Lună: octombrie 2014

Originea transilvăneană a dinastiei Basarabilor. Radu Negru Vodă (1291-1315)

Negru.Voda.pictura

Istorie
Un rezumat al evenimentelor petrecute între anii 1291 şi 1315, şi a identităţii Întemeitorului Ţării Româneşti, Radu Negru Vodă, poate fi sintetizată prin documentele timpului şi ulterioare:
– documentul din primăvara anului 1291, prin care Ugrinus este pus în posesia celor doua moşii din Ţara Făgăraşului;
– cronica lui Nicefor Gregoras, care menţionează despre existenţa unui principe al Valahiei în jurul anului 1300;
– inscripţia de pe mormântul lui Laurentiu de Longo Campo din anul 1300;
– menţionarea Valahiei şi a unui mare conducător al ei, în anul 1307, în cronica lui Ottokar de Styria;
– pisania de pe frontispiciul Bisericii din Câmpulung care menţionează anul sfiinţirii ei, 1315;
– documentul emis în anul 1332, de cancelaria regală maghiară, în care Radu Negru este menţionat sub numele de Tatomir;
– cronica lui Nicolo Luccari, din anul 1352, care îl identifică pe Radu Negru ca Întemeietor al Ţării Româneşti;
– hrisovul din anul 1549 a lui Mircea Ciobanul, în care se confirmă existenţa unor acte de danie din timpul lui Negru Vodă;
– idem, în anul 1558, acelaşi domnitor Mircea Ciobanul;
– 1569, domnitorul Alexandru II Mircea re-confirmă actul de danie a lui Negru Vodă;
– în anul 1585, seniorul Jaques Bongars, vizitează ruinele cetăţii lui Negru Vodă;
– in anul 1618, Gavrilă Movilă confirmă un act de danie făcut de către Nicolae Alexandru Basarab, „nepotul răposatului Negru Radul Voievod” ;
– Matei Basarab, confirmă în anul 1646 existenţa în cancelaria domnească a unor documente de pe vremea lui Negru Vodă;
– în Letopiseţul Ţării Româneşti a lui Macarie Zaim, scrisă în jurul anilor 1640-1650, scrie despre Ankro Voivod (Negru Vodă);
– în jurul anilor 1660, Paul de Alep, scrie despre „Negrul Voievod, adică, Domnul cel Negru”;
– în anul 1656, călugării de la Bărătia, prezinta un document autentificat cu pecetea lui Negru Vodă, judelui Ghergina;
– în anul 1659, Mihnea Vodă întăreşte privilegiile câmpulungenilor, în baza „hrisovului lui Negru Vod㔑
– Letopiseţele Cantacuzinesc şi al Bălenilor, scrise în jurul anilor 1665 – 1678, îl menţionează pe Radu Negru Voievod ca descălecator;
– în anul 1682, Gheorghe Duca, întăreşte privilegiile câmpulungenilor în baza hrisovului lui Negru Vodă;
– cronica călugărilor franciscani din anul 1764, mentioneaza întemeierea oraşului Câmpulung de către Radu Negru.
În baza documentelor, mai sus prezentate, se poate alcătui o cronologie a evenimentelor care au dus la Întemeierea Tării Româneşti.
Radu Negru Vodă (cca.1255/60 – 1315) a ales drumul surghiunului, descălecând in Ţara Românească, însoţit de supuşii lui în anul 1291, şi Intemeind Ţara Românească. Radu Negru era căsătorit cu Marghita (Margareta) şi avea, cel puţin doi copii, Vlaicu zis şi Basarab şi o fată al cărei nume nu-l cunoaştem, din păcate. Soţia lui Radu era de naţie maghiară şi era catolică, cea care va iniţia construcţia Biserici Catolice din Câmpulung. Radu Negru va construi în Campulung doua biserici, una ortodoxă, terminată şi sfiinţită în anul 1315 şi una Catolică, pentru supuşi lui catolici, fideli, sfiinţită în anul 1304. Piatra de temelie a Oraşului Câmpulung va fi pusă în anul 1299, administrarea oraşului făcându-se între anii 1299-1300 de către magistrul sas Laurentiu. Tot in anul 1300, Radu Negru îşi va căsători fiica cu regele sârb Stefan Milutin. Începând din anul 1304 oraşul Câmpulung va deveni capitala oficială a Ţării Româneşti. Radu Negru, Întemeitorul Ţării Româneşti va trece la cele vesnice în anul 1315, conducerea destinelor locuitorilor acestei ţări trecând în maînile fiului acestuia, Vlaicu (Ivancu) Basarab, numit in istoria oficială, ca şi Basarab I.
În documentul emis de cancelaria maghiară în anul 1332 prin menţţiunea referitoare legat de numele de Basarab, „Basarab, filium Thocomerii, scismaticum, infidelis Olahus Nostris”, istorici şi cercetătorii noştri, începând cu Nicolae Iorga şi până la Neagu Djuvara, omit întelegerea textului.
Basarab era fiul lui Tatomir (Thocomeri), de religie ortodox (schismatic), infidel, dar Olah (Român).
Cum se poate ca fiul, român fiind, să fie de neam cuman, prin tată ? Citeste mai mult

