Te foieşti mult, esti gânditor

În zori și-n miezul zilei

Și-un vuiet cald, pătunzător

Dă glas acum oștirii

Din buncărul făr` de soldați

Cel plin de umbre sumbre

Ce-ți lasă ochii grei, pătați

Prin locuri gri să umble.

Pe chipuri, pajişti sau pe cer

Pe und-te uiți, nu-ți place

Căci ți se pare efemer

Oricine, ce ar face,

Că-i monoton sau desuet

Și învechit sau prea modern

Că-i zdrențuros sau prea cochet

Iar când e bun este peren.

Pe străzi cu fruntea-n jos păsești

Aiurea pe o cale,

Auzi un om dar nu-l privești

Și-l lași cu ale sale.

Greutăți mari sau bucurii

El cântă cu-n motiv

Și la ale tale stângăcii

Tot ar privi naiv.

Iar ochiul lui ȋncercănat,

Izvor de nemurire,

Preschimbă tot ce-i ferecat

Ȋn porţi către iubire.

Versuri de Cristian Moșneanu

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *