Category Archives: Istorie Pierduta

Radu Ilie Haidăul – voievodul haiduc al Valahiei

Radu Ilie Haidăul – voievodul haiduc al Valahiei

coperta

Fragment din Istorie Pierdută – Cronică Românească de Istorie Veche (lucrare în pregătire). Autori: Cornel Bîrsan, Adrian Anghel şi Cristian Moşneanu

▪ Domnie: 16 noiembrie 1552-11/12 mai 1553
▪ Deces: după 12 iulie 1558

Radu Ilie Hăidăul, voievod al Ţării Româneşti în perioada 16 noiembrie 1552 – 11 mai 1553 (dată aproximativă) este fiul lui Radu de la Afumaţi şi nepotul lui Radu cel Mare. Obţine domnia după ce îl înlătură pe satrapul Mircea Ciobanul pătrunzând prin Banat şi aflându-se în fruntea unei armate compuse de haiduci, unguri, polonezi şi boieri pribegi. Ajunge pe tron, aṣa cum am văzut în capitolul precedent, după ce îl învinge pe adversarul său la Măneşti (Prahova). Numele de Radu şi-l ia cu puţin timp înainte de a veni la conducere (având ca nume de botez Ilie) iar porecla Haidăul (haiducul) o primeşte datorită fapului că în armata sa se găsesc și foarte mulţi haiduci. Odată ajuns cârmuitor, instaurează unele măsuri inedite, prin punerea în sfatul domnesc doar a boierilor pribegi ce se aflau în Transilvania în perioada domniei lui Mircea Ciobanul şi prin mutarea Capitalei în Târgovişte (lucru deloc întâmplător şi justificat prin faptul că dorea a fi mai aproape de Apus decât de Poartă). Din păcate, scurta lui domnie este frământată de nesfârșitele lupte cu Mircea Ciobanul care reusește să îl înlăture, până la urmă, şi care să îi pecetluiește tragicul sfârșit punând o „vorbă bună” sultanului care în cele din urmă îl ucide pe Ilie. Citeste mai mult