(fragmente din DESPRE SCRIERILE VECHI PERDUTE ATINGĂTOARE DE DACIA de Alexandru Papadopol-Calimah, editat de Aurora Peţan)
Autori armeni: Mar Apas Catina, Bardessan, Agathangel, Faust Byzantinul, Moisi de Khoren, Anonimul Armen din secolul V
Literatura şi istoria Armeniei nu sunt străine de Dacia noastră. Mulţumită neobositelor osteneli ce bărbaţii distinşi ca J. Villote, De la Croze, Villefroy, Schröder, fraţii Whiston, Academia armeană a Sfântului Lazăr fondată în Veneţia la 1815, Jean Saint Martin şi Victor Langlois, au depus pentru ele, noi putem studia astăzi cu succes scrierile pogorîtorilor lui Aram, popor cu care, din vechimea cea mai depărtată, Dacia nu o dată s-a găsit în contact şi care mai târziu a aflat în România, de mai bine de opt secole, refugiu şi ospitalitate.
Se ştie că suveranii Armeniei au pus de au tradus în limba lor toate producţiunile cele mai slăvite ale antichităţii. Sute de autori ne sînt abia cunoscuţi numai prin traducţiunile armene. Chosroes Nuschirvan, mai cu deosebire, aduse de la Constantinopole, cu mari sacrificii, bizantini erudiţi şi traduse în armeneşte şi în limba siriacă şi arabă istoricii şi autorii cei mai renumiţi. De aice, mai ales, începe era traducţiunilor armene. Berosius, Dion Casius, Nemesius, Aristotele, Cefalion, Palefate, Maneton, Julius Africanul, Hipocrat, Galian, Platon şi mulţi alţi autori au existat traduşi în întreg. Lista scriitorilor profani vechi, care au fost traduşi armeneşte este considerabilă. Un erudit armean, arhiereul Sukias de Somal, a făcut din ea obiectul unei scrieri speciale foarte interesante. Dar neîndurarea timpurilor a distrus cea mai mare parte din autorii vechi armeni, ce erau meniţi a păstra scrierile cele mai serioase ale vechimii, în care Dacia noastră nu era străină, după cum fragmentele rămase ne dovedesc. Invaziunile şi resbelele nesfârşite au făcut să piară în tot sau în parte sute de autori armeni de o mare importanţă; apoi religiunea, sau mai bine zicând fanatismul, a exterminat scrierile care mai scăpase. Sfântul Grigorie, Iluminatorul Armeniei (an. 270 după Chr.), a ars toate cărţile din toată Armenia câte scăpaseră de incendiile năvălitorilor şi a resbelelor civile. La 1827 înainte de Chr., Ninus – se zice – arde toate analele Armeniei, anterioare domniei sale. La 302 după Chr., episcopii Armeniei ard cu aceeaşi furie toate cărţile profane. La 382, apostatul Mejuran cu ajutorul regelui Persiei, şi la 439 regele Persiei Yesdeguerd II, ard toate bibliotecile vechi. La 1064, Alp Arslan, al doilea sultan din dinastia Seldjukidilor, arde vechiul oraş Ani din provincia Ararat cu toate bisericile sale, unde se conservau sute de mii de manuscripte foarte vechi. La 1144 archivele de la Edessa se prefac în cenuşă de Omad Eddin Zenghi, domn de Mossul. La 1292 Kalil Aschraf, sultan al Egiptului, arde toate bogăţiile literare, pe care patriarhii Armeniei le adunaseră în cetatea Romala la 1147, odată cu strămutarea reşedinţei lor. La 1402, Tamerlan ridică şi pradă, toate manuscriptele vechi ce se mai găseau prin Armenia.
Mar Apas Catina a trăit pe la 149 înainte de Chr. Valarsane, regele Armeniei, cunoscut sub numele de Mitridat I, trimise pe acest bărbat, adînc în literele eline şi caldaice, cu scrisori de recomandaţiune către fratele său Arsace cel Mare, regele Perşilor, spre a i se deschide toate bibliotecile şi arhivele în scop de a studia şi a scrie istoria veche. Mar Apas Catina, cercetându-le pe toate, găsi între altele un manuscript vechi sub titlul:
Această carte s-a tradus din limba caldaică în limba elenă din ordinul lui Alexandru Macedon şi conţine istoria vechilor strămoşi.
După acest manuscript şi după altele, Mar Apas Catina a compus istoria Armeniei şi a neamurilor cu care ea a stat în relaţinue, şi a dus-o regelui Valarsane. Din micile fragmente ale acestei odinioară imense scrieri, ce ni se păstreză de Moisi de Khoren, se vede că ea trata, între alte neamuri, despre parţi, galaţi, despre Pont, despre bulgarii de Vunt, probabil despre Ventii sau Antii care locuiau malurile Mării Negre de la Nistru până la Dunăre, despre cimerieni (Kimernos) şi ţara lor, despre macedoneni şi expediţiunile lui Alexandru cel Mare. Mar Apas Catina citează mai mulţi autori cu totul perduţi, de ex. pe Cefalion, Abydene şi alţii.
Bardessane, născut în Siria, istoric şi matematic, a trăit pe la 150 după Chr. El a scris o Istorie a Armeniei şi o carte despre legile mai multor nemuri. Fragmentele existente dovedesc că Bardessane se ocupa despre Germania, Scythia, Amasonele, Sarmaţia, Pont, Alani, Albani, Zazi, Dauni, Zichi.