Pătraşcu cel Bun – 1554-1557/1558 – tatăl lui Mihai Viteazul

Patrascu cel bun 1Vodă Pătraṣcu cel bun la suflet ṣi “degrabă nevărsătoriu de sânge” are meritul de a zămisli printre altele “două figuri luminoase, două fulgere în cea mai întunecată noapte a vieții noastre: Petru Cercel și Mihai Viteazul”. Pătraṣcu ȋṣi are originea ȋn marea dinastie a Basarabilor, având străbun pe linie directă pe Mircea cel Bătrân ṣi Vlad al II-lea Dracul (linia Drăculeṣtilor) ṣi unchi pe Radu de la Afumaţi. Este de asemenea fiul lui Radu Paisie, ce este voievod al Ţării Româneṣti ȋntre 1534-1545. Ȋn timpul mariajului lui Radu Paisie cu Stana, se naṣte sora lui, Zamfira (Radu Paisie se căsătoreṣte ȋn adolescenţă cu Stana, ȋnsă mariajul lor nu este lung deoarece soţia lui decedează). De asemenea, un amănunt inedit este reprezentat de căsătoria lui Radu Paisie cu Ruxandra ȋn anul 1541, vaduva lui Radu de la Afumaţi ṣi fiica cea mică a lui Neagoe Basarab cu principesa de origine sârbă Despina Miliţa Brankovici(Despina este soră vitregă cu soţia lui Petru Rareṣ, Elena Caterina Brankovici). Ceilalţi fraţi ai lui Pătraṣcu sunt Marcu, Vlad, Maria, Voica ṣi Cârstina. Până ȋn momentul de faţă nu se cunoṣte niciun document care să ateste anul naṣterii lui Pătraṣcu. Folosind logica istorică putem deduce că anul naṣterii lui este 1519(?) sau nu cu mult ȋnainte. Argumentele care sprijină această afirmaţie sunt următoarele:
Doi dintre copii lui Paisie : Marcu ṣi Vlad sunt asociaţi la domnie tatălui său ȋn anii 1540 ṣi respectiv 1541 (Conform Constantin Rezachevici, Cronologia critică a Domnilor din Ţara Românească ṣi Moldova, 1384-1881 op. cit. „Io Marcu voievod şi Vlad voievod” <D.R.H., B, IV, p. 99-100, 115-117> ṣi op. cit. domnul Radul voievodul Ţării Româneşti şi la fiul său Marcu voievod <Quelienzur Geschichte der Stadt Kronstadt, III, Braşov, 1896, p. 104>). Se cunoaṣte că aceṣti doi fii au ca mamă pe una din fetele lui Petru Rereṣ. Luând prin excludere, probabil este vorba de Maria, care cel mai probabil se naṣte ȋn anul 1505 (ȋn 1527 Petru Rareṣ avea vârsta de 40 de ani ṣi are doua fete din tinereţe: pe Ana ṣi pe Maria). Asocierea la domnie se făcea după vârsta de 18 ani, de aici rezultă că anii de naṣtere ai celor doi fii ai lui Radu Paisie sunt 1522 ṣi 1523 când Maria, mama lor, depăṣise cu puţin vârsta adolescenţei.
– De asemenea, se cunoaṣte că singurii doi fii ai lui Paisie cu Maria sunt cei doi menţionaţi mai sus. Primul copil al lui Pătraṣcu cel Bun (ce se numeṣte tot Pătraṣcu) se naṣte ȋn anul 1537 iar cel de-al doilea ȋn 1845-Petru Cercel (I. C. Filitti, Din arhivele Vaticanului, II, Bucureşti, 1914, p. 28). Presupunând că avea cel puţin vârsta de 18 ani la apariţia pe lume a primului său fiu putem deduce că Pătraṣcu cel Bun s-a născut ȋn preajma anului 1519(?)(1537-18=1519).
– Conform lucrării L’empire Ottoman et les pays Roumains, 1544-1545 École des Hautes Études en Sciences Sociales Paris 1987, Mihnea Berindei & Gilles Veinstein, ordinea fiilor lui Paisie este urmtoarea: Petru(Pătraṣcu cel Bun), Marcu(Mircea) ṣi Vlad.
Concluzionând cele afirmate mai sus, rezultă că Radu Paisie a fost căsătorit iniţial cu Stana ṣi are cu aceasta o fată ȋn persoana Zamfirei. Ulterior se naṣte Pătraṣcu (aprox. 1519) care nu poate fi decât frate bun cu Zamfira ṣi are ca mamă tot pe Stana. După moartea Stanei, Paisie se căsătoreṣte cu Maria ṣi are ȋncă doi fii (aprox. 1522, 1523) Marcu ṣi Vlad ce devin asociaţi la domnie ȋn momentul in care devin majori (1540 ṣi 1541). Citeste mai mult

