu al Galiei).
_Banul Mărăcine, ȋn relitate, nu este una ṣi aceaṣi personă cu stămoṣul lui Pierre Ronsard dar că Vasile Alecsandri ȋn dorinţa de a pune ţara noastră (principatele ) ȋntr-o lumină favorabilă ȋn acea epocă a marilor schimbări “intersectează” cele două personaje.
Ȋn loc de ȋncheiere o să redăm cuvintele lui Nicolae Iorga : „Dacă ipoteza tinerească ṣi înflăcărată a lui Alecsandri nu mai găseṣte încrederea, valoarea literară nu-i scade cu nimic ṣi acel Ban Mărăcine va rămâne mereu ca un viu simbol al geniului Ţării Româneṣti”.
Poți să ne susții cumpărând cărți de la Carturesti, Litera, Librex, Libris, Cartepedia, Librarie.net, Okian.ro, Compania de Librării București, Anticariat-Unu sau Anticexlibris folosind linkurile de mai jos:
- Carturesti
- Litera
- Librex
- Libris
- Cartepedia
- Okian.ro
- Librarie.net
- Compania de Librarii Bucuresti
- Anticexlibris