Monthly Archives: August 2018

Vlad Draculea sau Vlad Țepeș?

Vlad Draculea sau Vlad Țepeș?

Fragment din lucrarea în curs de apariție Vlad Draculea, scrisă de Cornel Bîrsan

Foto

VLAD DRACULEA SAU VLAD ȚEPEȘ ?
Domnul Țării Românești în documentele emise între anii 1457-1462, se numea pe sine, “Vlad, fiul bătrânului Vlad Voievod”, precum și tatăl său Vlad Dracul care se semna în documentele cancelariei domnești cu numele de “Vlad, fiul lui Mircea Voievod”. În scrisorile atingătoare de Domnul Țării Românești, Matei Corvin îl numea “Wlad Voievod”. Într-o scrisoare datată 2 aprilie 1459, Dan cel Tânăr, pretendent la scaunul Munteniei, scriind brașovenilor îl numește pe Vlad, pur și simplu “Dracul Voievod” !
Într-un raport scris de Ladislau, omul de curte a lui Vlad, din 7 august 1476, urmare drumului făcut în Moldova în ajunul bătăliei de la Valea Albă (26 iulie 1476), acesta îl numește pe domnitor, “Draculea”.
Cronicarul grec Mihail Ducas (n.cca.1400-d.cca.1470) scriind despre urcarea pe scaunul Țării Românești a lui Vlad Dracul, 1437, îl numește pe acesta Dragulios: “Căci numele Dragulios se și tălmăcește cu rău și viclean“[ Scriptores Byzantini I: DUCAS – Istoria turco-bizantină (1341-1462), (traducere Vasile Grecu), Ed.Academiei R.S.R., 1958, p.252]. De ce era rău și viclean Vlad Dracul ? Deoarece avusese curaj să se ridice împotriva sultanului Murad al II-lea (1421 – 1451).
Cronicarul Nicolaos (Laonic) Chalcocondil (n.cca.1430-d.cca.1470), contemporan cu Vlad, îl numește pe acesta “Vlad, fiul lui Draculea”. Cronicarul turc Tursun-bey (n.cca.1420-d.cca.1500) îl numește pe Vlad “Kazîklî”, adică “Țepeș”, de la țeapa folosită de acesta pentru a-și executa inamicii. Un alt cronicar turc, Așîk-pașa-Zade îl numește pe Domnul Țării Românești “Voievodul Kazîklî“ sau “Dracul-oglu“ adică, “fiul Dracului“.
Ienicerul turc Constantin Mihailovici (n.1435-d.1501), participant la campaniile lui Mahomed al II-lea în Țara Românească, în memoriile sale, scrise după anul 1490, îl numește pe Vlad, “Dracul cel Tânăr” sau “Dracula”.
Peste ani, arhiepiscopul de Strigoniu și vicerege al Ungariei, Antonio Verancsics (n.1504-d.1573) numindu-l pe Vlad Draculea, „viteazul principe Dragula”, încerca să explice etimologia acestui cuvânt.”Astfel și Dragula e un diminutiv de mângâiere de la Drago, cea ce înseamnă << cel drag>> din care cauză dacă s-ar îngădui, pe latinește ar trebui să se spună Charulus (carus=scump).“[ Călători străini despre ţările române, vol.1, Ed.Ştiinţifică Bucureşti, 1968, p.400]
Verancsics bun cunoscător al limbii române, și a faptelor strălucite ale lui Vlad Draculea, aferent și de acuzațiile aduse domnitorului de către sași și creștinii catolici, refuza echivalarea numelui acestuia cu termenul de “drac” insinuând, în mod subtil, că numele voievodului a fost defapt “Vlad cel Drag” ! Este primul apărător al memoriei lui Vlad Draculea, și poate singurul, pentru un timp extrem de îndelungat. Însuși marele umanist de origine română, Nicolae Olahus (n.1493-d.1568) îl considera pe Vlad Draculea, “tiran”, chiar dacă în mod confuz, ulterior avea să afirme că era rudă cu Mihnea cel Rău (1508-1509), fiul lui Vlad Draculea !
În realitate numele de “Dracul” cu varianta ulterioară “Dracula” provine de la un ordin cavaleresc.
Ordinul Dragonului a fost înființat în anul 1408 (12 decembrie) de către Sigismund de Luxemburg, având ca rol principal protejarea creștinătății de amenițarea otomană. Simbolul Ordinului era un dragon cu coada încolăcită în jurul gâtului, având pe spate o frunză-armură ale cărei nervuri sunt stilizate sub forma unei cruci. Adoptarea imaginii grafice a dragonului este oarecum ciudată în credința creștină, mai ales că Sfântul Gheorghe, unul dintre patronii ordinuului, este reprezentat ucigand un balaur. Posibil ca acest dragon să fi derivat din stindardul de luptă al dacilor, adoptat ulterior și în tările nord europene, printre care și Germania și Anglia.
Deviza adoptată a Ordinului a fost: q[uam] misericors est deus iustus patient (o, cât de răbdător este dumnezeul nostru).
Membrii fondatori ai Ordinului Dragonului au fost: Sigismund de Luxemburg, Eberhard de Lorraine, Episcop de Zagreb, Ștefan Lazarevici al Serbiei, Alfons al Aragonului și al Neapolelui, Vladislav II Iagello, Vitold, Ernest de Austria, Cristof al III-lea al Danemarcei, Pippo Spano, Perényi Emeric, cancelar al Universității din Praga și baronul Mihail Garai.
La 8 februarie 1431, la Nürenberg, Vlad, fiul lui Mircea cel Bătrân a fost primit în Ordinul Dragonului, urmare recomandărilor făcute de Sigismund de Luxemburg. Citeste mai mult