Scrierea de la Turdaș, cea mai veche scriere din lume

Un articol de Marija Gimbutas

Pe la 5500, vechii europeni din Europa central-răsăriteană au dezvoltat un sistem de scriere, cu circa două mii de ani înaintea egiptenilor ori a sumerienilor. Totuşi, spre deosebire de aceste popoare, scrierea vechilor europeni nu servea unor scopuri economice, juridice sau administrative. Scrierea „veche europeană” era o scriere sacră, apărută în urma unei îndelungi folosiri a unor semne grafice încărcate de un simbolism particular; apariţia acestei scrieri este strâns legată de cultul dezvoltat al divinităţii feminine. Aceste semne sunt, în sens pur etimologic, hieroglife sau semne sacre.
Cele mai vechi descoperiri ale unor obiecte purtând semne de scriere au fost făcute cu mai mult de un secol în urmă, la Turdaș, un sit aparţinând fazei timpurii Vinča din Transilvania. De-abia un secol mai târziu, în 1961, s-au descoperit la Tărtăria (o aşezare nu departe de Turdaş, în judeţul Alba) trei plăcuţe de lut ars cu o scriere care a stârnit un deosebit interes. Câţiva erudiţi le-au comparat cu semnele sumeriene cunoscute ori le-au bãnuit a fi derivate din acestea. Cronologia oferitã de datãrile cu radiocarbon era ignoratã. Astfel M.S.F. Hood considera cã plãcuţele de la Tãrtãria ar fi fost „o imitaţie incomprehensibilã a unor semne de scriere aparţinând unor populaţii mai civilizate”. Sute de alte obiecte sacrale purtând inscripţii în rânduri sau grupate au rãmas neobservate ori necunoscute. Multe obiecte cu inscripţii au fost gãsite într-un context stratigrafic bine documentat. Cronologia cu radiocarbon calibratã la date reale aratã cã aceastã scriere a apãrut curând dupã jumãtatea mileniului al 6-lea şi a fost folositã timp de un mileniu şi jumãtate în epoca cuprului (sau chalcoliticã) din Europa central-rãsãriteanã între 5500 şi 4000 î.e.n.. Este acum cert cã „scrierea veche europeanã” este mult mai veche decât cea sumerianã. Ca atare, comparaţiile cronologice cu Sumerul nu sunt cele mai fericite. Citeste mai mult

Rebusul heraldic al Tarii Romanesti descifrat – „legenda celor trei negri mititei ” !

Pomenisem într-un articol anterior despre acel celebru blazon „cu trei capete negroide” atribuit în mod greşit Ţării Româneşti şi ulterior Moldovei (sub o formă modificată)!

Walachia neagraSe pare că studiul blazonului în ţara noastră a început odată cu o informare făcută în cadrul Academiei Române de către Dimitrie A. Sturza (1833 – 1914) despre existenţa unor blazoane ale Valahiei în celebra carte a lui Ulrich von Richental: Cronica Conciliului de la Constanz 1414 – 1418 (Chronik des Konzils zu Kinstanz: 1414 – 1418). Citeste mai mult

23 Dacian wars and riots between 106-271 AD

statuie-dac-arctriumf110 minutes read!

Romanian version here.

In this article we will present a list of wars and riots that are documented mostly from Roman sources, wars and riots that took place in the Roman Dacia province, during the 165 years occupation by the Roman army and administration. There are also mentioned the attacks of the free Dacians alongside their allies. This is an open list which will be updated as soon as new historical evidences will come up.

  • 117 – the year of emperor Trajan’s death brings the first riot of the Dacians in the province, synchronized with free Dacians, that attacked in alliance with the Iazyges and Roxolani. The province’s governor, Gaius Iulius Quandratus Bassus (70 – 117) was killed during these fights, causing Hadrian(117-138), the new emperor, to burn the wooden superstructure of the Drobeta’s bridge over the Danube, so the Dacians couldn’t pass in Moesia.
  • 138, 140, 143 – The emperor Antoninus Pius(138-161) enforced the Roman legions in Dacia, just like his predecessor Hadrian, in order to stop the riots that took place during those years.
  • 156-157 – The free Dacians attacked the northern border of the province, but Marcus Statius Priscus(132-162), Legatus of Dacia Superior, managed to defeat them. New measures to enforce the border were taken by building a new Limes along the line of Someș and Criș rivers.
  • 157-158 – A new riot took place in Dacia Porolissensis, in which the free Dacians, Carpi and Costoboci also joined. Again, Antoninus Pius brought in new auxiliary troops to defeat this riot. After the victory, the emperor received the title of Dacicus Maximus.
  • 166 – The riots against the Romans restarted during this year. The Dacians attacked the garrisons and castra in the province, putting in danger even the capital Ulpia Traiana Sarmizegetusa. The Romans brought in new troops: the 5th legion, „Macedonica” and detachments from the 10th legion, „Fretensis”, 11th legion, „Claudia” and 1st legion, „Italica”.
  • 167 – Costoboci and Carpi in alliance with Quazi, Iazyges and Roxolani launched a simultaneous attack against Trajan Dacia, Raetia, Norricum and Pannonia. This „Barbarian Federation” will then devastate the Black Sea coast all the way to Macedonia, Moesia and Thracia. Then, Carpi, Costoboci and Roxolani successfully got to Thessaloniki and Athens where they destroyed Roman and Greek settlements, helped by inhabitant populations. For reestablishing the order, Marcus Aurelius(161-180), set up an unique military commandment for Dacia and Moesia, which was commanded by Marcus Claudius Fronto.
  • 170 – Marcus Claudius Fronto was killed on the battlefield, against the „barbarian federates”.
  • 170-171 – The new commander Iulius Piso Berenicionus managed to defeat the rioters, but the situation was still uncertain for the both parties.
  • 174The emperor Marcus Aurelius(161-180) personally intervened in Dacia and hardly succeeded to defeat the locals with the elite troops. The commanders of the 5th legion, „Macedonica” and 12th legion, „Gemina” became the true rulers of the province, replacing the civilian ones. After this war, the family of the Costoboci king Pieroporus was taken hostage. The evidence about this was found on a tomb inscription in Rome.
  • 180-184 – Because of the fact that the new emperor, Commodus Antoninus(180-192) didn’t kept his financial commitments towards the free Dacians, they permanently attacked the Roman provinces. The ones that ended these wars were the Roman generals Clodius Albinus and Pescennius Niger.
  • 213-214 – New riots took place in the province because of the Constitutio Antoniniana, signed in 211 by Caracalla(211-217). In 214, Costoboci and Carpi in alliance with Bastarnae, Vandals and Roxolani entered in some Roman provinces. This war lasts until 217, when Caracalla is assassinated.
  • 217-218 – The new emperor Marcus Opellius Macrinus(217-218) didn’t managed to defeat the free Dacians so he started to treat with them. The free Dacians had to leave Dacia, but instead, the Romans had to pay tribute and to free the hostages taken by Caracalla.
  • 236-237 – The emperor Gaius Iulius Verus Maximinus(235-238), also known as Maximinus Thrax („The Thracian”) took some measures in order to stop the attacks of the free Dacians allied with Sarmatae Iazyges. He defeated them and received the titles of Dacicus Maximus and Sarmaticus Maximus.
  • 248 – Carpi entered the nowadays Romanian Plain and started to launch attacks towards Transylvania. Another army in alliance with the Goths entered nowadays Dobrogea and then Moesia. This war ended after the Dacians received promises of financial subsidies.
  • 242 – Carpi in alliance with the Goths entered again in the Roman Empire all the way to Moesia and Thracia.
  • 245-247 – Invasion of Carpi and Goths that is not stopped by the Romans. In 247, Philip the Arab (244-249) personally intervened with the imperial armies but still didn’t managed to defeat them. He retreats South of the Danube.
  • 248 – The Goths led by the kings Argaithus and Gunthericus in alliance with Carpi and Taifals entered Dobrogea where they will be defeated by the future emperor, general Caius Messius Quintus Decius(249-251). The city of Histria was also destroyed.
  • 249 – An alliance of Carpi and Goths with Vandals, Bastarnae and Taifals will simultaneously attack Dacia and Moesia. A small part of this army entered Roman Dacia and conquered the capital Ulpia Traiana Sarmizegetusa and after that they attacked the legions from Pannonia. Another part of this army passed the Danube and invaded Moesia Superior and Macedonia. The emperor Decius and his son were killed during this second’s army retreat towards the Danube.
  • 253 – Another attack of Carpi and Goths in Moesia caused by the fact that the annual grants negotiated with the new emperor  Trebonianus Gallus(251-253) were stopped.
  • 257-258 – The Goths and Carpi attacked the south of the Danube on land and sea, and Goths got to Bosphorus and the coast of Asia Minor.
  • 263-267 – The Carpo-Gothic alliance attacked again the south of the Danube both on land and the sea, invading Moesia Inferior and Moesia Superior.

