Author Archives: istorieveche

REGII GETO-DACI – scurtă cronologie

REGII GETO-DACI – scurtă cronologie

Mai jos regăsim o listă cu regii daci cunoscuți documentar. O să completăm această listă pe măsură ce găsim noi informații.

Sursa foto – Deviantart

Antyrus ( 514 î.e.n.) – Prima mențiune despre un rege get de la sud de Dunăre, Antyrus intrat în conflict cu regele persan, Darius I cel Mare, în timpul expediției organizată de acesta împotriva sciților.

Charnabon (mijlocul sec.5 î.e.n.) – Rege al geților menționat în piesa de teatru “ Triptolemus “ a dramaturgului și omului politic Sofocle (n.cca. 496 î.e.n.- d. cca.406 î.e.n.). Mai multe aici.

Cothelas (341 î.e.n.) – Regele Cothelas, de asemenea cunoscut şi sub numele de Gudila, a condus triburile geto-dace aflate în spaţiul cuprins între Munţii Balcanici şi Dunăre; posibil şi dincolo de Dunăre. În acest an, el încheie un tratat cu regele macedonean Filip al II-lea, devenind aliat al acestuia. Detalii despre Cothelas aici si aici.

Rex Histrianorum (339 î.e.n.) – Rege get în Dobrogea care se opune regelui scit Ateas, care organizase o expediție îndreptată împotriva macedonenilor conduși de Filip al II-lea (n. 382 î.e.n.– d. 336 î.e.n.), tatăl lui Alexandru cel Mare (n.356 î.e.n. – d.323 î.e.n). Mai multe despre Rex Histrianorum aici.

Moskon ( cca.335 î.e.n.) – Rege get în Muntenia aliat cu tribalii în timpul conflictelor acestora cu Alexandru cel Mare (n.356 î.e.n. – d.323 î.e.n). Detalii despre Moskon aici.

Sarmis ( sec. 4 î.e.n.) – Sarmis Basileus, misterios rege dac din Transilvania. Numele lui a fost găsit pe cîteva monezi de aur descoperite la Turda și Grădiștea Muncelului.

Dromichaetes (înainte de 300 – după 292 î.e.n.) – Regele geților de la nord și sud de Dunăre care se confruntă și-l înfrânge, în repetate rânduri pe Lisimah (n.cca. 360 î.e.n.–d.281 î.e.n.), regele tracilor. Mai multe aici.

Zalmodegikos (sec.III î.e.n.) – Rege get din Dobrogea sau din Muntenia si sudul Moldovei, intrat în conflict cu Cetatea Histria. Mai multe aici.

Oroles (sec.II î.e.n.)  – Rege dac extrem de autoritar din Transilvania aflat în conflict cu bastarnii. Mai multe aici.

Rhemaxos (sec.II î.e.n.) – Rege get din Muntenia si Dobrogea, protector al coloniilor grecești din Dobrogea.

Rubobostes (sec.II î.e.n.) – Rege dac din Transilvania. Pompeius Trogus semnalează o creșterii a puterii dacilor.

Burebista (cca.80-44 î.e.n.) – Regele geto-dacilor. Este primul conducator care uneste triburile geto-dacice.

=&13=&

Vlad Draculea sau Vlad Țepeș?

Vlad Draculea sau Vlad Țepeș?

Fragment din lucrarea în curs de apariție Vlad Draculea, scrisă de Cornel Bîrsan

Foto

VLAD DRACULEA SAU VLAD ȚEPEȘ ?
Domnul Țării Românești în documentele emise între anii 1457-1462, se numea pe sine, “Vlad, fiul bătrânului Vlad Voievod”, precum și tatăl său Vlad Dracul care se semna în documentele cancelariei domnești cu numele de “Vlad, fiul lui Mircea Voievod”. În scrisorile atingătoare de Domnul Țării Românești, Matei Corvin îl numea “Wlad Voievod”. Într-o scrisoare datată 2 aprilie 1459, Dan cel Tânăr, pretendent la scaunul Munteniei, scriind brașovenilor îl numește pe Vlad, pur și simplu “Dracul Voievod” !
Într-un raport scris de Ladislau, omul de curte a lui Vlad, din 7 august 1476, urmare drumului făcut în Moldova în ajunul bătăliei de la Valea Albă (26 iulie 1476), acesta îl numește pe domnitor, “Draculea”.
Cronicarul grec Mihail Ducas (n.cca.1400-d.cca.1470) scriind despre urcarea pe scaunul Țării Românești a lui Vlad Dracul, 1437, îl numește pe acesta Dragulios: “Căci numele Dragulios se și tălmăcește cu rău și viclean“[ Scriptores Byzantini I: DUCAS – Istoria turco-bizantină (1341-1462), (traducere Vasile Grecu), Ed.Academiei R.S.R., 1958, p.252]. De ce era rău și viclean Vlad Dracul ? Deoarece avusese curaj să se ridice împotriva sultanului Murad al II-lea (1421 – 1451).
Cronicarul Nicolaos (Laonic) Chalcocondil (n.cca.1430-d.cca.1470), contemporan cu Vlad, îl numește pe acesta “Vlad, fiul lui Draculea”. Cronicarul turc Tursun-bey (n.cca.1420-d.cca.1500) îl numește pe Vlad “Kazîklî”, adică “Țepeș”, de la țeapa folosită de acesta pentru a-și executa inamicii. Un alt cronicar turc, Așîk-pașa-Zade îl numește pe Domnul Țării Românești “Voievodul Kazîklî“ sau “Dracul-oglu“ adică, “fiul Dracului“.
Ienicerul turc Constantin Mihailovici (n.1435-d.1501), participant la campaniile lui Mahomed al II-lea în Țara Românească, în memoriile sale, scrise după anul 1490, îl numește pe Vlad, “Dracul cel Tânăr” sau “Dracula”.
Peste ani, arhiepiscopul de Strigoniu și vicerege al Ungariei, Antonio Verancsics (n.1504-d.1573) numindu-l pe Vlad Draculea, „viteazul principe Dragula”, încerca să explice etimologia acestui cuvânt.”Astfel și Dragula e un diminutiv de mângâiere de la Drago, cea ce înseamnă << cel drag>> din care cauză dacă s-ar îngădui, pe latinește ar trebui să se spună Charulus (carus=scump).“[ Călători străini despre ţările române, vol.1, Ed.Ştiinţifică Bucureşti, 1968, p.400]
Verancsics bun cunoscător al limbii române, și a faptelor strălucite ale lui Vlad Draculea, aferent și de acuzațiile aduse domnitorului de către sași și creștinii catolici, refuza echivalarea numelui acestuia cu termenul de “drac” insinuând, în mod subtil, că numele voievodului a fost defapt “Vlad cel Drag” ! Este primul apărător al memoriei lui Vlad Draculea, și poate singurul, pentru un timp extrem de îndelungat. Însuși marele umanist de origine română, Nicolae Olahus (n.1493-d.1568) îl considera pe Vlad Draculea, “tiran”, chiar dacă în mod confuz, ulterior avea să afirme că era rudă cu Mihnea cel Rău (1508-1509), fiul lui Vlad Draculea !
În realitate numele de “Dracul” cu varianta ulterioară “Dracula” provine de la un ordin cavaleresc.
Ordinul Dragonului a fost înființat în anul 1408 (12 decembrie) de către Sigismund de Luxemburg, având ca rol principal protejarea creștinătății de amenițarea otomană. Simbolul Ordinului era un dragon cu coada încolăcită în jurul gâtului, având pe spate o frunză-armură ale cărei nervuri sunt stilizate sub forma unei cruci. Adoptarea imaginii grafice a dragonului este oarecum ciudată în credința creștină, mai ales că Sfântul Gheorghe, unul dintre patronii ordinuului, este reprezentat ucigand un balaur. Posibil ca acest dragon să fi derivat din stindardul de luptă al dacilor, adoptat ulterior și în tările nord europene, printre care și Germania și Anglia.
Deviza adoptată a Ordinului a fost: q[uam] misericors est deus iustus patient (o, cât de răbdător este dumnezeul nostru).
Membrii fondatori ai Ordinului Dragonului au fost: Sigismund de Luxemburg, Eberhard de Lorraine, Episcop de Zagreb, Ștefan Lazarevici al Serbiei, Alfons al Aragonului și al Neapolelui, Vladislav II Iagello, Vitold, Ernest de Austria, Cristof al III-lea al Danemarcei, Pippo Spano, Perényi Emeric, cancelar al Universității din Praga și baronul Mihail Garai.
La 8 februarie 1431, la Nürenberg, Vlad, fiul lui Mircea cel Bătrân a fost primit în Ordinul Dragonului, urmare recomandărilor făcute de Sigismund de Luxemburg. Citeste mai mult

