Category Archives: Uncategorized

ISTORIA TRANSILVANIEI până în secolul al XV-lea (partea a VI-a)

ISTORIA TRANSILVANIEI până în secolul al XV-lea (partea a VI-a)

ISTORIA TRANSILVANIEI până în anul 997 (partea a treia)

Prima parte | A doua parte | A treia parte | A patra parte | A cincea parte

Voievodatele româneşti în sec. IX – X

În ciuda afirmaţiilor unor istorici maghiari, cum că invazia maghiară în Transilvania şi Pannonia a găsit un spaţiu nelocuit permanent, cronicile maghiare evidenţiază prezenţa şi opozitia românilor încă din primul moment al evenimentelor. Cronica ”Gesta Hungarorum” a lui Anonymus descrie în mod detaliat felul în care s-au deşfăşurat ostilităţile şi mai ales, urmările lor. De la începutul infiltrarii maghiarilor în Câmpia Pannonică (anul 896) şi ulterior în Transilvania, cronicarul face o prezentare geografică detaliată, specificând locaţiile voievodatelor şi cnezatelor existente la acea vreme.
Ţara de la vest, dintre Tisa şi Dunăre (respectiv Câmpia Pannonică) este administrată de către Kean, numit şi mare duce al Bulgariei, bunicul lui Salanus, iar ulterior de către acesta din urmă. Ţara dintre Tisa şi Munţii Carpaţi (pe direcţia vest – est), situată între râurile Mureş şi Someş (pe direcţia sud – nord, cu specificaţia că se afla în Erdeulu – Ardeal), zona Crişana – Satu Mare, este condusă de către ducele Morout, bunicul lui Menumorout, iar ulterior de către acesta din urmă.
Ţara cuprinsă între râul Mures şi Dunăre (castrul Orşova), actualul Banat este condusă de către voievodul Glad, strămoşul lui Ohtum. Ţara aflată în zona centrală a Transilvaniei, între Carpaţii Apuseni, Meridionali şi Răsăriteni era condusă de către Gelu, zis şi Blacul (Valahul).

Citeste mai mult

Mihai Eminescu – Rugăciunea unui dac

Mihai Eminescu – Rugăciunea unui dac

Mihai_EminescuPe când nu era moarte, nimic nemuritor,
Nici sâmburul luminii de viaţă dătător,
Nu era azi, nici mâine, nici ieri, nici totdeuna,
Căci unul erau toate şi totul era una;
Pe când pământul, cerul, văzduhul, lumea toată
Erau din rândul celor ce n-au fost niciodată,
Pe-atunci erai Tu singur, încât mă-ntreb în sine-mi:
Au cine-i zeul cărui plecăm a noastre inemi?

El singur zeu stătut-au nainte de-a fi zeii
Şi din noian de ape puteri au dat scânteii,
El zeilor dă suflet şi lumii fericire,
El este-al omenimei izvor de mântuire:
Sus inimile voastre! Cântare aduceţi-i,
El este moartea morţii şi învierea vieţii!

Citeste mai mult