Cetăți dacice – Luncani Piatra Roșie

Cetăți dacice – Luncani Piatra Roșie

Stânca Pietrei Roşii, ascunsă între munţi, a atras încă din secolul al XIX-lea atenţia erudiţilor şi a amatorilor de antichităţi, care menţionează obiecte antice şi ruine, dar şi lăcomia căutătorilor de comori.

Primele evaluări ştiinţifice realiste ale obiectivului i se datorează lui Finàly Gàbor, care, la începutul secolului XX, întreprinde acolo şi primele săpături. El observă similitudinile dintre aspectul turnurilor cetăţii de piatră cu imaginile de pe Columna lui Traian, dar şi legătura dintre amplasamentul fortificaţiei şi ruinele de la Grădiştea de Munte.

Aceeaşi realitate topografică şi arheologică este subliniată şi de profesorul clujean D. M. Teodorescu, care întreprinde primele cercetări de teren sistematice în întreaga regiune în 1921.

Sub conducerea profesorului C. Daicoviciu au fost întreprinse săpături arheologice în cetatea de la Piatra Roşie (în 1949), publicate într-un studiu monografic în 1954. Tot atunci au fost făcute câteva sondaje în fortificaţiile liniare de la Cioclovina-Ponorici.

La începutul anilor 2000, pregătind reluarea cercetărilor sistematice, colectivul ştiinţific condus de profesorul I. Glodariu întreprinde săpături de mică amploare în cetate, totodată degajând o parte dintre construcţiile de piatră înecate de vegetaţie şi aluviuni.

luncan-piatra-rosie

Dealul cetății văzut de pe Muncel (Arhiva Șantierului) – foto

Cetatea de la Piatra Roşie se află în sectorul de vest al Munţilor Orăştiei şi face parte din ansamblul de fortificaţii şi aşezări care formează zona centrală al Regatului Dac din secolele I a. Chr.- I p. Chr. De asemenea, cetatea se află pe cuprinsul Parcului Natural Grădiştea de Munte – Cioclovina.

Fortăreaţa a fost construită pe o stâncă proeminentă, flancată de două văi. Singurul acces înspre incintă este un drum tăiat în stâncă şi supravegheat de turnuri. Amplasamentul, ales la sfârşitul celei de-a doua epoci a fierului, adaugă elementelor defensive artificiale o remarcabilă apărare naturală.

S-a accentuat uneori caracterul militar preponderent al fortificaţiei şi absenţa unei aşezări civile, însă este posibilă schimbarea acestei imagini pe viitor.

piatra-rosie

Piatra Roșie (Arhiva Șantierului) – foto

Fortificaţia

Cetatea de la Piatra Roşie are două incinte juxtapuse; prima este amplasată pe platoul superior, iar a doua pe versantul de est amenajat, în prealabil, al înălţimii. Două turnuri izolate supravegheau în antichitate drumul de acces.

Fortificaţia a fost ridicată în două etape, folosind două tehnici diferite. Incinta I (aflată pe platoul din vârful stâncii) a fost construită după ce terenul a fost îndreptat şi terasat.

Planul cetăţii de la Piatra Roşie este unul rectangular, având turnuri de colţ (inclusiv un turn al porţii) şi un turn de curtină, amintind de arhitectura forturilor elenistice. Intrarea în incintă, prin turn, era marcată de scări monumentale şi de un portal cu boltă, construit din blocuri profilate. În timpul cercetărilor din 1949 au fost descoperite câteva ţinte din fier care erau, probabil, bătute în lemnul porţii, pentru a o întări, dar şi pentru a o împodobi. Aspectul monumental al intrării în cetate era subliniat de drumul pavat cu dale de calcar, care conducea spre turnul porţii. Din această primă fază de construcţie datează cetatea patrulateră şi turnurile avansate, care asigurau un aliniament de apărare în adâncime.

planul-cetatii-glodariu

Planul cetății (după I. Glodariu) – foto

Construcțiile defensive sunt formate din blocuri de calcar fasonat, aşezate în ziduri groase de 3 m. Structura lor, inspirată din tehnica de construcţie elenistică, este următoarea: au fost construiţi doi pereţi paraleli din piatră cioplită (paramenţi) legaţi între ei cu bârne de lemn fixate în blocuri cu lăcaşuri adaptate. Spaţiul dintre cei doi paramenţi a fost umplut cu pământ şi piatră compactate (emplecton). Bârnele de lemn transversale care legau cei doi paramenţi asigurau coeziune şi durabilitate. O asemenea soluţie tehnică ducea la obţinerea unui zid masiv, stabil şi rezistent la eventualele lovituri din partea maşinilor de război; în acelaşi timp, se realiza o importantă economie de piatră de construcţie. Nivelul superior al turnurilor a fost construit din cărămizi aşezate pe un „parter” din piatră cioplită.