De când putem vorbi despre geto-daci?

De când putem vorbi despre geto-daci?

Fragment din cartea Codex Geto-Dacorum. Istoria de o mie de ani a geto-dacilor, scrisă de Cornel Bîrsan. Cartea poate fi comandată pe site-ul librex.ro aici.

Geto-dacii şi triburile greceşti arhaice (mileniul II-I î.e.n.)
“La elucidarea problemei de când se poate vorbi de geto-daci, o contribuție esențială aduce o descoperire revoluționară, cea mai importantă din ultima jumătate de veac. Este vorba de descifrarea scrierii Linear B, efectuată în 1952-1953 de către Michael Ventris și John Chadwick, care venea să facă dovada că civilizația miceniană ce a înflorit între sec.XIV-XIII î.e.n. nu este pre-elenică, ci grecească și că despre greci trebuie să vorbom încă de la începutul mileniului al II-lea î.e.n., și nu numai începând din secolul al VIII-lea î.e.n. Se știa din poemele homerice, de la istorici și mitografi că în cursul mileniului al II-lea î.e.n. au pătruns indo-europenii numiți aheeni care au dezvoltat civilizația miceniană (înrudită cu cea cretană) ce a dispărut în sec. Al XII-lea î.e.n. ca urmare a tulburărilor provocate de invazia dorienilor. Între civilizația miceniană și cea grecească de tip arhaic, care începe în secolul al VIII-lea î.e.n., se presupune că există o cezură (ruptură, n.n.), purtătorii civilizației miceniene fiind considerați preeleni…
Vine descifrarea scrierii (de pe tăblițele de argilă) numită Linear B să dovedească fără putință de îndoială că purtătorii și făuritorii civilizației miceniene sunt greci, că primii eleni s-au stabilit în Grecia la începutul mileniului al II-lea î.e.n. Civilizația miceniană începută pe la mijlocul mileniului al II-lea, spre sfârșitul secolului al XV-lea î.e.n., face parte din elenism. Linear B este un dialect grecesc de tip arhaic.
Se știa de multă vreme (și noile descoperiri vin s-o întărească continuu) că între locuitorii spațiului carpato-balcanic și purtătorii civilizației miceniene au existat numeroase legături. Astfel lingviști au arătat că numele grecesc al Dunării își găsește o paralelă exactă Istros/Istron în numele unui oraș din insula Creta…Dar multiplele legături de care vorbeam se demonstrează elocvent pe cale arheologică.” [1]
Istoricul și arheologul Ion Horaţiu Crişan (n.1928–n.1994) în lucrarea sa Civilizaţia geto-dacilor prezintă o serie de similitudini între tezaurele si obiectele descoperite în spațiul carpato-dunăreano-balcanic și cele de la Micene și sudul Greciei.
Tezaurul de aur în greutate de 12,50 kg descoperit la Valci Tran (lângă Plevna) în anul 1924 este analog cu piesele descoperite în Peloponez și la Micene, datate în secolele XVI-XV î.e.n. Istoricii presupun că aurul din care au fost confecționate piesele de la Valci Tran provine din Transilvania. Aceleași asemănari au fost evidențiate de către arheologi între piese de aur descoperite în Transilvania și cele de la Micene.
La Tufalău (jud. Covasna) sau descoperit în anul 1840, un vas care conținea un tezaur din aur format din discuri ornamentale, inele de tâmplă, coliere, brățări cu capete spiralice și topoare de luptă. Astfel de obiecte ornamentale identice sau descoperit și în timpul săpăturilor arheologice de la Troia și Micene. Tezaurul de la Tufalău este datat ca fiind din secolele XV-XIV î.e.n.
Datate tot în aceași perioadă sunt 4 topoare de argint, 13 pumnale de aur și o spada scurtă din aur descoperite la Perșinari (Dâmbovița) după anul 1956, 2 pumnale din aur descoperite la Măcin și altele din bronz, la Sălăcea și Tiream asemănătoare cu cele descoperite la Micene.
“ Trebuie subliniat însă că nu este vorba de importuri din cercul micenian, ci de produse locale având doar ca prototip pe cele grecești .” [2]
În opinia altor istorici aceste tipuri de arme au fost preluate ca și model de către grecii vechi de la civilizația geto-dacică arhaică, prin contactul avut cu aceștia, în timpul traversării spațiului carpato-danubian în drumul lor spre sudul Peninsulei Balcanice și insulele Mărilor Egee și Mediterană.
Vechi greci erau originari din stepele pontice care mărginesc coastele de nord – est ale Mării Negre, dincolo de Peninsula Crimeea, din sudul Rusiei. Sub presiunea altor popoare triburile grecești au ales să migreze spre alte teritorii.
Pătrunderea triburilor grecești spre sudul Peninsulei Balcanice, în insulele Marilor Egee și Mediterană și în Anatolia s-a produs pe două căi:cea terestră și cea maritimă.
Primii greci au fost ionienii, triburi seminomade, care în jurul anilor 2000-1900 î.e.n. au pătruns pe cale maritimă și terestră în Grecia, prin Anatolia, așezându-se în anumite regiuni din Peloponez și Grecia continentală.
Urmatorul val al invaziei grecești s-a datorat triburilor războinice ale aheenilor în jurul anilor 1600 – 1500 î.e.n. Plecați din nordul Mării Negre, o parte din triburi vor alege drumul spre vest spre nordul Carpaților Orientali, traversând țara noastră prin Moldova și Muntenia, în drumul lor spre sud, spre Peninsula Balcanică.
Dovezi ale confruntării triburilor aheene cu triburile geto-dacice arhaice sunt uriașele fortificații descoperite în ultimii ani la Cornești (Timiș), Sântana (Arad) și Căuaș (Satu-Mare).
Sub presiunea populațiilor locale geto-dacice vechi, aheeni își vor continua drumul lor spre sud, trecând Dunărea și Munții Balcanici, și infiltrându-se în Grecia continentală vor ocupa ținuturile stăpânite de ionieni pe continent, Peloponez și insulele Marii Egee și Mării Mediterane.
Aheenii vor înființa în Grecia mai multe state mici având capitalele la Micene, Argos, Tirint, Pylos, Atena și Teba, întemeind așa numita epocă a civilizației miceniene.
Civilizația aheenilor se va prăbuși în jurul anilor 1200-1100 sub atacurilor triburilor grecești ale dorienilor. Dorienii la rândul lor, după plecarea din nordul Mării Negre, parte din triburi, urmaseră calea terestră spre Grecia tot prin spațiul carpato-dunărean.
Despre influența și legăturile dintre geto-dacii vechi și triburile grecești ale aheenilor și dorienilor există numeroase dovezi în spațiul carpato-balcanic.
“Securile duble de bronz ce datează din secolul al XV-lea î.e.n., descoperite în număr mare pe spațiul carpatic, își găsesc numeroase paralele în lumea de care vorbeam la fel ca și zăbalele de os, cu corpul în formă de disc. Ornamentica de pe ceramica aparținând culturilor Sighișoara-Wietenberg și Suciu de Sus, având ca motiv central spirala, își găsește numeroase analogii în culturile heladice târzii. S-au putut dovedi legătura care există între cultura Otomani și cercul micenian. Templul cu megaron de la Sălacea, aparținând așezării Otomani, este un bun exemplu în acest sens.” [3]
“Dacă făuritorii civilizației miceniene sunt grecii și nu indo-europeni preeleni, atunci și cei care au creat frumoasa civilizație a epocii bronzului sunt, fără îndoială geto-daci.” [4] Citeste mai mult

Nicolae Iorga – “Nu mai credem în romanizările minunate”

Nicolae Iorga – “Nu mai credem în romanizările minunate”

Pentru că mulți s-au îndoit de veridicitatea citatului atribuit lui Nicolae Iorga, în care spunea că nu mai crede în romanizarea dacilor, lăsăm mai jos atât citatul, cât și sursa unde se poate găsi acest citat.

La cerere, putem transmite cartea integrală în format digital, din moment ce aceasta este publică.

’’Nu mai credem în romanizările minunate, prin legionari de şaizeci de ani căsătoriţi cu femei barbare – care, cu tenacitatea conservativă a femeilor, mai curând ele i-ar fi putut deznaţionaliza – cu alergarea, pe alocuri, în Transvaalul – Daciei şi îmbulzirea atâtor căutători de aur şi nestatornici vânători de noroc uşor, care, nicăieri şi în nici o vreme, n-au obicei să se aşeze şi să înmtemeieze. Nu credem în minunile făcute abia în decurs de un veac şi jumătate cu asemenea oameni şi în asemenea situaţii (…)’’ Citeste mai mult

Regele Mihai I – ultimul voievod al românilor

Regele Mihai I – ultimul voievod al românilor

Un articol de Anghel Adrian-Claudiu

Sursa foto

Probabil veți considera cuvintele de mai jos ca fiind un alt “articol” despre rege, din cele multe care au fost scrise în ultimele 2 săptămâni. Am observat înverșunarea cu care cel care a fost Regele României și Marele Voievod de Alba Iulia a fost catalogat în toate felurile. Acest articol nu se vrea a fi o pledoarie despre monarhie, în care nu cred, și nu vreau să detaliez. O dată cu moartea regelui, supraviețuitor al celui de-al doilea război mondial, monarhia în România devine doar o poveste de istorie, din care trebuie extragem atât aspectele pozitive, cât și în mod special, pe cele negative. Citeste mai mult

Creațiunea românească – formele de viață

Creațiunea românească – formele de viață

Extras din “Scrieri istorice”, volumul 1 – Nicolae Iorga – paginile 76-78

Barbarii n-au distrus și n-au gonit pe “romanii” balcanici, acum formați în veacul al III-lea măcar, ca și galo-romanii cu o figură bine determinată din Apus. Ei i-au fărâmițat și sărăcit: atâta. N-au ocupat cu intenție provinciile, ci au ucis pentru mult timp drumurile, cu toate urmările ce puteau pleca de acolo.
Numele și rosturile vechi rămân de-a lungul Dunării mijlocii și de jos. Citeste mai mult

Cristian Mosneanu – “Vreau sa stiu ca am avut si eu contributia mea pentru istorie”

Cristian Mosneanu – “Vreau sa stiu ca am avut si eu contributia mea pentru istorie”

Astazi lansez un tip de articol neobisnuit pentru istorieveche.ro. Daca pana acum v-am obisnuit cu articole succinte si documentate, cu linkuri catre sursele si site-urile pe care le-am folosit ca resurse, de astazi vreau sa introduc interviuri si materiale video. Desi nu promit ca vor fi extrem de dese, mai jos aveti un astfel de interviu pe care i l-am luat prietenului meu istoric Cristian Mosneanu.

Pe 28 mai, la Romexpo am avut placerea sa particip la lansarea a 2 carti extrem de dragi mie si care contribuie extrem de mult in aflarea trecutului Romaniei asa cum a avut loc, fara exagerari si fara nuantari desuete. Ma refer bineinteles la Petru Dimitrie Cercel – Gentilomul valah care a fermecat Europa a lui Cristian Mosneanu si Doamne si domnite, jupanese si amante ale domnitorilor romani, scrisa de Cornel Birsan. Citeste mai mult

Diavolul vorbește românește!