De când putem vorbi despre geto-daci?

De când putem vorbi despre geto-daci?

Fragment din cartea Codex Geto-Dacorum. Istoria de o mie de ani a geto-dacilor, scrisă de Cornel Bîrsan. Cartea poate fi comandată pe site-ul librex.ro aici.

Geto-dacii şi triburile greceşti arhaice (mileniul II-I î.e.n.)
“La elucidarea problemei de când se poate vorbi de geto-daci, o contribuție esențială aduce o descoperire revoluționară, cea mai importantă din ultima jumătate de veac. Este vorba de descifrarea scrierii Linear B, efectuată în 1952-1953 de către Michael Ventris și John Chadwick, care venea să facă dovada că civilizația miceniană ce a înflorit între sec.XIV-XIII î.e.n. nu este pre-elenică, ci grecească și că despre greci trebuie să vorbom încă de la începutul mileniului al II-lea î.e.n., și nu numai începând din secolul al VIII-lea î.e.n. Se știa din poemele homerice, de la istorici și mitografi că în cursul mileniului al II-lea î.e.n. au pătruns indo-europenii numiți aheeni care au dezvoltat civilizația miceniană (înrudită cu cea cretană) ce a dispărut în sec. Al XII-lea î.e.n. ca urmare a tulburărilor provocate de invazia dorienilor. Între civilizația miceniană și cea grecească de tip arhaic, care începe în secolul al VIII-lea î.e.n., se presupune că există o cezură (ruptură, n.n.), purtătorii civilizației miceniene fiind considerați preeleni…
Vine descifrarea scrierii (de pe tăblițele de argilă) numită Linear B să dovedească fără putință de îndoială că purtătorii și făuritorii civilizației miceniene sunt greci, că primii eleni s-au stabilit în Grecia la începutul mileniului al II-lea î.e.n. Civilizația miceniană începută pe la mijlocul mileniului al II-lea, spre sfârșitul secolului al XV-lea î.e.n., face parte din elenism. Linear B este un dialect grecesc de tip arhaic.
Se știa de multă vreme (și noile descoperiri vin s-o întărească continuu) că între locuitorii spațiului carpato-balcanic și purtătorii civilizației miceniene au existat numeroase legături. Astfel lingviști au arătat că numele grecesc al Dunării își găsește o paralelă exactă Istros/Istron în numele unui oraș din insula Creta…Dar multiplele legături de care vorbeam se demonstrează elocvent pe cale arheologică.” [1]
Istoricul și arheologul Ion Horaţiu Crişan (n.1928–n.1994) în lucrarea sa Civilizaţia geto-dacilor prezintă o serie de similitudini între tezaurele si obiectele descoperite în spațiul carpato-dunăreano-balcanic și cele de la Micene și sudul Greciei.
Tezaurul de aur în greutate de 12,50 kg descoperit la Valci Tran (lângă Plevna) în anul 1924 este analog cu piesele descoperite în Peloponez și la Micene, datate în secolele XVI-XV î.e.n. Istoricii presupun că aurul din care au fost confecționate piesele de la Valci Tran provine din Transilvania. Aceleași asemănari au fost evidențiate de către arheologi între piese de aur descoperite în Transilvania și cele de la Micene.
La Tufalău (jud. Covasna) sau descoperit în anul 1840, un vas care conținea un tezaur din aur format din discuri ornamentale, inele de tâmplă, coliere, brățări cu capete spiralice și topoare de luptă. Astfel de obiecte ornamentale identice sau descoperit și în timpul săpăturilor arheologice de la Troia și Micene. Tezaurul de la Tufalău este datat ca fiind din secolele XV-XIV î.e.n.
