Monthly Archives: October 2018

REGII GETO-DACI – scurtă cronologie

REGII GETO-DACI – scurtă cronologie

Mai jos regăsim o listă cu regii daci cunoscuți documentar. O să completăm această listă pe măsură ce găsim noi informații.

Sursa foto – Deviantart

Antyrus ( 514 î.e.n.) – Prima mențiune despre un rege get de la sud de Dunăre, Antyrus intrat în conflict cu regele persan, Darius I cel Mare, în timpul expediției organizată de acesta împotriva sciților.

Charnabon (mijlocul sec.5 î.e.n.) – Rege al geților menționat în piesa de teatru “ Triptolemus “ a dramaturgului și omului politic Sofocle (n.cca. 496 î.e.n.- d. cca.406 î.e.n.). Mai multe aici.

Cothelas (341 î.e.n.) – Regele Cothelas, de asemenea cunoscut şi sub numele de Gudila, a condus triburile geto-dace aflate în spaţiul cuprins între Munţii Balcanici şi Dunăre; posibil şi dincolo de Dunăre. În acest an, el încheie un tratat cu regele macedonean Filip al II-lea, devenind aliat al acestuia. Detalii despre Cothelas aici si aici.

Rex Histrianorum (339 î.e.n.) – Rege get în Dobrogea care se opune regelui scit Ateas, care organizase o expediție îndreptată împotriva macedonenilor conduși de Filip al II-lea (n. 382 î.e.n.– d. 336 î.e.n.), tatăl lui Alexandru cel Mare (n.356 î.e.n. – d.323 î.e.n). Mai multe despre Rex Histrianorum aici.

Moskon ( cca.335 î.e.n.) – Rege get în Muntenia aliat cu tribalii în timpul conflictelor acestora cu Alexandru cel Mare (n.356 î.e.n. – d.323 î.e.n). Detalii despre Moskon aici.

Sarmis ( sec. 4 î.e.n.) – Sarmis Basileus, misterios rege dac din Transilvania. Numele lui a fost găsit pe cîteva monezi de aur descoperite la Turda și Grădiștea Muncelului.

Dromichaetes (înainte de 300 – după 292 î.e.n.) – Regele geților de la nord și sud de Dunăre care se confruntă și-l înfrânge, în repetate rânduri pe Lisimah (n.cca. 360 î.e.n.–d.281 î.e.n.), regele tracilor. Mai multe aici.

Zalmodegikos (sec.III î.e.n.) – Rege get din Dobrogea sau din Muntenia si sudul Moldovei, intrat în conflict cu Cetatea Histria. Mai multe aici.

Oroles (sec.II î.e.n.)  – Rege dac extrem de autoritar din Transilvania aflat în conflict cu bastarnii. Mai multe aici.

Rhemaxos (sec.II î.e.n.) – Rege get din Muntenia si Dobrogea, protector al coloniilor grecești din Dobrogea.

Rubobostes (sec.II î.e.n.) – Rege dac din Transilvania. Pompeius Trogus semnalează o creșterii a puterii dacilor.

Burebista (cca.80-44 î.e.n.) – Regele geto-dacilor. Este primul conducator care uneste triburile geto-dacice.

=&13=&