Dan al II-lea – „Viteazul Principe Valah”

Din lucrarea “Istorie Pierdută. Cronică românească de istorie veche” (lucrare ȋn pregătire) Autori : Adrian Anghel, Cornel Bȋrsan ṣi Cristian Moṣneanu.

Dan al II-lea, domn al Ţării Româneṣti ȋn două rânduri (1422-1426 ṣi 1427-1431), face parte din ramura Dăneṣtilor a dinastiei Bararabilor urmând filiaţia Radu Negru Vodă, Basarab I, Nicolae Alexandru, Radu I, Dan I. Se cunoaṣte faptul că a fost duce al Almaṣului ṣi Făgăraṣului.
Faptul că Ţara Românească, prin conducerea lui Radu al II-a Praznaglava, se afla sub influenţa turcilor a făcut ca regalitatea maghiară să ȋncerce a impune un domn care să deservească intereselor creṣtinătăţii. Totuṣi, conform cronicarului bizantin Ducas, nu sprijinul regelui maghiar Sigismund de Luxemburg a fost cel care l-a adus pe tronul Ţării Româneṣti pe Dan. Acesta venind din Constantinopol, reuseṣte să recruteze prin intermediul boierilor ce ȋl susţineau o armată de mercenari transilvăneni ṣi bulgari ṣi porneṣte pe cont propriu o campanie care va duce la alungarea vărului său. Astfel că, aflndu-se deja pe tron ȋn toamna anului 1422, Dan va cere ajutor coroanei maghiare pentru a-ṣi putea menţine domnia.

Prima domnie (23 octombrie 1422-decembrie 1426/24 ianuarie 1427?)

Dan al II-lea se găseṣte ȋn Imperiul Otoman chair de la ȋnscăunarea unchiului său Mircea cel Bătrân ṣi slujesţe ȋn armata turcă până ȋn anul 1422. El ȋl ȋnsoţeṣte pe Murad al II-lea la asediul Constantinopolului când “era gata la orice faptă de război ṣi ȋnsuṣi să meargă cu turci la pândă” dar “se sustrage” ṣi reuseṣte să treacă pe ascuns ȋn tabăra imperială. Ajutat de ȋmpăratul bizantin Manuil al II-lea sau de fiul acestuia Ioan al VIII-lea Paleologul, traversează Marea Neagră cu o corabie pusă la dispoziţie de bizantini, ajungând la Cetatea Albă(care aparţinea de Moldova), unde este aṣteptat de către boierii ce ȋi erau potrivnici vărului său Radu al II-lea Praznaglava (Ducas, Istoria turco-bizantină , 1341-1462). Boierii “l-au proclamat domn ṣi l-au pus ȋn domnia bunicului său” ṣi tot ei, conform cronicii lui Ducas l-ar fi omorât pe Radu “feciorul din flori al lui Mircea” (binȋnţeles, la aproximativ 4 ani distanţă ṣi nu ȋn momentul primei ȋnscăunări a lui Dan). Desfăṣurarea evenimentelor nu o cunoaṣtem, dar ṣtim că la data de 23 octombrie 1422, Dan al II-lea se găsea pe scaunul din Târgoviṣte (D.R.H., D, I, p. 221-222).
Pentru a menţine stabilitatea domniei pe care abia o luase, Dan al II-lea cere ajutorul regelui Sigismund al Ungariei devenind vasalul acestuia. Sigismund ȋl pune la dispoziţia principelui valah pe generalul florentin, comite de Timiṣ, Pippo Spano. Cei doi atacă cetatea Silistra alungându-i pe turci. Ulterior vor cuceri ṣi cetăţile Giurgiu ṣi Turnu.
La ȋnceputul anului 1423 o armată turcească trece Dunărea cu scopul de a-l alunga pe Dan ṣi de a-l ȋnscăuna pe vărul său Radu Praznaglava. Ȋn data de 23 februarie 1423 Dan reuseṣte să repoarte o glorioasă victorie asupra turcilor, pe câmpul de luptă pierzându-ṣi viaţa 36.000 de soldaţi otomani. Acestă victorie menţine liniṣtea doar pentru puţin timp deoarece armata otomană repliată se ȋntoarce ȋn toamna anului 1423 ṣi reuṣeṣte să ȋl ȋnfrânga pe Dan. Cu sprijin militar unguresc, la ȋnceputul anului 1424, Dan duce o nouă luptă cu Praznaglava, luptă ce se ȋncheie cu un rezultat nefavorabil pentru el, ṣi este nevoit să se refugieze ȋn Transilvania. Ȋn toamna aceluiaṣi an, tot cu sprijinul lui Sigismund de Luxemburg, Dan reintră ȋn ţară ṣi ȋl alungă pe vărul său.
Luptele dintre cei doi pretendenţi la tronul valah reȋncep ȋn primăvara anului 1426 ṣi ţin până ȋn iarnă, când Dan este nevoit să se retragă la Râṣnov ȋn ţara Bârsei.
La 24 ianuarie 1427 alături de Don Pedro, fiul regelui Portugaliei ṣi a oṣtilor maghiare, Dan porneṣte spre Muntenia pentru a-l alunga pe Radu Praznaglava (D.R.H., D, I, p. 247-248).

(Continuarea o veţi putea citi ȋn momentul apariţiei cărţii)