Roman_province_of_Dacia_(106_-_271_AD).svg

Sources:

Cornel Bîrsan – Istorie furată – Cronică românească de istorie veche, editura Karuna, Bistrița, 2013 / Stolen history – Romanian chronicle of old history, Karuna publishing house, Bistrița, 2013

Dio Cassius – Roman History Citeste mai mult

Maria de Mangop, soția a lui Stefan cel Mare, stră stră – nepoata lui Ioniță Caloianul !

Maria_de_Mangop

Maria de Mangop : extras de pe acoperământul de mormânt de la mânăstirea Putna

Maria din Mangop (? – 1477) sau Maria Asanina Comnena Paleologhina a fost principesă de Theodoro (un principat grecesc din Crimeea) sau altfel cunoscut ca Principatul de Mangop (numele turco-tătar al cetății Doros, capitala principatului).

Maria de Mangop a fost a doua soție a lui Ștefan cel Mare, între anii 1472 – 1477. Din această căsătorie au rezultat doi băieti gemeni care au murit de tineri: Iliaș (1473 – 1473) și Bogdan (1473 – 1479). Citeste mai mult

Imperiul Asăneștilor în timpul lui Ioniță Caloianul (1197 – 1207)

Un articol de Cornel Birsan

Ioniță Caloianul s-a născut în jurul anilor 1168 – 1169, fiind fratele mai mic a lui Petru și Ioan Asan. Isprăvile și realizarile lui îi vor aduce multe supranume din partea semenilor săi, dar și a dușmanilor lui. Cronicarii ni-l prezintă sub numele de Caloianul, de la grecescul „Koloioannes” , respectiv cel Frumos, dar numindu-l și „Rōmaioktonos „,respectiv, Omorâtorul de Romei. Acest supranume al lui va duce la afirmații grave și inconștiente din partea unor istorici și wikipediști, care în necunoștiința lor atingător de istorie, vor traduce acestă poreclă ca „omorâtorul de români” ( romankiller , in engleza ) dupa opinia lor. Vreau să reamintesc că la acea vreme nu exista termenul de român, noi „românii” eram menționați în documente ca și daci, carpi, carpodaci, costoboci, ausoni, valahi sau vlahi. Termenul de Romania era dat de grecii bizantini unui vast teritoriu al Balcanilor, populat de mari comunități vorbitoare de limbă latină, respectiv de vlahi, și celelalte ramuri ale lor, aromâni, megleno-români, istro-români şi macedo-români. Popoarele occidentale, în special italienii numeau prin termenul de Romania, Imperiul Bizantin, iar pe locuitorii acestuia, romei. Porecla lui Ioniță de „omorâtor de romei” specifică clar împotriva cui își purta el războaiele de independență teritorială și afirmare a identității de vlah. Și în prezent aceste deformari ale istoriei sunt practicate de către istoricii bulgari, care îl prezintă pe Ioniță ca și Kaloyan al Bulgariei, tratându-l atât pe el cât și pe frații săi cu respect demn de marii împărați ai lumii, dar neținând cont de faptul că istoricul bizantin Choniates, delimitează clar existența a doua popoare implicate în rascoală: vlahii și bulgarii, identificându-i pe asănești în mod clar ca și vlahi, vorbitori de limbă părintească latină. Aceasta origine latină a lui Ioniță va fi pomenită și în scrisorile schimbate între el si Papa de la Roma. Citeste mai mult

O eroare istorică depistată după 170 de ani ! – Cei trei negri „mititei” !!!

Partea a II-a a articolului aici:

ulrich-von-richental-218

Foto (cei trei negri….) , de pe rândul 2, poză stânga = Stema Ţării Româneşti !!!, citeşte.. Walachie …?

O eroare istorică depistată după 170 de ani ! – Cei trei negri „mititei” !!!

Rebusul heraldic al Basarabilor !

De peste 170 de ani în istoria noastra circulă un blazon care a dat multă bătaie de cap istoricilor noştri clasici şi nu numai !

Vom aminti doar pe unii din cei clasici: Nicolae Iorga, Bogdan Petriceicu Haşdeu, Cezar Bolliac, Nicolae Densuşianu, Constantin Giurescu şi mulţi alţii, pe care nu i-am amintit, dar cu mult respect pentru munca lor de cercetare.
Este vorba despre un blazon al Ţării Româneşti publicat în timpul lui Mihai Viteazul de către Levin Hulsius (1546 – 1606), notar de meserie, care la rândului lui a preluat acest blazon din „”Cronica de la Konstanz”” întocmită de Burgerul, Ulrich von Richental (1360 – 1437) intre anii 1414 – 1418. Citeste mai mult

„Amorul Transilvan” şi Bogdan Petriceicu Haşdeu, vis-a-vis de Radu Negru Vodă…. !

Manipulare istorică sau pur şi simplu ignoranţă – falsa apariţie a lui Radu Negru Vodă ȋn preajma anului 1215.

Samuil Micu (1745-1806) povesteşte că a găsit zidită în peretele caseiprotopopului Ionaş Mone o piatră cu următoarea inscripţie: „Vixit Gregorius primus Venetus, Anno Domini 1185. Genealogia authentica Monestica: Gregorius Venetus Thesaurarius Vaivodae Nigro a quo donatus quatuor vallibus cum silvis et campis….”.

Interesat de această descoperire Nicolae Densusianu s-a aplecat asupra textului, traducându-l : ” A trăit Grigorie cel dintâi Veneţianul în anul Domnului 1185.Genealogia autentică a familiei Mone:Grigore Veneţianul, vistierul lui Negru Vodă, din partea căruia a fost dăruit cu patru văi, cu păduri şi câmpuri…” Citeste mai mult

error: Continutul este protejat!