Datate tot în aceași perioadă sunt 4 topoare de argint, 13 pumnale de aur și o spada scurtă din aur descoperite la Perșinari (Dâmbovița) după anul 1956, 2 pumnale din aur descoperite la Măcin și altele din bronz, la Sălăcea și Tiream asemănătoare cu cele descoperite la Micene.
“ Trebuie subliniat însă că nu este vorba de importuri din cercul micenian, ci de produse locale având doar ca prototip pe cele grecești .” [2]
În opinia altor istorici aceste tipuri de arme au fost preluate ca și model de către grecii vechi de la civilizația geto-dacică arhaică, prin contactul avut cu aceștia, în timpul traversării spațiului carpato-danubian în drumul lor spre sudul Peninsulei Balcanice și insulele Mărilor Egee și Mediterană.
Vechi greci erau originari din stepele pontice care mărginesc coastele de nord – est ale Mării Negre, dincolo de Peninsula Crimeea, din sudul Rusiei. Sub presiunea altor popoare triburile grecești au ales să migreze spre alte teritorii.
Pătrunderea triburilor grecești spre sudul Peninsulei Balcanice, în insulele Marilor Egee și Mediterană și în Anatolia s-a produs pe două căi:cea terestră și cea maritimă.
Primii greci au fost ionienii, triburi seminomade, care în jurul anilor 2000-1900 î.e.n. au pătruns pe cale maritimă și terestră în Grecia, prin Anatolia, așezându-se în anumite regiuni din Peloponez și Grecia continentală.
Urmatorul val al invaziei grecești s-a datorat triburilor războinice ale aheenilor în jurul anilor 1600 – 1500 î.e.n. Plecați din nordul Mării Negre, o parte din triburi vor alege drumul spre vest spre nordul Carpaților Orientali, traversând țara noastră prin Moldova și Muntenia, în drumul lor spre sud, spre Peninsula Balcanică.
Dovezi ale confruntării triburilor aheene cu triburile geto-dacice arhaice sunt uriașele fortificații descoperite în ultimii ani la Cornești (Timiș), Sântana (Arad) și Căuaș (Satu-Mare).
Sub presiunea populațiilor locale geto-dacice vechi, aheeni își vor continua drumul lor spre sud, trecând Dunărea și Munții Balcanici, și infiltrându-se în Grecia continentală vor ocupa ținuturile stăpânite de ionieni pe continent, Peloponez și insulele Marii Egee și Mării Mediterane.
Aheenii vor înființa în Grecia mai multe state mici având capitalele la Micene, Argos, Tirint, Pylos, Atena și Teba, întemeind așa numita epocă a civilizației miceniene.
Civilizația aheenilor se va prăbuși în jurul anilor 1200-1100 sub atacurilor triburilor grecești ale dorienilor. Dorienii la rândul lor, după plecarea din nordul Mării Negre, parte din triburi, urmaseră calea terestră spre Grecia tot prin spațiul carpato-dunărean.
Despre influența și legăturile dintre geto-dacii vechi și triburile grecești ale aheenilor și dorienilor există numeroase dovezi în spațiul carpato-balcanic.
“Securile duble de bronz ce datează din secolul al XV-lea î.e.n., descoperite în număr mare pe spațiul carpatic, își găsesc numeroase paralele în lumea de care vorbeam la fel ca și zăbalele de os, cu corpul în formă de disc. Ornamentica de pe ceramica aparținând culturilor Sighișoara-Wietenberg și Suciu de Sus, având ca motiv central spirala, își găsește numeroase analogii în culturile heladice târzii. S-au putut dovedi legătura care există între cultura Otomani și cercul micenian. Templul cu megaron de la Sălacea, aparținând așezării Otomani, este un bun exemplu în acest sens.” [3]
“Dacă făuritorii civilizației miceniene sunt grecii și nu indo-europeni preeleni, atunci și cei care au creat frumoasa civilizație a epocii bronzului sunt, fără îndoială geto-daci.” [4] Citeste mai mult