Citate despre istoria veche – partea II

ion nistor


Cu multe milenii înainte ca teritoriul României să fi intrat în lumina istoriei, el a fost locuit de seminții preistorice care, dispărând în noianul vremurilor trecute, au lăsat în pământul țării noastre urme palpabile de cultură primitivă. România se poate mândri cu bogatul său trecut preistoric față de toate țările din Europa. În hotarele ei s-a desfășurat o bogată și variată viață preistorică. Pretutindeni în largul ei cuprins s-au descoperit numeroase așezări și stațiuni preistorice.

Ion I. Nistor – Istoria românilor, vol. 1, pag. 11

Ion_Simionescu

Vârtejul neogoiat al evenimentelor istorice, nici azi pe deplin liniștite, a făcut ca teritoriul ocupat de Români să rămâie îndelungată vreme învăluit în negura necunoașterii. Rar călător mai îndrăsneț se avântură în treacăt prin ținuturile socotite nesigure din jurul Carpaților. Cele cuprinse în scriitorii mai vechi asupra spațiului românesc sunt observări fugitive, restrânse mai mult la viața poporului ori legende prinse din întâmplare.

E drept că Herodot pune piciorul pe țărmul Mării Negre în zona cetăților grecești, în vază pe vremea lui. Strabon pomenește câte ceva din geografia vechii Sciții, tot din preajma Dunării și a Mării Negre.

Năvălirea puhoaielor omenești din spre răsărit, iureșul ce se concentrează la poalele Carpaților, au lăsat însă umbră, veacuri peste veacuri, asupra ținuturilor din lungul Dunării.

 Ion Simionescu – Țara noastră. Oameni, locuri, lucruri, pag.9

Partea I

Surse:

  1. Ion I. Nistor – Istoria românilor, vol. 1,  editura Biblioteca Bucureștilor, București, 2002
  2. Ion Simionescu – Țara noastră. Oameni, locuri, lucruri, Fundația pentru literatură și artă „Regele Carol II”, 1937


Poți să ne susții cumpărând cărți de la Carturesti, Litera, Librex, Libris, Cartepedia, Librarie.net, Okian.ro, Compania de Librării București, Anticariat-Unu sau Anticexlibris folosind linkurile de mai jos:

  1. Carturesti
  2. Litera
  3. Librex
  4. Libris
  5. Cartepedia
  6. Okian.ro
  7. Librarie.net
  8. Compania de Librarii Bucuresti
  9. Anticexlibris

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

error: Continutul este protejat!