Agathangel, istoric şi filolog armen, a trăit în secolul IV după Chr. şi a fost secretar al regelui Tiridat II. El a scris Istoria Armeniei. Originalul a dispărut cu totul. Ni se păstrează o prescurtare, şi aceasta foarte necompletă. Istoria lui Agathangel s-a bucurat de o mare reputaţiune şi a fost considerată de Armeni ca monumentul cel mai vechi al analelor lor naţionale. Agathangel trata în cartea sa despre Massageţi, despre Alani, despre Albani, despre Goţi şi primejdia ce a avut de la regele lor Herţa împăratul Dioclețian, primejdia şi spaima de care numai viteazul rege al Armeniei Tiridat l-a scăpat, şi alte multe împrejurări interesante pentru noi.
Faust Byzantinul, istoric şi cronograf din familia Saharouni, domnitore odinioară în Armenia, trăi pe la anii 300 după Chr. şi fu supranumit Byzantin pentru că a învăţat în Constantinopole. Faust a scris o Bibliotecă istorică, care cuprindea Armenia şi mai multe neamuri, de la 341 până la 392. El a scris în limba elenă, dar originalul este pierdut; traducerea armenă datează de la 450 dar e mult prescurtată de copişti şi are multe lacune.
Moisi de Khoren, ilustrul istoric şi geograf armean, a trăit şi a scris pe la 400 după Chr. El a călătorit şi a cercetat toate arhivele şi biblioticele Orientului, ale Siriei, Egiptului, Greciei şi Romei. El a scris între altele Istoria Armeniei şi o Geografie universală, în care citează o mulţime de autori antici pierduţi, geografi şi istorici, ale cărora nici numele nu le-am fi cunoscut fără dânsul.
Istoria Armeniei a lui Moisi de Khoren nu ne-a parvenit în întregul ei. Avem numai trei cărţi din ea. Întreaga carte IV ne lipseşte, afară de puţine fragmente. Aceasta cuprindea epoca de la căderea dinastiei Arsacidilor până în zilele Imperatorelui Kenon (427 după Chr.). Moisi a scris despre Alani, Scythia, Dunărea pe care o numeşte Tanup, despre Massageţi (Maskhouth) şi despre Geţi.
Geografia sa ne-a parvenit necompletă, alterată mult, ciuntită de timp şi de copişti.
Anonimul autor armean din secolul V a scris genealogia Sf. Grigorie Luminătorul Armeniei şi viaţa Sf. Nerses. Aceste scrieri ni s-au păstrat, însă pline de lacune. Totuşi din ele vedem că autorul s-a ocupat de popoarele Scythice şi Sarmatice, despre Alani, Massageţi, Uzi, care făcând o alianţă formidabilă în zilele lui Nerses, încălcase Armenia (anul 374 după Chr.), dar au fost până la sfârşit învinşi şi izgoniţi din hotarele ei. Să observăm în treacăt cu ocaziunea acestei populaţiuni neastâmpărate, gata a se bate şi a merge oriunde după vitejii şi pradă, că pe la 900 după Chr. aflăm încă pe Uzi în Basarabia, Moldova şi Valachia. Ei au fost acelaşi neam cu Comanii, în care nu ştiu dacă n-ar trebui să vedem pe strămoşii mocanilor noştri. La 869, Pecenegii şi Uzii izgonesc pe încălcătorii Unguri din Moldova. Uzii, Pecenegii, Comanii şi Iaşii bat şi distrug Imperiul vecin al Chazarilor pe la 1022, în conlucrare cu Ruşii care îl bat dinspre partea lor. Bizantinul Glycas ne zice că Uzii sunt una cn Pacinakiţii, iar Ana Comnena că Pacinakiţii şi Comanii au aceeaşi limbă. Porphyrogeneta aşează pe Pacinakiţi în Dacia, unde şederea lor începea de la malurile noastre dincoace de Dunăre în faţă cu Silistra.
La 1065, Uzii trec Dunărea, bat Ungaria, Macedonia şi Tracia, sub Constantin Duca; el se fac apoi prieteni cu împăratul, şi sub Roman Diogen şi Alexis Comnen îi găsim bătându-se ca aliaţi ai Byzantinilor. Porphyrogeneta ne zice încă, că ţara Albanilor şi a Uzilor merge spre Nistru.
Mai adaug despre Massageţi, că Ovidiu îl găseşte la Dunărea noastră, în Dacia:
Praefuit his, Graecine, locis modo Flaccus; et illo
Ripa ferax Istri sub dace, tuta fuit.
Hic tenuit Massasgetes în pace fideli,
Hic arcu fisos terruit ense Getas;
Mai ieri în aste locuri era mai mare Flaccus:
Sub dânsul n-aveai teamă la Istrul cel barbar,
Căci el sub ascultare ținu aice lumea,
Și-nspăimânta pe geții ce se încred în arc.
[Ovidiu, Opere, Editura Gunivas, 2001, p. 1014]
iar Dionysius Periegeta (an. 30 după Chr.) pune în vecinătate pe vitejii Alani:
“A Dacilor nemăsurat pământ şi vitejii Alani.”
Surse:
- scribd.com
- Alexandru Papadopol-Calimah, Scrieri vechi pierdute atingătoare de Dacia, editura Dacica, București, 2007
Poți să ne susții cumpărând cărți de la Carturesti, Litera, Librex, Libris, Cartepedia, Librarie.net, Okian.ro, Compania de Librării București, Anticariat-Unu sau Anticexlibris folosind linkurile de mai jos:
- Carturesti
- Litera
- Librex
- Libris
- Cartepedia
- Okian.ro
- Librarie.net
- Compania de Librarii Bucuresti
- Anticexlibris