Diavolul vorbește românește!

Un text scris de Cornel Birsan

Într-un articol intitulat: Țara lui Papură Vodă, în vremea lui Pazvante Chioru, postat pe www.certitudinea.ro, scriitorul și publicistul Miron Manega a făcut un jalnic rechizitoriu al prezentului:

„Trăim vremuri în care domneşte fărădelegea. Nimic nu mai funcţionează, nimic nu-ţi mai dă siguranţa zilei de mâine. Instituţiile publice sunt împărţite în două (instituţiile naţiunii şi instituţiile puterii), armata a fost desfiinţată, sistemul de sănătate şi învăţământul la fel, economia a fost paralizată şi vândută pe bucăţi, resursele vândute şi ele, sau arvunite. În plus, România e „fezandată” pentru a deveni groapă de gunoi pentru deşeurile toxice ale Europei iar legile, care mai există, sunt instrumentate de magistraţi-infractori, copie la indigou a unui preşedinte demis de populaţie la referendum, dar reaşezat abuziv în scaun de forţe străine. Suntem, într-un cuvânt, „Ţara lui Papură Vodă”. Chiar dacă nu mai ştim de unde vine expresia, o folosim corect, căci ea sintetizează perfect realitatea pe care tocmai am expus-o…” Citeste mai mult

Asezare dacica descoperita la Cetatea Alba Carolina

Asezare dacica descoperita la Cetatea Alba Carolina

Descoperiri arheologice de excepție în curtea imobilului ce va găzdui viitorul sediu al CJ Alba

Cu prilejul săpăturilor efectuate anul trecut au fost, de asemenea, descoperite mai multe barăci romane, un altar votiv dedicat lui Jupiter și Geniului protector al unei centurii, dar și un strat de arsură posibil provenit din timpul invaziei turco-tătare din 1658.

Situată în imediata apropiere a Porții a III-a, în clădirea în care se va muta CJ Alba și care dispune de un spațiu extrem de generos, a funcționat, până în urmă cu doi ani, timp de trei decenii, Centrul Militar, care a fost relocat într-un alt sediu. Citeste mai mult

Ideea Unirii Principatelor Române sub numele de Dacia

Ideea Unirii Principatelor Române sub numele de Dacia

Era un deziderat mai vechi, începând de la Petru Rareş, domnitor al Moldovei şi Sigismund Báthory, principe al Transilvaniei, înfăptuită de Mihai Viteazul si pe urmă dorită de principele Transilvaniei, Gabriel Bethlen. Domnitorul Ţării Româneşti, Radu Serban, în anul 1603, care avea toată posibilitatea militară de a uni Muntenia cu Transilvania, a renunţat în ultimul moment, temâdu-se de interventia austriecilor şi a turcilor.


Ideea de Unire a Principatelor a fost reformulată între anii 1837-1838 de către Ion Câmpineanu (n. 1798 – d. iunie 1863), fiul Luxandrei şi al boierului Scarlat Câmpineanu.
Ion Câmpineanu, ofiţer în miliţia naţională formată de către Alexandru Dimitrie Ghica, cu grad de maior, decorat cu „Sfântul Vladimir” de generalul Pavel Kiseleff, a înfiinţat “Partida Naţională”. Ion Câmpineanu, în anul 1838, a redactat „Actul de unire şi independenţă” prin care se solicita înlăturarea suzeranităţii otomane şi a protectoratului ţarist şi unirea Principatelor într-un regat al Daciei. Documentul a fost prezentat Adunării Obşteşti a Ţării Româneşti cu prilejul discutării articolului adiţional la Regulamentul Organic, în timpul domniei lui Gheorghe Bibescu.
Urmare acestui fapt, Ion Câmpineanu, a fost întemniţat timp de trei ani la Mărgineni, apoi la Plumbuita.
În schimb, ideile şi dezideratul lui Câmpineanu au devenit ideea de bază a revoluţionarilor de la 1848 şi ulterior a unioniştilor dintre anii 1857-1859 !
Citeste mai mult