scara-monumentala-daicoviciu

Scara monumentală (după C. Daicoviciu) – foto

Incinta a II-a, realizată ulterior, este constituită dintr-un zid de pământ, piatră şi lemn de formă patrulateră, care include cele două turnuri avansate preexistente. Pe terasele artificiale din interior se aflau construcţii care încă aşteaptă să fie cercetate. Înălţimea zidurilor, în antichitate, poate fi estimată la aproximativ 5-6 m, iar cea a turnurilor era probabil ceva mai mare. Nu se ştie cu precizie care era înfăţişarea părţii superioare a zidurilor (coronamentul). C. Daicoviciu presupunea existenţa unor platforme din bârne de lemn, însă nu este exclusă nici existenţa crenelurilor, foarte utile în timpul luptei.

Datele existente par să indice funcţionarea cetăţii cel puţin începând cu a doua jumătate a secolului I a. Chr. şi, probabil, până la cucerirea romană. În mod tradiţional, după criterii cultural-istorice, incinta I a fost datată în prima parte a acestui interval, în timp ce extinderea fortificaţiei (incinta a II-a) a fost plasată în perioada imediat anterioară războaielor daco-romane. Sfârșitul cetății, din aceleași motive, a fost legat de cucerirea romană.

Analiza descoperirilor arată că o perioadă de înflorire a cetăţii a fost secolul I a Chr. şi începutul veacului următor.

Anumite descoperiri indică ocuparea sitului în evul mediu timpuriu.

dalele-de-calcar-ale-drumului

Dalele de calcar ale drumului (Arhiva Șantierului) – foto

Edificii de cult

În sectorul nordic al platoului superior, în afara zidurilor, a funcţionat pentru un timp un templu (tip aliniament de coloane din lemn ridicate pe baze din calcar) din care se mai păstrează astăzi câteva plinte (discuri de piatră). Este probabil ca el să fi fost dezafectat, la un moment dat, pentru a face loc celor două clădiri cu încăperi multiple, a căror destinaţie nu este încă cunoscută.

Construcţii / amenajări civile

Marea clădire cu pridvor, în formă de absidă, de pe platoul superior ocupă o bună parte din suprafaţa utilă a Cetăţii I, ceea ce demonstrează locul central şi importanţa ei. Construită din bârne de lemn, aşezate pe baze din blocuri de piatră, ea era probabil locuinţa stăpânului cetăţii, după cum par să indice obiectele descoperite acolo.

cladirea-din-incinta

Clădirea din incinta I (după I. Glodariu) – foto

Drumul pavat cu dale de calcar traversează incinta II, urcă înspre intrarea în incinta I, iar o ramură îngustă a lui se îndreapta înspre construcţia cu absidă de pe terasa I.drumul-pavat

Drumul pavat (Arhiva Șantierului) – foto

Construcţia cu absidă de pe prima terasă a fost construită din bârne amplasate pe baze din piatră. Descoperirea în încăperea semicirculară a discului din fier forjat („scutul de la Piatra Roşie”) – vezi mai jos, bogat împodobit, ar putea sugera funcţionalitatea religioasă a edificiului. Specificul activităţilor rituale din antichitate arată adesea că nu exista întotdeauna o distincţie clară între cele două laturi ale existenţei – sacrul şi profanul.

cladirea-cu-absida

Clădire cu absidă (Arhiva Șantierului) – foto

Artefacte

Descoperirile sunt neobişnuit de bogate, vorbind despre statutul înalt al stăpânului cetăţii.

Obiecte importate din lumea mediteraneeană constituiau asemenea simboluri de statut social: vase şi lămpi din bronz, precum şi fragmentul de bol de sticlă „millefiori”.

O piesă aparte o reprezintă masca de bronz a unui personaj feminin (cunoscut ca „Bendis de la Piatra Roşie”), foarte probabil de factură celtică, în care a fost identificată o divinitate.

bendis-de-la-piatra-rosie

Bust de bronz (colecția MNIT) – “Bendis de la Piatra Roşie” – foto

Piesele de armament şi harnaşament sugerează profilul războinic al aristocraţiei dacice de la sfârşitul epocii fierului.

Discurile de fier forjat („scuturi”) găsite în clădirea cu absidă de pe terasa I şi într-o groapă antică din apropiere par să fie obiecte decorative cu implicaţii religioase.

discuri-de-fier-forjat

Disc de fier (colecția MNIT) – foto

Alte descoperiri (unelte, tipare pentru turnat obiecte din bronz) indică prezenţa unor meşteri din anturajul stăpânului cetăţii şi întregesc peisajul complex al vieţii de acum aproximativ 2000 de ani de la „curtea” unui asemenea aristocrat.

candelabru-de-bronz

Candelabru de bronz (colecția MNIT) – foto

 Sursa: cetati-dacice.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *